IPJ lămureşte povestea căruciorului cărat cu maşina de Poliţie

Reprezentanţii IPJ au remis un comunicat de presă în care răspund unui material apărut în presa centrală.

„Referitor la materialul ce a apărut în mass media centrală, în care sunt difuzate imagini în care apare o autospecială a poliţiei constănţene ce tractează un cărucior metalic, facem următoarele precizări: La data de 11 aprilie a.c., poliţiştii Secţiei 3, aflându-se în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, au depistat trei minori ce transportau cu ajutorul unui cărucior metalic o unitate exterioară a unui aparat de aer condiţionat.

Întrucât, din verificările efectuate, s-a stabilit că unitatea metalică respectivă fusese sustrasă de la un aparat de aer condiţionat, montat pe exteriorul unui imobil situat pe bulevardul Ferdinand din municipiul Constanţa, cei trei minori au fost urcaţi în autoturismul de serviciu, bunul depistat pus în portbagaj, iar dispozitivul cu care acesta era transportat ataşat la partea din spate a maşinii, pentru deplasarea la unitatea de poliţie în vederea continuării cercetărilor. Menţionăm că distanţa parcursă până la unitatea de poliţie a fost una scurtă".


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

gogu

16 Apr, 2012 17:45

Prima concluzie: cei care fac serviciul in ORAS, ar trebui sa aiba in dotare DUBITE, nu Golanuri.Daca trebuie sa ridicati 10 betii dintr-un singur bar, ce faceti, va duceti de 2 ori???

Articole asemanatoare

Firme din Constanța Adunarea Generală a Acționarilor Salport SA, convocată pentru decizii importante!

02 May 2024 427

Afaceri Constanța Punct de lucru al SC Vivinco Winery SRL deschis la Murfatlar

01 May 2024 508

Firme Constanța Sterk Plast SRL nu mai este administrată de Erkan Genc

01 May 2024 402

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 397

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 436

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 488

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 512

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 566

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 586

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 442

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 385

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 574

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 727

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 706

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 598