Locuitorii din Constanţa şi Cernavodă se pot testa de Hepatită C cu 55% reducere

Compania MSD România, alături de laboratoarele Bioclinica, demarează, în cadrul platformei Împreună pentru viaţă - Sănătate prin cunoaştere, o nouă campanie de testare pentru depistarea virusului hepatitei C (VHC), boală care plasează România pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte prevalenţa infecţiei cu VHC. Anul acesta, campania va fi desfăşurată în centrele Bioclinica din Constanţa şi Cernavodă şi alte 23 de oraşe din ţară, în lunile august şi septembrie, iar persoanele care vor merge să se testeze în cadrul campaniei vor plăti aproximativ 18 lei, cu 55% mai puţin decât preţul iniţial (39 lei).

Campania a fost demarată ca urmare a ratei mari de răspuns înregistrate de campania de testare de anul trecut când, în doar o săptămână, peste 11.400 de persoane au mers să se testeze. Dintre acestea, 877 au fost primit un rezultat pozitiv la testul VHC, reprezentând un procent de 7,65% - aproximativ de două ori mai mult faţă de media naţională comunicată anterior, de 3,23%.

„Procentul mare de bolnavi descoperiţi în cadrul campaniei de testare pe care am desfăşurat-o anul trecut ne-a confirmat faptul că, în România, există foarte mulţi bolnavi încă nediagnosticaţi. Astfel, am decis să continuăm iniţiativa de informare cu privire la pericolele acestei boli şi să spijinim populaţia în demersul de testare", spune Florentin Scarlat, reprezentant al companiei organizatoare, MSD România. Testarea pentru depistarea hepatitei C se adresează întregii populaţii, indiferent de vârstă sau afecţiuni, care prezintă un risc crescut al infectării cu VHC: transfuzii de sânge sau intervenţii chirurgicale înainte de 1991, convieţuirea cu persoane infectate, contact sexual neprotejat, frecventarea cabinetelor stomatologice, de piercing sau tatuaje etc. Testările vor avea loc în următoarele oraşe: Oradea, Arad, Timişoara, Lugoj, Buziaş, Caransebeş, Deva, Hunedoara, Orăştie, Petrosani, Tg.Jiu, Motru, Rovinari, Drobeta Turnu Severin, Braşov, Făgăraş, Codlea, Zărneşti, Sf. Gheorghe, Iaşi, Bucureşti, Târgu Mureş, Constanţa, Cernavodă, Bistriţa.

Testele vor fi realizate prin prelucrarea sângelui venos şi vor arăta dacă pe parcursul vieţii persoana a venit în contact cu virusul Hepatitei C şi a dezvoltat anticorpi pentru acestă boală. Sensibilitatea testelor este de 100%, iar pacienţii vor primi rezultatele în 48 de ore de la testare, în cadrul clinicii unde s-a făcut recoltarea. Dacă rezultatul va fi unul pozitiv, pacienţii vor primi consiliere gratuită din partea unor medici specialişti.

Acţiunea de testare de anul trecut a fost desfăşurată în perioada 1 - 6 august, în 27 de oraşe din ţară, iar testările au fost în totalitate gratuite pentru public. Printre judeţele cu cea mai mare prevalenţă a hepatitei C rezultată în urma campaniei au fost Bucureşti (14,67%), Bacău (12,4%), Sibiu (10,6%), Botoşani (9,6%) şi Argeş (9,26%). „Infecţia cronică VHC reprezintă o problemă majoră de sănătate publică, în întreaga lume existând 170 milioane de persoane infectate. Hepatita C este prima cauză de cancer hepatic în Europa şi poate conduce la necesitatea transplantului hepatic, o intervenţie extrem de serioasă, costisitoare şi care nu garantează salvarea vieţii. Cel mai important lucru este descoperirea din timp a bolii şi începerea tratamentului. Îndemn oamenii, în special pe cei care au vârste de peste 40 de ani, şi care au suferit transfuzii de sânge, să meargă la medic şi să îşi facă o simplă testare a anticorpilor anti-VHC, care le poate salva viaţa", spune Dr. Laura Iliescu, medic primar Medicină Internă la Institutul Clinic Fundeni.

Hepatita cu Virus C - o problemă globală de sănătate publică, nu poate fi prevenită prin vaccinare, iar testarea contribuie la nevoia de a reduce ratele mari ale mortalităţii. Tratamentul Hepatitei cronice C are drept scop eliminarea virusului din sânge. Scopul tratamentului este obţinerea unui răspuns viral susţinut (RVS). Un răspuns viral susţinut are loc atunci când virusul nu mai poate fi detectat în sânge la 6 luni după tratament. „Deşi, în cele mai multe dintre cazuri, statul roman este responsabil pentru răspândirea în masă a infecţei cu VHC, autorităţile din România nu acordă importanţa cuvenită diagnosticării precoce şi accesului facil la terapie al pacienţilor. Chiar dacă în ultimii ani s-au facut unele eforturi în acest sens, cei mai mulţi dintre pacienţii din România, încă nu au acces la proceduri inovative de diagnosticare precoce şi terapie, care să scadă riscurile de apariţie a complicaţiilor şi să eficientizeze întregul proces de asistenţă medicală. Costurile sociale şi suferinţa umană ar fi cu mult mai mici dacă am prioritiza utilizarea mijloacelor de diagnosticare precoce şi mijloacele terapeutice inovative şi eficiente. Este de neînţeles nepăsarea autorităţilor la această problemă naţională!", spune Vasile Barbu, Preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Pacienţilor.

Infecţia cu virusul hepatitic C afectează nu numai starea de sănătate a pacientului, ci şi viaţa socială, profesională.

„Chiar dacă am fost diagnosticată cu infecţia VHC nu am beneficiat de terapie la timp pentru a evita complicaţiile, din cauza barierelor puse de Ministerul Sănătăţii şi a autorităţilor în general. În anul 1983 am primit o transfuzie sanguină, urmată la intervale de timp de încă două intervenţii chirurgicale, iar în anul 1997 am fost depistată cu VHC. Am început tratamentul abia în anul 2010. După 48 de săptămâni de tratament rezultatul a fost pozitiv, viremie nedetectabilă. După următoarele 6 săptămâni viremia a crescut de peste 20 de ori faţă de valoarea iniţială. Dacă diagnosticarea ar fi fost precoce, acest tratament ar fi fost acordat la timp, iar schema terapeutică ar fi fost cea potrivită, inclusiv cu mijloace inovative, probabilitatea de recădere ar fi fost mică şi aş fi evitat complicatiile. Aceste complicaţii mi-au afectat foarte mult viaţa, am o stare generală alterată şi mi-a redus foarte mult capacitatea de muncă şi de relaţionare socială, iar costurile zilnice de tratament au ajuns la niveluri insuportabile pentru mine. Cu ce sunt eu vinovata?", spune un pacient care a trecut prin această boală.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 303

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 399

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 459

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 466

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 541

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 568

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 420

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 350

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 555

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 710

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 694

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 589

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 837

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 647

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 655