Atenție! ANAF avertizează asupra unor mesaje false trimise în numele instituției





ANAF avertizează din nou, miercuri, asupra unor mesaje false transmise în numele instituţiei, prin care contribuabililor le sunt solicitate informaţii privind facturile emise în sistemul e-Factura pentru societăţile pe care le administrează sau la care lucrează, potrivit știripesurse.ro.

„Reiterăm avertizarea privind campaniile de mesaje false transmise în numele ANAF, prin care contribuabililor le sunt solicitate informaţii privind facturile emise în sistemul e-Factura pentru societăţile pe care le administrează sau la care lucrează. Mesajele sunt transmise, de această dată, de la adresa de e-mail dan.stanciu@m-finante.com”, a transmis, miercuri, ANAF, într-un comunicat de presă.


Sursa citată a precizat că această adresă de e-mail nu aparţine ANAF, iar cei care primesc mesajele nu trebuie să dea curs solicitărilor.

„Precizăm că serviciile oferite de RO e-Factura sunt accesibile prin SPV (Spaţiul P Serviciul Spaţiul Privat Virtual, pus la dispoziţia contribuabililor, gratuit, a fost creat şi dezvoltat pentru o comunicare securizată cu instituţia. De asemenea, contribuabilii pot obţine informaţii fiscale cu caracter general la CALL CENTER ANAF 031.40.39.160”, a mai transmis ANAF.rivat Virtual), respectiv prin API (interfaţa pentru depuneri/interogări automate).

Citește și
Reorganizarea ANAF, aprobată de guvern (DOCUMENT)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Amendă civilă aplicată de judecători Primarului Municipiului Constanța. Vergil Chițac câștigă definitiv procesul. Motivare

24 Apr 2024 737

ANAF a publicat Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală

18 Apr 2024 405

Digitalizarea Fiscului cu SRI mai are un pas. Urmează votul final la Camera Deputaților

17 Apr 2024 476

Marius Mocanu, fostul avocat al lui Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, executat silit de fiscul din Constanța (DOCUMENT)

14 Apr 2024 6034

Justiție Constanța Contestație împotriva deciziilor administrative fiscale. Confort Urban SRL versus ANAF

03 Apr 2024 587

AJFP Constanța. Ce seminarii web se vor desfășura în luna aprilie 2024?

03 Apr 2024 479

A doua licitație, organizată de fiscul din Constanța pentru valorificarea a două terenuri deținute de Primăria Cogealac (DOCUMENT)

29 Mar 2024 700

Vergil Chițac câștigă definitiv procesul deschis Fiscului, în urma unei amenzi civile aplicate de judecători Primarului Municipiului Constanța (MINUTA)

27 Mar 2024 623

A cerut eșalonarea contribuțiilor restante aferente lefurilor pentru 2023 Primarul Cristian Radu jonglează iar cu salariile angajaților din administrația locală de la Mangalia! (DOCUMENT)

26 Mar 2024 1055

ANAF vinde vila de lux a Prințului Paul, de la Sinaia!

26 Mar 2024 672

Reorganizarea ANAF, aprobată de guvern (DOCUMENT)

14 Mar 2024 949

Vergil Chițac, proces cu Fiscul, pentru o amendă civilă aplicată Primarului Municipiului Constanța. Verdictul, la finalul lunii

12 Mar 2024 816

Opinie cu rezerve Camera de Conturi a publicat raportul de audit financiar asupra situațiilor financiare consolidate ale orașului Năvodari (DOCUMENT)

08 Mar 2024 814

Deficiențe cu influențe semnificative asupra situațiilor financiare găsite de angajații Camerei de Conturi Constanța la primăria 23 August (DOCUMENT)

06 Mar 2024 723

O mică avere Vergil Chițac a învins în instanță Fiscul, la Judecătoria Constanța! Nemulțumiri. Povestea din dosar (MOTIVARE)

21 Feb 2024 1285