Îşi riscă viaţa pe străzile din Constanţa Traversările neregulamentare, principala cauză a accidentelor rutiere

Din analiza efectuată de poliţiştii rutieri asupra dinamicii accidentelor de circulaţie şi a consecinţelor acestora, pentru perioada 18–24 august a rezultat faptul că la nivelul judeţului Constanţa, în perioada anterior menţionată, s-au înregistrat 36 accidente de circulaţie, soldate cu o persoană decedată, două persoane rănite grav şi 41 de persoane rănite uşor.
 
Principalele cauze de producere ale acestor accidente au fost traversarea neregulamentară a pietonilor – 10 accidente, neatenţia în conducere – 8, nerespectarea distanţei între autovehicule – 4, nerespectarea regulilor de prioritate - 5, neasigurarea la efectuarea manevrei de schimbare a direcţiei de mers şi neadaptarea vitezei la condiţiile de drum – 5, întoarcere neregulamentară şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice – 4.
 
Distribuţia accidentelor în funcţie de zilele săptămânii se situează astfel: luni s-au produs 6 accidente, marţi şi sâmbătă s-au produs câte 4 accidente, miercuri s-au produs 7 accidente, joi s-au produs 2 accidente, vineri s-au produs 3 accidente şi duminică s-au produs 10 accidente.
 
Cele mai multe accidente s-au produs în perioadele de vârf (la prânz şi după-amiaza), între orele 13 şi 17 şi  20 şi 23.
 
În municipiul Constanţa au avut loc 14 accidente, dintre care 4 accidente au fost înregistrate pe principalele bulevarde, 10 fiind înregistrate pe diferite alte străzi, restul accidentelor fiind distribuite astfel: 10 accidente pe drumurile naţionale din judeţ, 11 accidente în alte localităţi şi un accident pe drum comunal.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Techirghiol, județul Constanța, investește aproape 11 milioane de lei pentru reabilitarea și modernizarea a 11 străzi din oraș (DOCUMENT)

29 Apr 2024 493

Confort Urban SRL va primi în gestiune delegată mai multe străzi din Cartierul Tomis Plus din Constanța pentru asfaltare (DOCUMENT)

25 Apr 2024 377

În anul 2024, cartierul Palas din Constanța, praf și mocirlă după o simplă ploaie!

21 Apr 2024 542

Primăria Constanța Străzile din cartierul Tomis Plus, Constanța, sunt în proces de reabilitare

11 Apr 2024 475

​Cumpărări directe Constanța Primăria Lumina, licitație pentru servicii de măturat străzi. Iată care este firma câștigătoare (DOCUMENT)

08 Apr 2024 1162

Primăria Constanța „Peste 83.000 mp de carosabil și peste 44.000 mp de trotuare vor fi reabilitați anul acesta în municipiu”(FOTO)

08 Apr 2024 519

Înscrierea în clasa pregătitoare începe pe 11 aprilie ISJ Constanța a afișat numărul de clase și străzile arondate școlilor. Află la ce școală îți poți înscrie copilul (DOCUMENTE)

01 Apr 2024 1670

În mai multe zone din Constanța se lucrează la infrastructura rutieră! Trafic restricționat total pe strada IL Caragiale

01 Apr 2024 547

Compania afaceristului Dragomir a contestat licitația pentru execuția străzilor Primăria Hârșova învinsă la Consiliul de Soluționare a Cotestațiilor!

29 Mar 2024 596

Lipsesc explicațiile logice Direcția condusă de Ani Merlă renunță de bună voie la finanțarea europeană pentru reabilitarea străzilor din proiectul de mobilitate pietonală în zona centrală a municipiului Constanța? (DOCUMENT)

27 Feb 2024 2782

Primarul municipiului Constanța „Procesul de ridicare la cota străzii al capacelor de canalizare ne-ar costa undeva la 10 milioane de euro“ (VIDEO)

13 Feb 2024 1189

65 % dintre participanții la sondajul ZIUA de Constanța consideră îndreptățit protestul fermierilor și transportatorilor

28 Jan 2024 719

Regulamentul de publicitate stradală din Constanța gândit strategic Primarul Chițac a furat startul! Campanie electorală sau mesaje de interes public? (GALERIE FOTO+VIDEO +DOCUMENT)

09 Jan 2024 2082

Retrospectivă 2023 Anul în care Regulamentul de acces în Zona Peninsulară Constanța a fost anulat definitiv

03 Jan 2024 788

Ședință CLM Se majorează valoarea proiectului de reconstrucţie a sistemului de iluminat pe anumite bulevarde, străzi şi parcuri din Constanţa (DOCUMENT)

24 Dec 2023 880