Judecătoarea Adriana Mihaela Pintea, de la Curtea de Apel Constanţa, iese la pensie

 
În şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) de astăzi au fost luate o serie de decizii privind magistraţi şi procurori din sistemul de justiţie. Procurorul Aurelian Voicescu, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşt a cerut să rămână în sistem şi după împlinirea vârstei de 65 de ani. Magistraţii CSM au fost de acord. De asemenea, s-a discutat și punctul de vedere al Direcției legislaţie, documentare şi contencios nr. 2852/2016 privind solicitarea de a se reglementa posibilitatea ca personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor şi parchetelor să poată fi menţinut în funcţie după împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege, până la vârsta de 65 de ani.
 
Pe de altă parte, o grămadă de judecători sau procurori au cerut să iasă la pensie şi li s-au aprobat cererile. Printre aceştia se află şi  Voinea Victor, procuror şef birou la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Voicu Georgeta, procuror şef birou la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Bulgaru Constantin, procuror la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Cormănencu-Stanciu Valeria, judecător la Curtea de Apel Iaşi, Pintea Adriana Mihaela, judecător la Curtea de Apel Constanţa, Duţu Theodor, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, Purice Simina, judecător la Judecătoria Oneşti, Petru Ionescu, preşedinte la Judecătoria Însurăţei.
 
De asemenea, pe ordinea de zi s-a aflat și un raport al Inspecției judiciare privind cererea de apărare a reputaţiei profesionale formulată de Grădină Valentina Laura, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, dar și locuri vacante ce trebuie ocupate, concursuri, mutări și permutări de executori judecătorești. Mai pe românește spus ”chestii din bucătăria internă”.
 
Așa am aflat că Ministerul Justiției a avizat modificarea statelor de funcţii şi de personal ale Curţii de Apel Constanţa şi ale Judecătoriei Măcin.
 
S-a mai luat în discuție și punctul de vedere al Direcției legislaţie, documentare şi contencios privind posibilitatea interzicerii beneficiului liberării condiţionate, punctul de vedere al Direcției legislaţie, documentare şi contencios referitor la propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Ordonanței de urgenţă a Guvernului nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană şi a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.
 
Numiri în funcţie de conducere:
”1) Referatul Direcţiei resurse umane şi organizare nr. 6757/2016 privind propunerea de numire în funcţia de preşedinte al Secției I civilă a Curţii de Apel Ploieşti a doamnei judecător GRAURE PETROSINA MĂDĂLINA. 2) Referatul Direcţiei resurse umane şi organizare nr. 7947/2016 privind propunerea de numire în funcţia de preşedinte al Secției I civilă a Curţii de Apel Bacău a domnului judecător PÎRJOL-NĂSTASE DORU-OCTAVIAN. 3) Referatul Direcţiei resurse umane şi organizare nr. 6859/2016 privind numirea în funcţia de preşedinte al Secției I civile a Curţii de Apel Cluj a doamnei judecător CÂMPEAN ANAMARIA. 4) Referatul Direcţiei resurse umane şi organizare nr. 8355/2016 privind numirea în funcţia de preşedinte al Secției penale a Tribunalului Tulcea a doamnei judecător PESCĂRUȘ MARINELA. 5) Referatul Direcţiei resurse umane şi organizare nr. 5045/2016 privind numirea în funcţia de preşedinte al Secției a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Sibiu a doamnei judecător OLARIU LILIANA-MARIA. 6) Referatul Direcţiei resurse umane şi organizare nr. 6956/2016 privind numirea în funcţia de preşedinte al Secției pentru cauze civile din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea a domnului judecător LUMINEANU MARIUS ALEXANDRU. 7) Referatul Direcţiei resurse umane şi organizare nr. 6956/2016 privind numirea în funcţia de preşedinte al Secției pentru cauze penale din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea a doamnei judecător CIAUŞESCU CARMEN FLORINA. 8) Referatul Direcţiei resurse umane şi organizare nr. 8489/2016 privind numirea în funcţia de preşedinte al Secției penale a Judecătoriei Brăila a doamnei judecător SPERANŢA DIACONESCU-MACARENCO”.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Magistratul Corina Suzana Artene se pensionează! Președintele a semnat decretul

20 Feb 2024 535

Judecătorul Ciprian Coadă, de la Curtea de Apel Constanța, la pensie! Președintele a semnat decretul

29 Jan 2024 930

Este oficial! Celebrul judecător Vasilică Cristi Danileţ se pensionează! Klaus Iohannis a semnat decretul

22 Jan 2024 808

Oficial CSM a aprobat, cu unanimitate, cererea de pensionare a judecătorului Ciprian Coadă

18 Jan 2024 663

Ciprian Coadă, unul dintre cei mai cunoscuți judecători de la Curtea de Apel Constanța, iese la pensie!

18 Jan 2024 1423

Fost președinte din Curtea de Apel Constanța, fost magistrat al Curții Supreme, în proces cu Înalta Curte! S-a decis rejudecarea

09 Jan 2024 1094

Marinela Mitan, unul dintre cei mai cunoscuți judecători de la Tribunalul Constanța, iese la pensie

26 Nov 2023 1005

Ultima oră! Judecătorul Marius Cristian Epure, fost președinte al Curții de Apel Constanța, „undă verde“ de la CSM pentru pensionare

18 Oct 2023 1458

Judecătoarea constănțeană Adriana Elena Gherasim, de la Curtea Supremă, undă verde de la CSM pentru pensionare

06 Oct 2023 1265

Lista judecătorilor pensionari care se întorc în sistem! „Simt că pot să mai pronunț soluții de care să fiu mândru“

15 Sep 2023 2712

Unanimite la CSM Judecătorul Ecaterina Grigore, de la Curtea de Apel Constanța, la pensie!

14 Sep 2023 968

Peste 20 de judecători pensionari se întorc în sistem! Niciunul la Constanța. LISTĂ

13 Sep 2023 1675

Doi procurori și un judecător au ieșit la pensie. Decretele, semnate de președintele României

04 Sep 2023 1104

Klaus Iohannis a semnat! Un judecător, un general de brigadă și un procuror părăsesc sistemul prin pensionare

31 Jul 2023 1408

Mai mulți judecători părăsesc sistemul prin pensionare! Președintele Iohannis a semnat decretele

07 Jul 2023 1374