Iohannis cere reexaminarea prorogării termenului de intrare în vigoare a legii insolvenței persoanelor fizice

Președintele Klaus Iohannis a transmis astăzi Parlamentului spre reexaminare legea care prevede prorogarea termenului de intrare în vigoare a legii privind procedura insolvenței persoanelor fizice până la data de 31 octombrie 2016, informează Agerpres.

Guvernul susținea prorogarea acestui termen până la data de 31 decembrie, însă Parlamentul a stabilit data de 31 octombrie.

"Termenul de intrare în vigoare a unei legi trebuie astfel stabilit încât să permită tuturor autorităților publice și/sau instituțiilor publice să-și exercite atribuțiile constituționale și legale referitoare atât la respectarea procedurilor de adoptare, promulgare, publicare, cât și la stabilirea măsurilor ce decurg din aplicarea legii respective. Or, devansarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr. 151/2015, chiar și cu două luni, poate afecta procesul de asigurare a măsurilor concrete privind alocarea resurselor umane și bugetare necesare pentru organizarea și funcționarea comisiilor avute în vedere de Legea nr. 151/2015, cât și a completelor de judecată", a explicat șeful statului în cererea de reexaminare transmisă președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

Potrivit președintelui Iohannis, "în lipsa cadrului funcțional și organizatoric adecvat", intrarea în vigoare a dispozițiilor Legii 151/2015 la data de 31 octombrie este de natură să facă inaplicabilă atât procedura administrativă de insolvență pe bază de plan de rambursare, cât și procedura simplificată de insolvență.

"Intrarea în vigoare a dispozițiilor ce reglementează procedura judiciară de insolvență prin lichidare de active are, de asemenea, impact și asupra activității de înfăptuire a justiției, impunând suplimentarea prealabilă și semnificativă a personalului instanțelor de judecată. Acesta este un proces complex, ce se desfășoară, de regulă, potrivit unui calendar, a cărui devansare poate impieta asupra aplicării legii. În acest sens, considerăm că în analiza deciziei de intrare în vigoare a Legii nr. 151/2015 ar trebui consultat Consiliul Superior al Magistraturii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare", a adăugat șeful statului.

În acest context, președintele Iohannis solicită reexaminarea Legii privind aprobarea OUG nr. 61/2015 pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice.

Camera Deputaților a aprobat pe 4 octombrie această lege.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Președintele Klaus Iohannis „Sărbătoarea Sfintelor Paști ne apropie, pentru a trăi împreună Învierea Domnului“

04 May 2024 328

Pe surse Coaliția s-a răzgândit. PNL şi PSD vor să mute alegerile prezidențiale în noiembrie

03 May 2024 401

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

01 May 2024 497

Pe surse Klaus Iohannis se pensionează

30 Apr 2024 507

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată (DOCUMENT)

30 Apr 2024 444

Sondaj de opinie 72% dintre respondenți sunt mulțumiți de legea care prevede închiderea sălilor de jocuri de noroc în localitățile cu sub 15.000 de locuitori

28 Apr 2024 542

Întâlnirea președintelui Iohannis cu vicepreşedintele Republicii Turcia. Ce s-a discutat

27 Apr 2024 421

Președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit la Neptun cu vicepreședintele Turciei, Cevdet Yilmaz

26 Apr 2024 688

Din Coreea de Sud, la Constanța. Klaus Iohannis a aterizat pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu

25 Apr 2024 1192

MAEDin Agenda de lucru a MAE 24 aprilie 2024, vă semnalăm

24 Apr 2024 224

Prima reacție a președintelui Klaus Iohannis după decizia Coaliției de retrage sprijinul pentru candidatul comun pentru Primăria Capitalei (VIDEO)

23 Apr 2024 493

MAEDin Agenda de lucru a MAE 23 aprilie 2024, vă semnalăm

23 Apr 2024 299

Klaus Iohannis, mesaj de Pesah „În această perioadă dificilă, este nevoie de înţelepciune şi curaj în faţa violenţei şi a urii“

22 Apr 2024 830

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de legea care prevede închiderea sălilor de jocuri de noroc în localitățile cu sub 15.000 de locuitori?

21 Apr 2024 987

Președintele României, Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European

18 Apr 2024 519