ITM Constanţa. Controale la societaţile comerciale din judeţ

În perioada 01-29.11.2018, Inspectoratul Teritorial de Munca Constanta a continuat activitatea de control si verificare a societaţilor  comerciale care isi desfasoară activitatea pe raza judeţului Constanţa.

Controalele au avut ca obiectiv verificarea respectării prevederilor  din legislaţia muncii, securitatea si sănătatea în munca a salariaţilor precum si verificarea masurilor dispuse cu ocazia controalelor anterioare pe diverse domenii de activitate.


Inspectorii de muncă din cadrul  Serviciul  Control Relaţii de Munca au verificat în luna Noiembrie 2018 un numar de 303 agenti economici din care 53 au fost sancționați, aplicandu-se un  aplicat un numar de 63 sancțiuni din care 46  amenzi  în valoare de 935.600 lei  și  17 avertismente.

Din cei 303 angajatori verificati, 24 au fost  depistati că foloseau muncă nedeclarată, fiind depistate 43 de persoane care lucrau fără forme legale deangajare. Angajatorii depistati  cu muncă nedeclarată  au fost  sancționați cu amenda în  valoare de 860.000 de lei.
 
Printre deficiențele depistate se numără nerespectarea prevederilor legale referitoare la evidenta orelor de munca prestate de salariati , acordarea repausului săptămânal, timpul de lucru și de odihnă; nerespectarea prevederilor  privind acordarea drepturilor salariale restante,  contravaloarea concediilor de odihna, neplata orelor suplimentare, etc.
 
În ceea ce priveşte activitatea de control privind securitatea şi sănătatea în muncă, în perioada 01 - 29.11.2018, inspectorii de munca au controlat 160 agenti economici, fiind efectuate 160 de controale tematice, in urma carora s-au constatat 312 de neconformitati, motiv pentru care s-au dispus 312 masuri de remediere. S-au aplicat 312 sancţiuni, 298 avertismente şi 14 sanctiuni in valoare totala de 45.500 lei.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ITM Constanța Victimele accidentelor de muncă, onorate de Ziua Mondială a Securității și Sănătății în Muncă

26 Apr 2024 342

ITM Constanța Amenzi de peste 100.000 de lei! Vezi ce nereguli au găsit inspectorii

24 Apr 2024 440

ITM Constanța Concursul național „Știu şi aplic - Securitatea şi sănătatea în muncă se dobândește de pe băncile școlii” (FOTO)

10 Apr 2024 422

De unde cumpără Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța servicii poștale? (DOCUMENT)

30 Mar 2024 466

Știri Constanța Controale ale inspectorilor din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța. Constatări

27 Mar 2024 514

Decizie de ultimă oră în dosarul dintre Carmen Răducu și ITM Constanța. Iată ce au decis magistrații constănțeni

22 Mar 2024 914

ITM Constanța Controale în domeniul de demontare/dezasamblare a mașinilor şi echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor. Constatări

15 Mar 2024 505

Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța Amenzi în valoare de peste 200.000 lei pentru nereguli în controalele din luna februarie

13 Mar 2024 471

ITM Constanța. Control la operatorii de articole pirotehnice!

21 Feb 2024 559

ITM Constanța “Campanie Națională de promovare a negocierii colective în întreprinderile mici şi mijlocii”. Obiectivele campaniei

20 Feb 2024 581

Amenzi de sute de mii de lei aplicate de inspectorii ITM Constanța în controalele din luna decembrie 2023

09 Jan 2024 781

Comercializarea articolelor pirotehnice, în atenția inspectorilor ITM Constanța. Ce nereguli au fost constatate

05 Jan 2024 641

Dosar pe masa magistraților din Constanța Carmen Răducu versus ITM Constanța într-un caz de anulare a unui act administrativ

25 Dec 2023 1035

Declarații de Avere Constanța Mădălina Bălan, inspector șef adjunct la ITM Constanța deține trei apartamente și o casă (DOCUMENTE)

20 Dec 2023 1143

Declarații de avere Constanța Marian Becheanu, inspectorul-şef adjunct al ITM Constanţa, averea și interesele (DOCUMENTE)

20 Dec 2023 1289