Lecţia de istorie, la Valu lui Traian

 
Sâmbătă, 20 octombrie 2012, un grup de elevi și cadre didactice de la Liceul Teoretic Decebal din Constanța, coordonat de prof dr. Marian Vicol, au participat la o excursie tematică  organizată în zona sit-ului arheologic Valu lui Traian. Activitatea respectivă este circumscrisă șirului de acțiuni dedicate sărbătoririi la 25 octombrie a  Zilei Armatei României.
Participanții au aflat o serie de elemente noi despre acest sit arheologic, despre modalitățile de cercetare și despre faptul că Valul lui Traian ar trebui valorificat turistic și introdus în circuitul mondial alături de Valul lui Hadrian și al lui Antonius Pius.
Cu aceeași ocazie, domnul maior Sergiu Dincă, tatăl unui elev al liceului, participant la excursie, a prezentat faptele de arme săvârșite de militarii dobrogeni în timpul celui de-al doilea război mondial, arătând că la 25 octombrie 1944 militarii Diviziei a 9-a Infanterie au degajat, la Carei, ultima brazdă de pământ românesc aflată sub ocupația hortistă, încununând astfel lupta și jertfa zecilor de mii de combatanți pentru eliberarea Ardealului.
Totodată, elevilor le-a fost adresată invitația de a vizita Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand” filiala Constanța.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Tragedia din Valencia, semnal de alarmă pentru constructorii din întreaga lume

25 Feb 2024 1240

Polaris M Holding, la o lecție deschisă alături de elevii de la Școala Gimnazială nr. 24 Ion Jalea Constanța pe tema colectării separate a deșeurilor reciclabile (GALERIE FOTO)

20 Dec 2023 790

Lecție despre bani și bănci pentru copiii de la centrele de plasament din Constanța (FOTO)

12 Oct 2023 780

Ajutați micuțul din Constanța cu nume biblic! Un bebeluș are nevoie de ajutorul nostru

12 Jun 2023 1789

Constanța. Utilajele pentru deszăpezire, pregătite pentru intervenții (GALERIE FOTO)

04 Dec 2021 1665

Șicanare în trafic, transformată în tragedie. Două TIR-uri au strivit o dubă. Un bărbat și-a pierdut viața (VIDEO)

20 Nov 2021 13344

#ConstantaEsteBine 25 iunie 2021. Uitarea

25 Jun 2021 2461

„Educație la înălțime”. Prima lecție cu drona, transmisă în direct din Delta Dunării (video)

06 May 2021 1781

In Memoriam violonistul Jean Bibu Tița (11 iunie 1957 – 13 octombrie 2016) „Vioara a fost viața lui!” (galerie foto)

11 Jun 2020 3840

Luptătorul constănțean Robert Drăgănoiu a susținut o lecție online, la invitația Academiei de Arte Marțiale „Nicu Dascălu“ (galerie foto)

11 May 2020 4645

„Ce frumos ar fi să vorbim din când în când și românește!” Acad. Ioan-Aurel Pop atenționează - graba planetei a condus la limbaje artificiale și paralele

11 May 2020 3000

Suporterii SSC Farul au făcut curat în tribuna stadionului de la Ovidiu, după meciul cu ACS Poli Timișoara

04 Aug 2018 10875

Azi „Mica Unire“, sărbătorită în avans la Muzeul de Istorie Constanţa

23 Jan 2018 2675

#citeşteDobrogea Câştigarea Dobrogei, o despăgubire preţioasă. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

21 Dec 2017 6471

Melodia zilei F.Charm - Cristina

12 Aug 2017 4557