Iohannis îl repinge pe Fifor, propus de Ponta la Ministerul Transporturilor

 
Preşedintele Klaus Iohannis respinge propunerea de numire a lui Mihai Fifor în funcţia de ministru al Transporturilor. Acesta a fost propus la şefia acestui minister de către premierul Victor Ponta.

Şeful statului consideră că Mihai Fifor, care a fost propus la Ministerul Transporturilor de premierul Victor Ponta, nu are expertiza şi experienţa managerială necesară acestei funcţii.

„Președintele României a transmis premierului, printr-o scrisoare, decizia de a respinge propunerea de numire a domnului Mihai-Viorel Faur în funcția de ministru al Transporturilor, întrucât persoana nominalizată nu are expertiza și experiența managerială necesare gestionării domeniului complex al transporturilor", se precizează în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale. 

Totodată, şeful statului a cerut ca premierul să desemneze o altă persoană la şefia ministerului.

„Președintele a solicitat prim-ministrului desemnarea unei alte persoane care să întrunească condițiile necesare pentru a fi numită în funcția de membru al Guvernului", se arată în comunicat.Mihai Fifor este preşedintele Comisiei pentru transporturi şi energie, dar face parte şi din Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru aderarea României la spaţiul Schengen, din iulie 2013. În februarie 2013 a fost ales membru supleant în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.Postul de ministru al transporturilor este vacant după ce Ioan Rus a demisionat în urma declaraţiilor sale referitoare la românii din străinătate.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Pe surse Klaus Iohannis se pensionează

30 Apr 2024 214

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată (DOCUMENT)

30 Apr 2024 217

Sondaj de opinie 72% dintre respondenți sunt mulțumiți de legea care prevede închiderea sălilor de jocuri de noroc în localitățile cu sub 15.000 de locuitori

28 Apr 2024 485

Întâlnirea președintelui Iohannis cu vicepreşedintele Republicii Turcia. Ce s-a discutat

27 Apr 2024 401

Președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit la Neptun cu vicepreședintele Turciei, Cevdet Yilmaz

26 Apr 2024 653

Din Coreea de Sud, la Constanța. Klaus Iohannis a aterizat pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu

25 Apr 2024 1149

MAEDin Agenda de lucru a MAE 24 aprilie 2024, vă semnalăm

24 Apr 2024 210

Prima reacție a președintelui Klaus Iohannis după decizia Coaliției de retrage sprijinul pentru candidatul comun pentru Primăria Capitalei (VIDEO)

23 Apr 2024 474

MAEDin Agenda de lucru a MAE 23 aprilie 2024, vă semnalăm

23 Apr 2024 282

Klaus Iohannis, mesaj de Pesah „În această perioadă dificilă, este nevoie de înţelepciune şi curaj în faţa violenţei şi a urii“

22 Apr 2024 630

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de legea care prevede închiderea sălilor de jocuri de noroc în localitățile cu sub 15.000 de locuitori?

21 Apr 2024 947

Președintele României, Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European

18 Apr 2024 508

Șeful jandarmilor din Constanța, trecut în rezervă. Decretul, semnat de Klaus Iohannis

16 Apr 2024 11514

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

16 Apr 2024 486

Președintele Klaus Iohannis „România condamnă în cei mai fermi termeni atacul Iranului împotriva Israelului“

14 Apr 2024 456