Judecătorii din Constanța decid pe 10 octombrie dacă intră în grevă

Pe site-ul Judecătoriei Constanța a fost postat un comunicat de presă privind situația curentă din sistemul de justiție. Mai mult, în același document, magistrații constănțeni menționează că pe data de 10 octombrie vor discuta despre posibilitatea inițierii unui protest față de neîndepplinirea solicitărilor stipulate în memorandumul elaborat la începutul lunii septembrie.
 
Redăm mai jos, textul integral al comunicatului Judecătoriei Constanța.
 
 
„COMUNICAT DE PRESĂ  JUDECĂTORIA CONSTANŢA
 
În ziua de 09 septembrie  2016, Adunarea generală a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Constanţa, convocată potrivit art. 17 al.1 coroborat cu art. 16 al.1 lit.c si art. 15 al.1 si 2 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin HCSM 1375/2015, 
 
Reţinând că independenta justiției este de o importanta crucială pentru funcționarea unei societăţi democratice,
 
Că aspectele subliniate in Rezoluţia Puterii Judecătoreşti, redactată în data de  23  aprilie 2009 la lucrările şedinţei extraordinare a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii sunt în continuare de actualitate, fapt ce demonstrează că timp de şapte ani problemele reale ale puterii judecătoreşti au fost ignorate,
 
Constatând că sistemul judiciar se confruntă în continuare cu deficit de personal, ca urmare a intrării în vigoare a noilor Coduri şi a adoptării unor acte normative succesive care au determinat creşterea volumului de muncă, însă că obligaţia de suplimentare a schemelor de personal asumată de statul român nu a fost îndeplinită,
 
Reţinând că, în problematica înlăturării discriminărilor salariale din sistemul public, legiuitorul excepţional a adoptat acte normative succesive, care pun probleme reale de constituţionalitate, prin care, în contradicţie cu soluţiile legislative adoptate în privinţa unor alte categorii de personal bugetar, soluţia aplicării principiului salarizării egale pentru muncă şi condiţii egale a fost înlăturat pentru sistemul judiciar, cu ignorarea unor hotărâri judecătoreşti pronunţate inclusiv în procedura de unificare a practivii judiciare vizând dezlegarea unor chestiuni de drept,

 
Apreciind totodată drept necesar ca atitudinile publice să fie bazate pe echilibru şi respect reciproc între puterile statului, iar justiţiei şi hotărârilor judecătoreşti trebuie să li se respecte rolul esenţial într-un stat de drept,
 

Considerând corect cuprinsul Memorandumului privind starea justiţiei, întocmit de Uniunea Naţională a Judecătorilor din România şi Asociaţia Magistraţilor din România,

Că toate aceste aspecte determină exprimarea unui punct de vedere și analiza oportunității declanșării unor forme de protest pentru a determina factorii decizionali să ia în seamă problemele reale ale instanţelor care se propagă în scăderea calităţii actului de justiţie, cu consecinţe reale asupra dreptului justiţiabilului,

În unanimitate, a adoptat „Memorandumul privind Justiția” întocmit de către asociaţiile profesionale ale magistraţilor.
 
În unanimitate, judecătorii prezenţi au hotărât ca la data de 10 octombrie 2016, să discute oportunitatea iniţierii unei forme de protest în cazul neîndeplinirii solicitărilor din memorandum.“

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident cu mai multe victime la Cora Brătianu! Prima condamnare, aproape 5 ani cu executare. Dosarul, în apel (FOTO+VIDEO)

02 May 2024 425

Contestația pe legea electorală, respinsă și în apel Feliciei Ovanesian poate candida!

02 May 2024 351

PNL Constanța decide săptămâna viitoare cine îl înlocuiește pe Daniel Gigi Tatu în Consiliul Local Municipal Constanța!

02 May 2024 280

Percheziții Constanța Lucrător la o casă de schimb valutar, suspectat că și-ar fi însușit aproape de 200.000 lei

30 Apr 2024 460

Surse Daniel Rafte, reținut de poliție 24 de ore, după ce ar fi șicanat în trafic alt șofer

30 Apr 2024 1024

UPDATE. Judecătoria Constanța Candidatura Feliciei Ovanesian, contestată!

29 Apr 2024 694

Judecătoria a menținut decizia Biroului Electoral Năvodari în cazul candidaturii lui Nicolae Matei. Mai poate face apel la Tribunal!

28 Apr 2024 476

Judecătoria Constanța anunță programul pentru depunerea propunerilor de candidaturi și a contestațiilor

28 Apr 2024 419

Justiție Constanța Se dizolvă Societatea Agricola Valu lui Traian? Dosarul, pe rolul Judecătoriei

27 Apr 2024 1614

Modificări în actele constitutive ale Asociației Stropi de Lumină Constanța

27 Apr 2024 360

Curtea de Apel Constanța stabilește ce instanță va judeca procesul deschis de administrația Chițac legat de Fundația Fantasio

26 Apr 2024 476

Caz șocant în județul Constanța! O mamă, suspectată că și-ar fi violat de mai multe ori propria fiică. Femeia a ajuns după gratii

26 Apr 2024 851

Știri justiție Constanța Doi procurori de la Parchetul Judecătoriei Constanța, delegați la PJ Hârșova

26 Apr 2024 481

Curtea de Apel Constanța, motivare importantă în cazul tragediei de la 2 Mai! „Nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea şi obiectivitatea judecătorilor de la Mangalia“

25 Apr 2024 2773

Județul Constanța Oficial de la Parchet - 60 de zile sub control judiciar pentru bărbatul implicat în scandalul din Eforie Nord

23 Apr 2024 415