Maratonul Resuscitării Constanţa 4 din 5 stopuri cardio-respiratorii se întâmplă acasă. Iată cum poţi salva viaţa unui om

Pe 14 septembrie, la Constanţa, o să aibă loc un eveniment de amploare, în care oamenii vor putea afla importanţa vieţii. Între orele 12:00-21:00 - va avea loc un curs de prim ajutor cu participare gratuită a cetăţenilor.

Evenimentul va avea loc la VIVO! Mall din Constanţa. În cadrul evenimentului, împreună cu peste 50 de medici, paramedici, asistenți, formatori și voluntari ai Fundaţiei pentru SMURD, constănţenii vor exersa pe manechine, în cadrul stațiilor practice, cum recunoasc și cum trebuie să acționeze în cazul unui stop cardiorespirator.

Maratonul va cuprinde peste 15 stații practice cu câte 2 instructori fiecare, ce vor oferi cursuri succesive a câte 30 de minute. Acestea se vor relua pe toată durata evenimentului pentru fiecare grup de participanți.

"În toată această agitație care ne înconjoară și care se manifestă la fiecare pas, uităm, din păcate, un aspect extrem de important, ce practic ne definește pe noi, ca oameni. Arta de a dărui.

Dăruim emoții, dăruim clipe, dăruim iubire și lista poate continua.

Dar ce facem când suntem puși în situația de a dărui viață unui suflet îngenuncheat și neputincios? Ce facem atunci când nu este nimeni în jurul nostru pentru a ne ajuta să salvăm persoana dragă sufletului nostru?

Oferă-ți 30 minute și învață să te implici!
Noi atât vă cerem...timp pentru a ne lăsă să vă învățăm ce înseamnă să acorzi primul ajutor.

Maratonul Resuscitării este un eveniment public organizat sub forma unui curs de prim ajutor de dimensiuni crescute, având ca scop creșterea gradului de conștientizare în rândul populației asupra importanței dobândirii cunoștințelor de prim ajutor, prin instruirea unui număr cât mai mare de participanți", a transmis  Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

4 din 5 stopuri cardiorespiratorii se întâmplă acasă.

Dacă până la sosirea echipajelor de urgență victima nu beneficiază de manevre de resuscitare din partea oamenilor din jur, șansele ca aceasta să supraviețuiască scad cu 10 % în fiecare minut care trece.


Având în vedere datele menționate mai sus, este lesne de înțeles că dacă ne confruntăm vreodată cu o situație în care suntem martor al unei persoane intrate în stop cardiorespirator, șansele de supraviețuire a victimei depind în cea mai mare măsură de reacția celor din jur. Recunoașterea rapidă a stopului cardiorespirator, apelarea serviciilor de urgență prin numărul unic 112 și aplicarea manevrelor de resuscitare până la preluarea victimei de către echipajele medicale de urgență se dovedesc a fi vitale pentru șansele de supraviețuire și recuperare cu un deficit neurologic cât mai redus.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident rutier pe Autostrada A2 București-Constanța în apropiere de Medgidia (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 1438

ISU IalomițaStația de pompieri Țăndărei a intervenit cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, la un accident rutier

29 Apr 2024 222

ISU HarghitaBilanțul misiunilor zilnice

29 Apr 2024 201

Știri Constanța Accident rutier grav pe DN2A între Ovidiu și Mihail Kogălniceanu! Un pieton, decedat

28 Apr 2024 1356

UPDATE Accident rutier în Duminica Floriilor la Cernavodă! Două persoane, rănite

28 Apr 2024 741

UPDATE Accident rutier cu persoana încarcerată în județul Tulcea. Un elicopter SMURD din județul Constanța intervine (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 883

ISU HarghitaBilanțul misiunilor zilnice

26 Apr 2024 236

IGSUBilanțul misiunilor

25 Apr 2024 234

ISU Argeș - Incendii

25 Apr 2024 242

Incendiu în Portul Constanța. Pompierii au intervenit

25 Apr 2024 626

ISU Argeș - Pompierii au intervenit în comuna Valea Mare Pravăț în cazul unui eveniment rutier

24 Apr 2024 199

UPDATE Accident rutier la Sibioara, județul Constanța. Una din victime a fost preluată de elicopterul SMURD (Galerie FOTO)

20 Apr 2024 3049

Județul Constanța Accident rutier în Medgidia!

18 Apr 2024 836

ISU HarghitaBilanțul misiunilor zilnice

17 Apr 2024 268

IGPR InfotraficJudețul Prahova-Trafic blocat pe DN 1B

17 Apr 2024 273