La Crucea Localnicii au rămas fără apă potabilă, iar inundaţiile au afectat şase gospodării. Vezi imagini

Şase gospodării au fost afectate de inundaţii la Crucea, dintre care una mai grav, în cel din urmă caz, apa, care a pătruns în curte, având aproximativ un metru înălţime.

„Am reuşit să eliminăm surplusul de apă din gospodării cu utilajele noastre”, a precizat în urmă cu scurt timp primarul Gheorghe Frigioi.

Apa din fântâni a ajuns la nivelul solului. Nemaifiind apă potabilă, autoritatea locală împarte baxuri cu apă plată localnicilor afectaţi.  

Inundaţiile au avut loc pe fondul desfiinţării rigolelor de scurgere a apelor pluviale, ca urmare a lucrărilor demarate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale. Vorbim despre desfiinţarea rigolelor ce se aflau de-o parte şi de alta a drumului naţional, ce traversează localitatea Crucea.

Cei de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale au început programul de modernizare a arterei principale încă din anul 2010, şi, deşi, au trecut trei ani, nu au încheiat această lucrare nici la ora actuală.

„Stăm în continuare cu teamă. La noapte s-au anunţat ploi mai puternice”, a precizat primarul Gheorghe Frigioi.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiuni recente ale Poliției. Amenzi la Costinești, Năvodari și Hârșova!

03 May 2024 501

Pamfil Șeicaru „Armindenul, acea zi de 1 Mai ale cărei origini se prelungeau în timpuri imemoriale”

03 May 2024 348

Horoscop pentru joi, 02 mai 2024. Află cum va fi ziua de azi pentru zodia ta

02 May 2024 531

Lumea Marinarilor Primul Mineralier Românesc! Oare cine l-a nășit?

29 Apr 2024 892

Savoare fără carne. Rețete vegetariene pentru un grătar reușit

27 Apr 2024 455

„Iepurașul pompier” la Constanța Concursuri, premii, super-eroi și multe surprize pentru cei mici (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 555

ISU IașiEvenimente gestionate de către pompierii ieșeni în ultimele 48 de ore

26 Apr 2024 268

Mai mulți bărbați au fost încarcerați la Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanța. Pentru ce fapte au ajuns după gratii

23 Apr 2024 597

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța - „Lucrurile pot fi făcute cu condiția că trebuie să fii pe teren“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 674

ZIUA LIVE Este nevoie de o intervenție cathartică în Primăria Constanța?

22 Apr 2024 799

Știri Constanța Poliția duce în spatele gratiilor patru bărbați. Iată ce fapte i-au adus în Penitenciarul Poarta Albă

19 Apr 2024 882

Salvatorii din Constanța alături de copii, cu „iepurașul pompier”

19 Apr 2024 525

Studiu Numărul pisicilor care cad de la ferestre și se rănesc grav crește în lunile călduroase

17 Apr 2024 574

#citeșteDobrogea Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 2051

Mâncatul a devenit un obicei de a hrăni emoțiile și nu stomacul. Ce spune specialistul

13 Apr 2024 479