Marian Sarbu a fost ales presedinte al UNPR. Lansarea oficiala- in Piata Revolutiei cu muzica de opereta si control strict

Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei (UNPR) si-a ales sambata conducerea, presedintele formatiunii fiind fostul ministru al Muncii, Marian Sarbu.

Gabriel Oprea, liderul grupului parlamentarilor independenti si ministru al Apararii, este presedinte executiv al UNPR, iar Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, este presedinte de onoare al partidului, in timp ce primarul sectorului 2, Neculai Ontanu, a fost ales secretar general, informeaza Agerpres.

UNPR are 15 vicepresedinti, toti fiind alesi prin vot secret. Printre vicepresedinti se afla, potrivit unor surse, Bica Gheorghe, Liviu Cimpan, Laurentiu Chirvasuta, Serioja Sorin Chivu, Ovidiu Marcutianu, Serban Mihailescu, Florin Pandele si Eugen Nicolicea.

Au fost alesi si sefii filialelor locale, acestia fiind interimari.

Presedintele Tineretului UNPR este Cezar Stancu, iar presedintele organizatiei de femei a fost aleasa Eugenia Barna.

Din Comisia de arbitraj fac parte 15 mermbri ai UNPR, in timp ce Comisia de cenzori are noua membri. Consiliul National al UNPR are 380 de membri.

La primul Consiliu National al UNPR de sambata au fost prezenti 430 de delegati.

Lucrarile reuniunii de la Cercul Militar National au avut loc cu usile inchise, accesul presei nefiind permis, informeaza Agerpres.


Lansarea oficiala a noului partid are loc sambata dupa-amiaza, incepand cu ora 14.00, in Piata Revolutiei.

Evenimentul se va incheia seara cu un impresionant foc de artificii, dupa cum au anuntat organizatorii.


Lansarea oficiala cu muzica de opereta si control strict

Update: Peste 6000 de persoane, venite din toata tara, participa sambata la lansarea UNPR. Perimetrul din Piata Revolutiei a fost ingradit iar accesul a fost permis numai dupa un control strict. Aceasta masura a fost luata de teama unui boicot din partea PSD, potrivit unor surse din partid.

Gabriel Oprea: Am credinta ca UNPR este raspunsul la asteptarile romanilor

Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei (UNPR) este un partid pentru toti romanii, a declarat presedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea.

'Intram in aceasta competitie politica de stanga nu doar sa activam, ci sa castigam. Oamenii asteapta o alta politica si alti lideri politici. Romania si romanii merita mai mult. Vor lideri cu onoare si demnitate. Vor partide care sa puna pe primul plan interesul national si nu interesul unor grupuri. Astazi face primii pasi pe scena politica romaneasca Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei. Vrem sa fim vocea celor care muncesc, a tinerilor, a batranilor, a oamenilor de la sate, de la orase, a tuturor celor care nu s-au simtit pana acum in Romania reprezentati de partide politice', a spus Oprea, in discursul sustinut in Piata Revolutiei.

Sursa: hotnews.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RAJA Constanța anunță Se oprește apa în zona centrală!

18 Jul 2023 3122

E-Distribuție Dobrogea Se întrerupe curentul în Medgidia, Năvodari, Mereni și Aliman. Iată cine este afectat

18 Jul 2023 1132

Report de peste 3 milioane de euro la Joker şi de peste 1 milion de euro la 6/49, la tragerile de duminică

08 Sep 2019 1873

Asociația Elevilor din Constanța solicită demiterea ministrului Valer-Daniel Breaz pentru dezinformare

08 Sep 2019 2121

Doliu printre camarazii de pe Fregata „Regina Maria“

14 Jul 2019 12903

ANM Cum va fi vremea în aprilie

31 Mar 2019 2180

Atenţie! Poliţia Locală verifică dacă aţi plătit taxa de parcare prin SMS în zonele special amenajate

21 Oct 2018 6220

Avarie RAJA în municipiul Constanţa. Vezi dacă esti afectat!

21 Oct 2018 2553

Update. Este Ziua Imnului Naţional. Restricţii de circulaţie. Ce se întâmplă la Constanţa (galerie foto + video)

29 Jul 2018 3707

Filmul intitulat “Marea Unire- România, la 100 de ani” va putea fi urmărit pe un ecran gigant în Piaţa Ovidiu

27 Jul 2018 2222

A fost dezastru. Cantități de apă pe metrul pătrat în județul Constanța. Unde a fost, ieri, recordul de precipitații

29 Jul 2017 5441

Cutremur în România în această noapte. Distanța epicentru - principalele orașe din sud-estul României

29 Jul 2017 4731

Accident rutier grav la Cernavodă din cauza unui strănut. Un autoturism a intrat într-un microbuz aflat în stație. Două victime. Șoferul este preot (galerie foto+video)

16 Jul 2017 24165

Cutremur în România în această dimineață. Ieri a fost un lanț de alte patru. Zona seismică Vrancea foarte activă

14 Jul 2017 5223

Cutremur semnificativ în România în această noapte. Ce magnitudine a avut și la ce distanță a fost epicentrul față de orașele județului Constanța

13 Jul 2017 16937