IPJ ArgeșAcțiuni de reducere a riscului rutier, desfășurate de Biroul Rutier Pitești

Nr. 167 din 08 martie 2024
 
 
BULETIN DE PRESĂ
 
 
Reținut de polițiști
 
 
În ziua de 07 martie a.c., polițiștii de proximitate din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de distrugere și amenințare și au reținut un tânăr de 19 ani, din Pitești, cunoscut cu antecedente penale.
Din cercetări s-a stabilit că, la data de 01 martie a.c., tânărul ar fi distrus oglinda unui autobuz, într-o stație pentru mijloacele de transport, iar la data de 03 martie ar fi amenințat-o pe fosta concubină cu acte de violență.
După administrarea probatoriului, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 08 martie, să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
 
  •  
 
Acțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni, în sistem integrat, pentru asigurarea ordinii publice
 
 
Polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altori instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.
Au fost desfășurate activități informativ-preventive și s-a acționat în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Au fost legitimate 986 de persoane, au fost verificate 725 de autoturisme și au fost efectuate 386 de testări cu aparatele etilotest sau Drugtest.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 422 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 85.000 de lei, dintre care 367 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 45 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială.
În cadrul celor 34 de filtre rutiere instituite, au fost reținute 17 permise de conducere și au fost retrase 11 certificate de înmatriculare.

 
  •  
 
Acțiuni de reducere a riscului rutier, desfășurate de Biroul Rutier Pitești
 
 
În ziua de 07 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au acționat pe raza de competență, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră prin verificarea respectării regulilor de circulație și combaterea cauzelor generatoare de evenimente rutiere, cu accent pe depistarea și sancționarea conducătorilor auto care se deplasează cu viteză excesivă, precum și a celor care aleg să conducă în timp ce se află sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor la regimul rutier constatate, polițiștii au aplicat 86 de sancțiuni contravenționale în valoare de 10.065 de lei, și au aplicat măsura complementară de reținere a 8 permise de conducere și de retragere a unui certificat de înmatriculare.
Poliţiştii Biroului Rutier Pitești vor continua acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
 
  •  
 
Exemple:
 
 
Conduceau cu viteză excesivă
 
 
În ziua de 07 martie a.c., polițiștii Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat, de 489 de ani, din Ștefănești,  care conducea cu viteză excesivă un autoturism, pe D.N. 65 B,  fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 127 de km/h (cu 57 mai mult decât limita legală pe tronsonul respectiv de drum).
Ca urmare a abaterii, cel în cauză a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.
 
  •  
 
În ziua de 07 martie a.c., polițiștii Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat, de 33 de ani, din județul Dâmbovița,  care conducea cu viteză excesivă un autoturism, pe D.N. 65 B, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 128 de km/h (cu 58 mai mult decât limita legală pe tronsonul respectiv de drum).
Ca urmare a abaterii, cel în cauză a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.
 
  •  
 
Sancționat pentru conducere agresivă
 
 
În ziua de 07 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au depistat un tânăr de 22 de ani, din Mioveni, care, în timpul deplasării pe str. I.C. Brătianu, de pe raza localității de domiciliu, a adoptat un comportament agresiv, prin derapaje controlate.
Ca urmare a abaterii constatate, tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 660 de lei, conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare.
 
  •  
 
Nu au respectat culoarea roșie a semaforului
 
 
În ziua de 07 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au depistat un tânăr de 18 ani, din Mioveni, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, și nu a respectat culoarea roșie a semaforului electric aflat în funcțiune.
Ca urmare a celor constatate, cel în cauză a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 660 de lei, conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile.
 
  •  
 
Acțiuni de menținere a ordinii publice în Pitești, în ultimele 24 de ore
 
 
În ultimele 24 de ore, polițiștii de ordine publică din cadrul Secțiilor 1-4 Poliție Pitești au desfășurat acțiuni de menținere a ordinii și liniștii publice, prevenire a faptelor contra patrimoniului prin verificarea oganizării pazei, precum și creștere a gradului de disciplină rutieră.
Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii piteșteni de ordine publică au aplicat, în total, 96 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 12.845 de lei, fiind retrase două certificate de înmatriculare.
De asemenea, s-a acționat pentru depistarea și sancționarea actelor de cerșetorie, precum și a persoanelor care practică prostituția stradală.
Cu aceeași ocazie, au fost purtate discuții și cu privire la modificările legislative referitoare la modul de pedepsire a unor infracțiuni rutiere, precum și cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe cu efect psihoactiv.
 
  •  
 
Cercetări finalizate de polițiști
 
 
Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și violență în familie.
 Din cercetări s-a stabilit că, în seara zilei de 12 februarie a.c., în timp ce se aflau în locuința comună din municipiul Pitești, un bărbat de 33 de ani, din Pitești și-ar fi amenințat cu acte de violență mama și i-ar fi sustras o bijuterie din aur și un telefon mobil, iar în ziua următoare ar fi agresat-o fizic.
Pe parcursul cercetărilor, bunurile sustrase au fost recuperate.
Reamintim faptul că, la data de 19 februarie a.c., după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind prezentat, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, în fața instanței, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.
 
  •  
 
Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de furt.
 Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 03 martie a.c., o femeie de 44 de ani, din municipiul Timișoara, județul Timiș, cu antecedente penale, ar fi trecut de casele de marcat dintr-un supermarket, cu produse în valoare de aproximativ 1.300 de lei, fără să le achite.
Reamintim faptul că, la data de 03 martie a.c., după administrarea probatoriului, femeia a fost reținută pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.
 
  •  
 
Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au finalizat cercetările într-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
 Din cercetări s-a stabilit că, în cursul zilei de 19 februarie a.c., în jurul orei 13:30, un bărbat  de 27 de ani, din Stolnici, ar fi pătruns în locuința unei femei din Ștefănești, și, folosind acte de violență, ar fi sustras, dintr-o geantă aflată într-un dulap, suma de aproximativ 15.500 de lei, după care ar fi fugit într-o direcție necunoscută.
Reamintim faptul că, la data de 20 februarie a.c., după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind prezentat, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, în fața instanței, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.
 
  •  
 
Activități preventive în școli
 
 
În ziua de 07 martie a.c., polițiștii Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității au desfășurat activități informativ-preventive la Școala Gimnazială Tudor Vladimirescu, din municipiul Pitești.
Activitățile au vizat subiecte privind siguranța rutieră, în cadrul Școala Siguranței Tedi.
Beneficiari ai activităților au fost 100 de elevi și patru cadre didactice.
 
          BIROUL DE PRESĂ

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ ArgeșAcțiuni de reducere a riscului rutier, desfășurate de Biroul Rutier Câmpulung

15 Apr 2024 234

IPJ ArgeșAcțiuni de reducere a riscului rutier, desfășurate de Biroul Rutier Câmpulung

03 Apr 2024 355

IPJ ArgeșAcțiuni de reducere a riscului rutier

23 Feb 2024 490