UPDATE Irina Radu a fost pusă de Parlament șefă la SRTv

Votul pentru alegerea președintelui - director general al SRTv a început astăzi în plenul reunit al Parlamentului, liberalii părăsind sala. La începutul ședinței, președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat că din totalul de 541 de parlamentari sunt prezenți 281, iar cvorumul de ședință este de 271.
 

"Încă de la Birourile permanente reunite grupurile parlamentare PNL s-au opus introducerii pe ordinea de zi a ședinței comune a raportului Comisiilor de cultură referitoare la alegerea președintelui — director general al SRTv. Am considerat că este un abuz pe care îl face majoritatea PSD și în același timp o încălcare flagrantă a legii. Am înaintat o contestare la CCR asupra hotărârii Parlamentului de numire a întregului Consiliu de Administrație și logic ar fi fost să se aștepte o hotărâre a CCR, apoi să se meargă la următoarele proceduri. Ați anunțat că sunt prezenți 281 de parlamentari, cvorumul de ședință este de 271 de parlamentari, de la PNL sunt 58, vom părăsi sala și vă atrag atenția că nu mai aveți cvorum de ședință", a spus liderul grupului deputaților liberali, Eugen Nicolăescu.

 
La rândul său, deputatul Marian Neacșu a menționat că afirmația lui Nicolăescu "este inexactă", că a existat cvorum pentru a începe ședința, iar în continuare "cvorumul va fi determinat de strigarea catalogului și de votul cu bile''.
 
Astfel, plenul comun al Camerei Deputaților și Senatului a admis astăzi propunerea de numire a Irinei Radu în funcția de președinte - director general al SRTv. Decizia a fost luată cu 304 voturi "pentru" și opt "împotrivă". În sală au fost prezenți 230 de deputați și 82 de senatori. 
 

UPDATE, ora 13.38:

Fişa biografică a Irinei Radu:
 
Irina Radu este licențiată în Litere și a urmat mai multe cursuri de specializare: Managementul relațiilor cu clienții și cumpărătorii, Managementul Resurselor Umane, Management general, la Open University Business School; Jurnalism și Comunicare, la California State University; Jurnalism, la Fundația Britanică Thomson.
 
Conform site-ului tvr.ro, Irina Radu are o lungă experiență la TVR, fiind, pe rând, redactor-prezentator la TVR Iași, producător și prezentator al Jurnalului TVR, redactor-șef la Știri, realizator de emisiuni. Din 2013, ocupă funcția de coordonator cu atribuții de director la Direcția Programe, la TVR.
 
În 2004, a devenit director al canalului TVR1. A mai fost director interimar al canalului TVR 2 pentru o scurtă perioadă, director Evenimente Speciale, redactor-șef al Redacției Copii-Tineret. A mai fost producător general al Festivalului Cerbul de Aur (2000 și 2001), iar în 2003, 2004 și 2005 a fost directorul festivalului.
 
În intervalul 1998-2002, a fost și membru în Consiliul de Administrație al Televiziunii Române. A obținut premiul APTR pentru emisiunea „Culise”, în 2000, și pentru Festivalul Cerbul de Aur, în 2003. În 2001, a primit premiul World Vision pentru reportaj.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța a bătut palma cu firma impresarului Radu Groza!

27 Mar 2024 776

Show special de 1 martie realizat de o firmă de casă a primăriei din sudul litoralului Irina Loghin și Fuego cântă la Mangalia (DOCUMENT)

23 Feb 2024 1103

„Ziua Constantin Brâncuși”, marcată la Biblioteca Județeană “Ioan N. Roman” Constanța

20 Feb 2024 754

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 5 septembrie 2023

06 Sep 2023 1315

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 21 iulie 2023

24 Jul 2023 1040

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 13 aprilie 2023

18 Apr 2023 1430

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 05 decembrie 2022

06 Dec 2022 1625

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 11 august 2022

12 Aug 2022 2365

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 27 iunie 2022

30 Jun 2022 1963

Acuzații de subevaluare Urmașii aristocratului George baron de Löwendal ajung la Curtea de Apel pentru fostele moșii din județul Constanța

15 Sep 2021 1898

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 08 iunie 2021

09 Jun 2021 2338

Doliu în Familia Regală a României. Ce s-a întâmplat

01 Jun 2021 2626

Afaceri cu fier vechi! 11 inculpați trimiși în judecată de DIICOT Constanța, achitați. Dosarul, în apel

06 May 2021 3820

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 05 aprilie 2021

06 Apr 2021 2064

Legături cu Constanța! Omul de afaceri Arpad Paszkany și Radu Berceanu, fostul ministru al Transporturilor, vor fi audiați la Înalta Curte

05 Apr 2021 3362