Iohannis a pierdut o casă din centrul istoric al Sibiului, în urma deciziei Curții de Apel Brașov

 
În urma unei decizii luate, astăzi, de Curtea de Apel Braşov, președintele Klaus Iohannis a pierdut o casă din centrul istoric al Sibiului. Însă hotărârea nu mai poate fi contestată, ea fiind fundamentată pe întârzierea depunerii motivelor de recurs.
 
Magistraţii Curţii de Apel Braşov au constatat că recursul formulat de familia lui Klaus Iohannis în acest dosar a fost depus prea târziu, procesul fiind astfel pierdut nu pe fondul cauzei, ci prin invocarea tardivităţii, potrivit digi24.ro.
 
„Admite excepţia tardivităţii motivelor de recurs depuse la termenul din 03.09.2015, excepţie invocată de intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi în consecinţă:
Constată nule motivele de recurs formulate de recurenţii pârâţi Lazurca Georgeta, Johannis Carmen Georgeta si Johannis Klaus Werner prin memoriul de recurs din 03.09.2015 împotriva deciziei civile nr. 235/16.05.2014 pronunţată de Tribunalul Braşov.
Admite cererea de anulare a recursului declarat de recurentul pârât Statul Român prin Municipiul Sibiu, prin Primar, pentru lipsa dovezii mandatului de reprezentare a Statului Român, cerere formulată de intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi în consecinţă:
Anulează recursul formulat şi precizat de recurentul pârât Statul Român prin Municipiul Sibiu, prin Primar împotriva deciziei civile nr. 235/16.05.2014 pronunţată de Tribunalul Braşov.
Respinge recursul formulat de recurenţii pârâţi Lazurca Georgeta, Johannis Carmen Georgeta si Johannis Klaus Werner împotriva deciziei civile nr. 235/16.05.2014 a Tribunalului Braşov, pe care o menţine.
Respinge cererea de acordare cheltuieli de judecată în recurs, formulată de intimaţii reclamanţi Antonescu Elisabeta, Oargă Ioan, Oargă Steluţa Ancuţa, Oargă Ioan Adrian. Irevocabilă.”, potrivit deciziei Curţii de Apel Braşov. 


Sursa foto: Facebook - Klaus Iohannis

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Sibiu „Săptămâna Verde”, polițiștii sibieni s-au întâlnit cu preșcolarii, dar și cu elevii mai mari

26 Apr 2024 215

Baschet CSM Constanța a cedat dramatic în primul meci cu BC CSU Sibiu

25 Apr 2024 554

Din Coreea de Sud, la Constanța. Klaus Iohannis a aterizat pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu

25 Apr 2024 1054

IPJ SibiuIlegalități pe drumurile publice

25 Apr 2024 248

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 7 și DN 7A

25 Apr 2024 300

IPJ SibiuOrganizează recrutarea candidaţilor pentru admiterea în cadrul unităţilor de învăţământ postliceal din cadrul Ministerului Afacerilor Interne

24 Apr 2024 313

Muzeul Național Brukenthal și Banca Națională a României organizează expoziția Puterea leului. Istoria banilor în România

24 Apr 2024 282

IPJ SibiuUn bărbat din comuna Șelimbăr este cercetat penal pentru mai multe infracțiuni subscrise violenței în familie.

24 Apr 2024 211

IPJ SibiuInfracțiuni contra patrimoniului, persoane reținute

23 Apr 2024 248

În județul Sibiu Un șofer băut a lovit un polițist rutier, aflat în timpul controlului. Ce alcoolemie i-a fost găsită

20 Apr 2024 495

IGPR InfotraficTrafic deviat pe A1

18 Apr 2024 283

IPJ SibiuCercetat pentru tâlhărie calificată, un bărbat a fost arestat preventiv

17 Apr 2024 263

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 7

17 Apr 2024 344

IPJ SibiuInstabilitate atmosferică accentuată, ploi și vijelii în cursul acestor zile

16 Apr 2024 245

Un transport agabaritic va circula pe drumuri din județul Constanța

15 Apr 2024 482