Marmureanu In Marea Neagra se poate produce ceva mai grav ca tsunami (video)


Prof. dr. Gheorghe Marmureanu, directorul Institutului National de Fizica a Pamantului, a afirmat, intr-un interviu acordat Stirilor ProTv ca in Marea Neagra se pot produce valuri seismice, adica tsunami.

Zonele seismice care ne afecteaza pe noi sunt Vrancea, Banat, Maramures, Bucovina, nordul Dobrogei si sudul Dobrogei, cu partea de la Sabla, la sud de Mangalia, pe teritoriul bulgar, Campia Romana.

Potrivit lui Gh. Marmureanu, Sabla este o zona tectonica ce a fost la noi, in Romania, dar acum este la bulgari. Aceasta placa este cea care ar putea provoca tsunami in Marea Neagra. Ea inainteaza in mare cu circa 20-30 kilometri si genereaza tsunami mai mici sau mai mari.

"Foarte multa lume spune ca nu este posibil sa ai tsunami Marea Neagra care ar fi ca un fel de vas inchis. Eu le recomand dansilor, din punct de vedere fizic, sa ia un lighean si sa faca cu mana in apa, sa vada ce valuri apar", a spus prof. dr. Gh. Marmureanu.

El a mai adaugat ca: "De la aceasta falie Sabla, personal gandesc ca sunt mari probleme, pentru ca in Marea Neagra, la o adancime de 400 si ceva de metri si pana foarte adanc, exista depozite imense de hidrogen si de acid sulfuric. Va rog sa realizati ce inseamna aceasta scoatere afara, este un alt pericol...ceva mult mai periculos decat un val de tsunami insusi".

Ceea ce este si mai interesant este ca astfel de fenomene s-au intamplat de mai multe ori de-a lungul timpului, in zona Marii Negre. De pilda, potrivit prof. Marmureanu, in anul 105 inainte de Hristos, Calatisul, actuala Mangalie, a fost sters de pe fata pamantului de tsunami. La fel s-a intamplat si cu Cetatea Histria, pe timpul grecilor, care a disparut sub ape dupa ce a fost maturata de valuri. Se mai presupune ca la 1.500, Histria ar fi fost distrusa in acelasi mod.

Tsunami au mai fost ingregistrate si dupa cutremurul de la 31 martie 1901, de 7,2, tot pe placa tectonica Sabla si care ar fi generat valuri de 3,5 metri.

"Daca atunci, in 1901 era martie si nu era nimeni pe plaja, acum lucrurile astea legate de hidrogen (vezi declaratia de mai sus) sunt mult mai periculoase", spune Marmureanu.

Pe plan international, exista un sistem prin care se pot depista tsunami la 25 de minute si dupa doua ore si jumatate se pot avertiza. In Romania, la Institutul de Fizica a Pamantului exista un sistem care in patru secunde poate detecta magnitudinea unui cutremur.

Gheorghe Marmureanu le propune specialistilor din strainatate sa foloseasca sistemul nostru, pentru ca daca e un cutremur mare, de 7,5 - 9, probabilitatea de tsunami este si ea la fel de mare.

Intrebat daca exista vreun risc imediat de tsunami in Marea Neagra, Marmureanu a raspuns: "Nu. Avem tsunami cam o data la 500 de ani. Mai multe valuri din acestea seismice se inregistreaza pe partea cealalalta a Marii Negre, la turci si in Marea Azov, la ucraineni, de exemplu".

Un studiu al unui turc arata ca in ultimii 95 de ani, au fost 23 de tsunami, dar mici.

Sursa: Stirileprotv.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RAJA Constanța anunță Se oprește apa în zona centrală!

18 Jul 2023 3135

E-Distribuție Dobrogea Se întrerupe curentul în Medgidia, Năvodari, Mereni și Aliman. Iată cine este afectat

18 Jul 2023 1137

Report de peste 3 milioane de euro la Joker şi de peste 1 milion de euro la 6/49, la tragerile de duminică

08 Sep 2019 1881

Asociația Elevilor din Constanța solicită demiterea ministrului Valer-Daniel Breaz pentru dezinformare

08 Sep 2019 2131

Doliu printre camarazii de pe Fregata „Regina Maria“

14 Jul 2019 12909

ANM Cum va fi vremea în aprilie

31 Mar 2019 2186

Atenţie! Poliţia Locală verifică dacă aţi plătit taxa de parcare prin SMS în zonele special amenajate

21 Oct 2018 6228

Avarie RAJA în municipiul Constanţa. Vezi dacă esti afectat!

21 Oct 2018 2561

Update. Este Ziua Imnului Naţional. Restricţii de circulaţie. Ce se întâmplă la Constanţa (galerie foto + video)

29 Jul 2018 3722

Filmul intitulat “Marea Unire- România, la 100 de ani” va putea fi urmărit pe un ecran gigant în Piaţa Ovidiu

27 Jul 2018 2227

A fost dezastru. Cantități de apă pe metrul pătrat în județul Constanța. Unde a fost, ieri, recordul de precipitații

29 Jul 2017 5449

Cutremur în România în această noapte. Distanța epicentru - principalele orașe din sud-estul României

29 Jul 2017 4737

Accident rutier grav la Cernavodă din cauza unui strănut. Un autoturism a intrat într-un microbuz aflat în stație. Două victime. Șoferul este preot (galerie foto+video)

16 Jul 2017 24181

Cutremur în România în această dimineață. Ieri a fost un lanț de alte patru. Zona seismică Vrancea foarte activă

14 Jul 2017 5228

Cutremur semnificativ în România în această noapte. Ce magnitudine a avut și la ce distanță a fost epicentrul față de orașele județului Constanța

13 Jul 2017 16942