Medicover are director general nou

Operatorul de servicii medicale private Medicover România are un nou director general, Adrian Purcărea, care va coordona activitatea clinicilor şi a spitalului pe care grupul le deţine pe piaţa locală. "Odată cu lansarea primului spital din România în anul 2012, Medicover a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare a business-ului local, oferind toată gama de specialităţi în clinici şi în spitalul complet integrat (cu maternitate, neonatologie, pediatrie, imagistică, specialităţi medicale şi chirurgicale şi ambulator) precum şi servicii de laborator prin Synevo România.

Adrian Purcărea aduce în echipa de leadership Medicover experienţa în management din cadrul unor companii locale şi multinaţionale - împreună vom consolida prezenţa companiei Medicover în România, prin activitatea clinicilor şi a spitalului", a declarat John Stubbington, directorul de operaţiuni al Medicover Group.

Purcărea a ocupat din 2006 funcţia de country manager pentru Freescale, o fostă divizie Motorola, coordonând o echipă formată din 300 de angajaţi. De asemenea, Adrian Purcărea este profesor asociat în cadrul Programului MBA Româno-Canadian.
Grupul Medicover are peste 8.500 de angajaţi dintre care 1.000 sunt în România (inclusiv specialiştii Synevo).

Sursa: Bursa.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Iowemed SA își majorează capitalul social!

22 Apr 2024 441

Au fost împuternicite persoanele care se vor ocupa de operațiunile financiare ale Iowemed

14 Oct 2022 1603

Ce hotărâre au luat acționarii societății Iowemed

02 Sep 2021 1671

Florinela Adina Cârstina, numită administrator și membru în Consiliul de Administrație al Iowemed SA

11 Apr 2020 2413

O nouă modificare în firma Iowemed SA

12 Dec 2019 1769

Schimbare de administrator la Iowemed SA

29 Nov 2019 3130

Eveniment sportiv la Mamaia La Cursa Copiilor de la „Autism 24h Marea Neagră“ sunt aşteptaţi prichindei din întreaga ţară

18 Apr 2019 1877

Preluarea companiilor din grupul Pelican de către ABC Medicover Holdings, analizată de Consiliul Concurenţei

13 Sep 2018 1267

Acţionari, administratori, rezultate financiare Totul despre clinicile şi băncile de celule stem amendate de Consiliul Concurenţei. Legături la Constanţa

14 Apr 2018 3632

Consiliul Concurenței a aplicat amenzi uriașe pentru cinci centre medicale și două bănci de celule STEM. Toate celebre în România

12 Apr 2018 2011

O firmă din Olanda a devenit asociat în Iowemed Helpmed SRL

14 Aug 2017 2645

Medicover a achiziționat rețeaua medicală Iowemed din județul Constanța

11 Jul 2017 2863

Tentativă de tâlhărie în zona Trocadero, din Constanţa

01 Mar 2017 1917

Timp de doi ani, Medicover SRL a încasat peste 10.000 de lei de la CJAS Constanţa pentru servicii de radiologie

23 Jan 2016 5466