Klaus Iohannis, declarație la Bruxelles

 
Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, astăzi, în prima vizită oficială externă din mandatul său, la Bruxelles, cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, și cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Junker.


După discuții, Klaus Iohannis a făcut o declarație de presă.

„Am subliniat dorinţa mea şi a noastră, a românilor, de a finaliza procesul de integrare totală în UE, de a deveni membru nu cu toate drepturile, fiindcă şi acum le avem, ci un membru acceptat şi respectat ca membru în nucleul UE. Un lucru menţionat şi mai devreme - e unul din cele mai importante obiective din mandat - europenizarea completă. Avem aceleaşi puncte de vedere privind Schengen
domnul preşedinte m-a asigurat de tot sprijinul în această privinţă”, a declarat Klaus Iohannis.

De asemenea, în discuțiile avute cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, președintele României a spus că a avut o temă importantă: aderarea la zona Euro. „O temă importantă pontru noi - aderarea la zona Euro, un deziderat al României şi al românilor. Am căzut de acord că acesta e un lucru foarte bun, de dorit, şi împreună vom lucra pe această speţă. Fondurile europene - am solicitat sprijinul domnului preşedinte pentru a ajuta România să crească gradul de absorbţie
am discutat despre cel mai recent pact încheiat în România în privinţa cheltuielilor pentru Apărare. Am informat că există această înţelegere şi a fost apreciat acest lucru”, a precizat Iohannis.

„Întâlnirea pe care am avut-o cu Donald Tusk - o întâlnire de asemenea foarte bună, amicală. Am discutat aceleaşi probleme şi sunt foarte bucuros să vă spun că am primit acelaşi tip de răspuns şi acelaşi tip de deschidere. Pentru România vom avea progrese semnificative în dosarele care ne interesează foarte mult”, a conchis președintele României.






Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Președintele României, Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European

18 Apr 2024 494

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

29 Mar 2024 593

Klaus Iohannis despre candidatura pentru funcția de Secretar General al NATO - „Nu este niciun secret că am discuții bilaterale cu aliați“

21 Mar 2024 491

Klaus Iohannis „România are toate premisele pentru a deveni un lider regional în sectorul energiei nucleare, prin dezvoltarea proiectului Unităților 3 și 4 de la Cernavodă“

21 Mar 2024 512

Președintele Klaus Iohannis „Am decis să intru în competiție pentru funcția de secretar general al NATO“ (VIDEO)

12 Mar 2024 846

Surse Klaus Iohannis are șanse la șefia Consiliului European. Răspunsul venit de la Bruxelles

02 Mar 2024 732

Președintele Klaus Iohannis „Ar fi o soluție ca anumite alegeri să fie comasate“

01 Feb 2024 647

Scenariu-Klaus Iohannis ar putea prelua președinția Consiliului European

10 Jan 2024 899

Președintele Iohannis, la reuniunea Consiliului European! Discuțiille s-au referit la extinderea UE

15 Dec 2023 753

Președintele României, Klaus Iohannis, întrevedere cu noul Prim-ministru al Republicii Polone, Donald Tusk

14 Dec 2023 1119

Președintele Klaus Iohannis „Condamnăm cu fermitate atacul terorist de la Bruxelles“

17 Oct 2023 803

Iohannis anunță că România nu va ataca vetoul Austriei în chestiunea Schengen la Curtea Europeană de Justiţie (VIDEO)

14 Dec 2022 1399

Președintele României, la reuniunea Consiliului European. Printre subiectele analizate, scăderea prețurilor la energie

20 Oct 2022 833

Klaus Iohannis Viitorul european al regiunii Balcanilor de Vest, discutat la Bruxelles

25 Jun 2022 977

Președintele Iohannis, participare la Summitul Euro de la Bruxelles

22 Jun 2022 1042