Klaus Iohannis România nu are în Parlament partide extremiste

Președintele Klaus Iohannis își exprimă speranța că alegerile parlamentare din decembrie vor reconfirma faptul că România nu are în Parlament partide extremiste.
 
"România este o țară în care spiritul european se manifestă în mod natural, fără accente sau tendințe xenofobe sau antieuropene dezbinatoare. O țară care nu are în Parlamentul său partide extremiste — și sper ca alegerile parlamentare din 11 decembrie să reconfirme acest adevăr. O țară care, prin societatea sa deschisă, prin performanța economică, prin conduita față de cetățean și prin raportarea la construcția europeană contribuie solid la păstrarea unității Uniunii Europene de care este acum mai mult decât oricând nevoie", a declarat Iohannis vineri, în Olanda, la Kerkrade, unde a primit placheta "Martin Buber" a Fundației Euriade.
 
El a arătat că România este "un stat în care dialogul între minoritățile naționale poate constitui un veritabil model în materie de promovare a interculturalității, a diversității culturale".
 
Șeful statului a precizat și că România își asumă ca țară aflată la limita externă a UE, dar și a NATO, responsabilitatea de a proiecta stabilitate și valori democratice în această vecinătate. De asemenea, el a arătat că România se pregătește să preia în 2019 președinția Consiliului UE, apreciind că acest fapt este un "test al maturității noastre europene".
 
Președintele Iohannis a amintit că în urmă cu 25 de ani a fost semnat Tratatul privind Uniunea Europeană, remarcând că anul viitor se împlinesc zece ani de la aderarea României la UE.
 
"Este o aniversare deosebit de importantă pentru Europa, îndeosebi în această perioadă în care trăinicia proiectului european este pusă la încercare. În egală măsura, se împlinesc foarte curând 10 ani de când, la 1 ianuarie 2007, România a aderat la Uniune și a reconfirmat, astfel, istoria sa profund europeană. Iată că după un deceniu de la reîntoarcerea noastră în comunitatea de valori căreia am știut mereu că îi aparținem, românii cred cu tărie în proiectul european, în capacitatea sa de a asigura pacea, democrația și prosperitatea. Într-adevăr, cetățenii români sunt în prezent cei mai favorabili Uniunii dintre toți cetățenii statelor membre", a spus președintele Iohannis.
 
Șeful statului a afirmat că el crede cu tărie în relevanța continuă a proiectului european, mai ales în contextul în care există provocări.
 
"Sunt convins că o Uniune pragmatică și coerentă, o Uniune mai flexibilă și mai credibilă, apropiată de cetățenii sai, o Uniune care să respecte valorile și principiile sale fundamentale ei reprezintă calea prin care vom reuși să progresăm către o Europă prosperă, puternică și sigură. (...) România este convinsă ca doar prin unitatea statelor membre pot fi preîntâmpinate tendințele de divizare pe care, din păcate, le întâlnim astăzi în interiorul Uniunii", a declarat el.
 

Președintele Iohannis a subliniat că lumea se confruntă cu provocări de o amploare fără precedent în ultimele decenii, dintre care cele mai pregnante sunt criza migrației, fenomenul terorismului, Brexit-ul, populismul, provocările la adresa statului de drept.
 
"Avem datoria să găsim împreună soluțiile reale și vizionare pentru viitorul Uniunii Europene și al cetățenilor săi. Este nevoie să asigurăm creștere economică, noi locuri de muncă — în special pentru tineri — coeziune economică și sociala și, mai ales, securitate internă și externă", a adăugat șeful statului, declarându-se convins că UE va depăși întărită aceasta perioadă în care este supusă unor adevărate teste de rezistentă.

 
El a mulțumit președintelui Euriade, prof. dr. Werner Janssen, precum și întregii conduceri a Fundației, pentru distincția primită.
 
"Acordarea acestei plachete mă onorează întrucât face trimitere la 'filosofia dialogului' promovată de Martin Buber. Convingerea privind forța dialogului mi-a călăuzit mereu atât viața personală, cât și cea publică, în slujba cetățeanului", a spus președintele Iohannis.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sondaj de opinie 72% dintre respondenți sunt mulțumiți de legea care prevede închiderea sălilor de jocuri de noroc în localitățile cu sub 15.000 de locuitori

28 Apr 2024 374

Întâlnirea președintelui Iohannis cu vicepreşedintele Republicii Turcia. Ce s-a discutat

27 Apr 2024 364

Președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit la Neptun cu vicepreședintele Turciei, Cevdet Yilmaz

26 Apr 2024 617

Din Coreea de Sud, la Constanța. Klaus Iohannis a aterizat pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu

25 Apr 2024 1123

MAEDin Agenda de lucru a MAE 24 aprilie 2024, vă semnalăm

24 Apr 2024 202

Prima reacție a președintelui Klaus Iohannis după decizia Coaliției de retrage sprijinul pentru candidatul comun pentru Primăria Capitalei (VIDEO)

23 Apr 2024 464

MAEDin Agenda de lucru a MAE 23 aprilie 2024, vă semnalăm

23 Apr 2024 276

Klaus Iohannis, mesaj de Pesah „În această perioadă dificilă, este nevoie de înţelepciune şi curaj în faţa violenţei şi a urii“

22 Apr 2024 588

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de legea care prevede închiderea sălilor de jocuri de noroc în localitățile cu sub 15.000 de locuitori?

21 Apr 2024 926

Președintele României, Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European

18 Apr 2024 498

Șeful jandarmilor din Constanța, trecut în rezervă. Decretul, semnat de Klaus Iohannis

16 Apr 2024 11468

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

16 Apr 2024 471

Președintele Klaus Iohannis „România condamnă în cei mai fermi termeni atacul Iranului împotriva Israelului“

14 Apr 2024 450

Legea privind calitatea apei destinate consumului uman, promulgată de președintele României

12 Apr 2024 460

Investiţiile de modernizare de la Centrala Nuclearo-Electrică Cernavodă, analizate de preşedintele României cu directorul General AIEA

09 Apr 2024 557