Lista salariilor din companiile de stat. Ce bani primesc directorii constănțeni

Veniturile salariale ale persoanelor din conducerea executivă a companiilor cu capital integral sau majoritar de stat vor fi limitate la de şase ori salariul mediu brut lunar din ramura respectivă, conform unui proiect de ordonanţă de urgenţă.

 Potrivit listei transmise de Guvern, cel mai bine plătit este managerul CN Căi Ferate , cu o indemnizație de 14.583 euro pe lună, dar și directorul general al Poștei, cu o indemnizație de 14.280 euro lunar.

Directorul general executiv al Tarom este plătit cu 10.000 euro/lunar, în timp ce managerii CFR Marfă și CFR Călători au salarii lunar ce depășesc 9000 euro. În ceea ce îl privește pe directorul general al Romatsa, acesta este plătit cu  9728 euro, iar directorul general al Administrației Porturilor Maritime Constanța este de 7.875 euro lunar.
Totodată directorul general de la Aeroportul International Mihail Kogălniceanu primeşte lunar 5.000 de euro, iar cel de la Compania Naţională Administraţia Naţională a Canalelor Navigabile - 2.500 de euro.  

Lista o puteţi descărca aici.

"Biroul de Presă al Guvernului este abilitat să pună la dispoziţia presei lista indemnizaţiilor managerilor din companiile de stat la care a facut referire primul-ministru Victor Ponta la începutul şedinţei de Guvern din data de 29 mai 2013.
Precizăm că aceste sume reprezintă indemnizaţii brute", a comunicat biroul de presă al guvernului.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Anunț de ultimă oră al premierul Marcel Ciolacu despre salarii și pensii

26 Apr 2024 523

Declarații de avere Alexandrina Elena Șocarici, secretar la Primăria Dumbrăveni, averea și interesele (DOCUMENTE)

19 Apr 2024 575

Tulcea Peste 80 de angajați ai combinatului de alumină, fără locuri de muncă

01 Apr 2024 801

A cerut eșalonarea contribuțiilor restante aferente lefurilor pentru 2023 Primarul Cristian Radu jonglează iar cu salariile angajaților din administrația locală de la Mangalia! (DOCUMENT)

26 Mar 2024 1096

Decizie de ultimă oră în dosarul dintre Carmen Răducu și ITM Constanța. Iată ce au decis magistrații constănțeni

22 Mar 2024 946

Vești bune pentru militari! Guvernul majorează salariile personalului din MApN

21 Mar 2024 6110

Declarații de avere Constanța Camelia Dumitrache, șef serviciu în Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, avere și interese (DOCUMENTE)

20 Mar 2024 764

Municipalitatea trebuie să achite dr. Halichidis, fostul manager SCBI Constanța, salariile restante! Răspunsul Judecătoriei la contestarea executării (MINUTA)

13 Mar 2024 1146

Averea și interesele Adelei Mihalcea, director economic la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (DOCUMENTE)

05 Mar 2024 908

Primarul Radu Cristian spune că jumătate dintre aceștia nu au ce căuta în administrație Angajații Primăriei Mangalia nu și-au primit salariile de aproape două săptămâni

25 Feb 2024 4787

Declarații de avere Teodora Pintilie, director general adjunct la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)

14 Feb 2024 895

Birourile permanente au decis veniturile angajaților senatorilor și deputaților Cât câștigă un consilier parlamentar?

07 Feb 2024 897

Una dintre cele mai mari bănci din România a fost pusă la vânzare. Iată care este aceasta

01 Feb 2024 1616

Dr. Laurențiu Bădescu, fostul manager SAJ Constanța, pierde definitiv procesul deschis Agenției Naționale de Integritate! (MINUTA)

01 Feb 2024 1456

Procurorii DNA Constanța, sesizați pentru banii de pensii, de la Liceul Dimitrie Cantemir, din Babadag! Curtea de Conturi estimează un prejudiciu de aproape 2,15 milioane de lei (DOCUMENT)

31 Jan 2024 1213