Iohannis „Politicienii dau o lovitură de grație statului de drept”

Președintele Klaus Iohannis a catalogat, astăzi, drept aberații afirmațiile potrivit cărora protestele românilor cu privire la modificarea legislației penale ar fi o lovitură de stat, punctând că cetățenii au ieșit în stradă deoarece PSD și ALDE au făcut unele promisiuni în campanie, dar s-au apucat să „umble" la legislația penală.

„În aceste zile, mai ales ieri, au avut loc proteste, oamenii indignați au ieșit în stradă să protesteze împotriva acestor încercări de a modifica prin ordonanțe de urgență legislația penală. Am auzit fel și fel de aberații, imediat după ce au ieșit oamenii în stradă, activiști, agitați și agitatori au fugit la televiziunile obediente să explice poporului că este o nouă mineriadă — auzi aberație!—, că este o lovitură de stat. Cetățenii să dea lovitură de stat? Nu, politicienii dau lovitura de stat, doar că nu dau lovitura de stat, dau lovitura de grație statului de drept din România. De ce au ieșit oamenii? Simplu de tot. PSD și cu satelitul lui, ALDE, au promis bunăstare românilor, au promis că vor rezolva problemele României, dezvoltare economică, salarii mai mari, pensii mai mari și oamenii de bună credință i-au votat și când au ajuns efectiv la guvernare, s-au apucat de cu totul altceva, s-au apucat să umble la legislația penală, pentru a-și curăța dosarele lor, ale colegilor de partid, ale celor care i-au susținut în campanie probabil. Asta i-a dus pe oameni în stradă, dragii mei: una a fost promisă, alta a fost începută, de aici indignarea românilor", a declarat Iohannis la un eveniment organizat la Muzeul Național Cotrocenim, potrivit Agerpres.

El a subliniat că nu vrea nimeni să dea lovitură de stat, nici să răstoarne regimul.

„Iar Guvernul, nu contează Guvernul. Acest Guvern doar nu-și imaginează că a ieșit cineva în stradă pentru acest Guvern. Oamenii au ieșit să-și spună indignarea, guvernanții ar fi bine să ia seamă, poate totuși, cu această ocazie, a Micii Uniri, își amintesc că românii sunt un neam mândru, au dreptul la o clasă politică pe măsură", a adăugat șeful statului.

Sursa foto: ZIUA de Constanța

Citește și 

Ce spun liderii de partid din Constanța
Preşedintele Iohannis solicită referendum pentru legile amnistiei şi graţierii

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Klaus Iohannis s-a întâlnit la Casa Albă - SUA cu președintele Joe Biden

07 May 2024 222

Președintele României, în vizită oficială în SUA. Va fi primit la Casa Albă de președintele Joe Biden

07 May 2024 337

Iohannis, primit de Joe Biden la Casa Albă. Va fi onorat cu distincția Distinguished International Leadership Award 2024

06 May 2024 528

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

06 May 2024 393

Prima Doamnă a României, mesaj pentru români în prima zi de Paște

05 May 2024 544

Președintele Klaus Iohannis „Sărbătoarea Sfintelor Paști ne apropie, pentru a trăi împreună Învierea Domnului“

04 May 2024 427

Pe surse Coaliția s-a răzgândit. PNL şi PSD vor să mute alegerile prezidențiale în noiembrie

03 May 2024 432

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

01 May 2024 602

Pe surse Klaus Iohannis se pensionează

30 Apr 2024 529

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată (DOCUMENT)

30 Apr 2024 454

Sondaj de opinie 72% dintre respondenți sunt mulțumiți de legea care prevede închiderea sălilor de jocuri de noroc în localitățile cu sub 15.000 de locuitori

28 Apr 2024 572

Întâlnirea președintelui Iohannis cu vicepreşedintele Republicii Turcia. Ce s-a discutat

27 Apr 2024 427

Președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit la Neptun cu vicepreședintele Turciei, Cevdet Yilmaz

26 Apr 2024 697

Din Coreea de Sud, la Constanța. Klaus Iohannis a aterizat pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu

25 Apr 2024 1225

MAEDin Agenda de lucru a MAE 24 aprilie 2024, vă semnalăm

24 Apr 2024 231