Mai mulţi şoferi care au încercat să evite zona unui accident, au rămas blocaţi cu maşinile pe un drum secundar

Şapte autoturisme au rămas blocate, duminică seară, pe un drum care face legătura între comunele argeşene Bascov şi Băbana, după ce şoferii au încercat să evite zona unui accident produs pe DN 7, informează Agerpres.ro

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş au anunţat că şoferii au încercat să evite blocajul de pe DN 7 şi au intrat pe drumul secundar. Autovehiculele au rămas însă blocate între satele Prislop şi Lupueni.

Conform aceleiaşi surse, pentru deblocarea autoturismelor intervin pompieri din Piteşti cu un autocamion, dar şi angajaţi ai Primăriei Bascov cu un buldoescavator.

În accidentul produs pe DN 7, în localitatea argeşeană Valea Ursului, au fost implicate trei autoturisme în care se aflau 10 persoane.

Două victime, una cu traumatism cranio-facial şi cealaltă cu traumatism la braţul drept, au fost transportate la spital. Alte opt persoane, care prezentau leziuni minore, au fost evaluate de paramedici la faţa locului şi au refuzat transportul la spital.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş au anunţat că, potrivit primelor concluzii ale anchetei, şoferul unui autoturism nu a păstrat o distanţă suficientă în mers, intrând în coliziune cu maşina din faţă. Al doilea autoturism a fost proiectat pe contrasens, unde a acroşat un alt autovehicul.

Circulaţia între Piteşti şi Râmnicu Vâlcea a fost oprită până la finalizarea intervenţiei echipelor de salvare şi a cercetării la faţa locului. 

Sursa:  Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

O fetiță de 10 ani a fost rănită în urma unui accident rutier în Cumpăna, județul Constanța

04 May 2024 481

Accident rutier pe strada Ștefăniță Vodă, Constanța. S-a spart și o conductă de gaz (FOTO+VIDEO)

04 May 2024 1906

Băut și fără permis de conducere s-a izbit cu mașina de un copac, în județul Tulcea. Ce alcoolemie avea șoferul?

04 May 2024 529

Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier la ieșirea din Izvoarele, județul Tulcea

04 May 2024 520

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul din Portul Tomis!

04 May 2024 1050

Accident rutier seara trecută în Portul Tomis! Un adolescent de 17 ani, rănit (GALERIE FOTO)

04 May 2024 807

UPDATE. Accident rutier pe strada Dezrobirii din Constanța! Un copil de doar trei ani, rănit (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 1453

UPDATE Accident rutier, la ieșirea din Lazu, județul Constanța. SMURD intervine

03 May 2024 620

Autoturism electric, implicat într-un accident, pe strada Cibinului (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 898

Constanța Accident pe Autostrada Soarelui, lângă Ciocârlia

03 May 2024 662

Știri Constanța Bărbat, reținut după ce ar fi produs un accident rutier băut și drogat (VIDEO) – o femeie a fost rănită

03 May 2024 975

Accident rutier pe strada Prelungirea Liliacului din Constanța! Un șofer beat și fără permis, implicat

02 May 2024 757

Știri Constanța Șoferiță de 21 de ani, beată și sub influența substanțelor interzise, implicată într-un accident rutier pe Șoseaua Mangaliei

02 May 2024 822

„Cu 2MAI puțini“ Acțiune în amintirea celor doi tineri care și-au pierdut viața în accidentul rutier de la 2 Mai (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 May 2024 1349

Accident cu mai multe victime la Cora Brătianu! Prima condamnare, aproape 5 ani cu executare. Dosarul, în apel (FOTO+VIDEO)

02 May 2024 974