La audierile în dosarul privind șantajarea lui Mircea Băsescu a fost chemat și un om de afaceri din Drăgănești-Olt

Procurorii DNA Constanţa au început joi audierile în dosarul privind șantajarea lui Mircea Băsescu, fratele președintelui Traian Băsescu.

Surse judiciare invocate de EVZ, susțin că nu doar Mircea Băsescu şi Florin Anghel, adus la Constanţa de la penitenciarul Colibaşi au fost audiați joi. În calitate de parte vătămată, declarații a dat şi omul de afaceri Marian Căpăţână, fost președinte al PDL Drăgăneşti-Olt.

Anchetatorii constănţeni DNA ar deţine înregistrări ambientale în care Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, îl ameninţă pe Marian Căpăţână cu formula „îţi bag cuţitul în cap”, în acest fel acesta fiind amenințat să transfere averea sa pe numele fiului lui Bercea Mondial.

Amintim că în data de 2 iunie, Marian Căpăţână, fost preşedinte al PDL Drăgăneşti, a declarat la Antena 3, că el este cel care ar fi intermediat relaţia dintre Mircea Băsescu şi Bercea Mondial și că banii despre care vorbesc rudele interlopului nu erau destinaţi fratelui preşedintelui României, ci erau „pentru el”.

De asemenea, Marian Căpăţână a afirmat că banii primiţi de la Bercea erau pentru „o afacere care n-a mai ieşit”.

Amintim că Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, cât și ginerele acestuia, Marius Constantin, sunt cercetaţi într-un dosar de şantaj pentru că i-ar fi solicitat lui Mircea Băsescu suma de 280.000 de euro, ameninţând că în cazul în care nu vor intra în posesia banilor, vor dezvălui informaţii compromităţoare despre acesta şi familia sa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MB Consult Company SRL, controlată de Mircea Băsescu, radiată de la Registrul Comerţului. Procedura insolvenţei, închisă!

22 Sep 2021 1997

Accident rutier la intrare în Eforie Nord. Fratele lui Traian Băsescu, implicat (galerie foto+video)

07 Jun 2019 8592

Nepotul lui Traian Băsescu, Dragoș Băsescu a fost condamnat definitiv la închisoare. Pedeapsa este cu executare (rechizitoriu)

05 Feb 2018 3939

Mircea Băsescu ar fi fost şantajat de familia lui Sandu Anghel. Ce a decis ieri Curtea Supremă

16 Dec 2017 3711

Traficul dintre Constanța și Lazu este blocat din cauza unui accident. Cine a fost surprins în coloana de mașini (galerie foto+video)

21 Nov 2017 11037

DNA a obţinut redeschiderea dosarului în care Mircea Băsescu ar fi fost şantajat. Ieri, al doilea termen la Curtea Supremă

20 Oct 2017 2587

Credeaţi că s-a terminat? Dosarul în care Mircea Băsescu ar fi fost şantajat de familia lui Sandu Anghel, redeschis la cererea DNA

06 Oct 2017 4835

Revedere emoționantă în curtea lui Mircea Băsescu. Cu cine s-a sărutat şi strâns îndelung în brațe (galerie foto+video)

11 Sep 2017 4946

UPDATE. Mircea Băsescu a fost eliberat din Penitenciarul Poarta Albă (galerie foto+video)

11 Sep 2017 4259

UPDATE. Mircea Băsescu va fi eliberat din arest. Decizia instanţei este definitivă

11 Sep 2017 3075

Tribunalul Constanţa a amânat decizia privind cazul lui Mircea Băsescu

04 Sep 2017 2672

Zi importantă pentru familia Băsescu! Decizia Tribunalului Constanţa va fi definitivă

04 Sep 2017 2505

Ultima zi de puşcărie pentru Mircea Băsescu? Totul se decide mâine, la Tribunalul Constanţa

03 Sep 2017 3076

Mircea Băsescu, la Tribunalul Constanţa. Iată când ar putea fi eliberat

11 Aug 2017 2420

Condamnat alături de Mircea Băsescu Marian Căpăţână, fost preşedinte în PDL, eliberat condiţionat

08 Aug 2017 7324