Mihail Kogălniceanu organizează în acest week-end un târg de Crăciun

Sâmbătă şi duminică, 21 şi 22 decembrie 2013, în Parcul Tineretului din comuna Mihail Kogalniceanu, spiritul sărbătorilor îşi va face simţită prezenţa prin organizarea Târgului de Crăciun.

Astfel, în week end-ul dinaintea Crăciunului, Parcul Tineretului devine destinaţia ideală pentrut cei care doresc să târguiască „daruri cu stil", pentru sărbătorile de iarnă.
În cadrul evenimentului vor fi prezenţi nu mai puţin de 30 de expozanţi care vor pune la dispoziţia clienţilor tot ce este necesar sărbătorilor de iarnă.

La târgul de Crăciun se vor găsi obiecte tradiţionale, ceramică pictată, lemn cioplit, icoane şi pânzeturi brodate, costume şi măşti tradiţionale, jucării din lemn şi instrumente muzicale, globuri pictate manual, coroniţe din crenguţe de brad, ghirlande şi lumânări parfumate, precum şi produse gastronomice tradiţionale, turtă dulce, cozonaci, prajituri, magiun, miere şi produse apicole. Cârnaţiii, toba şi pastrama nu vor lipsi din cadrul târgului. De asemenea, va exista şi un tarc unde vor putea fi vazuti 4 ponei, o atractie deosebita pentru pentru cei mici.

În plus, pe parcursul evenimentului vor concerta ansambluri de muzică populară, grupuri de copii, grupuri de colindători, ansambluri de datini şi obiceiuri, precum şi artişti consacraţi şi trupe cunoscute. Cei care vor să surprindă plăcut pe cineva, pot opta pentru cadouri constând în obiecte de îmbrăcăminte, încălţăminte, bijuterii, cosmetice.....

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Doliu în România! Interpretul piesei „Frumoasă-i vecina noastră” a decedat

30 Mar 2023 2197

Doliu în lumea muzicii populare românești. Un cunoscut interpret s-a stins din viață

25 Jun 2022 2479

Doliu în muzica populară din România! Un mare artist a murit

17 Feb 2022 3284

Înmormântarea lui Petrică Mîțu Stoian. Sute de oameni participă la slujba religioasă (VIDEO)

10 Nov 2021 2393

Unde va fi depus trupul neînsuflețit al regretatului cântăreț Petrică Mîţu Stoian

08 Nov 2021 1768

Imagini de la filmările la care Petrică Mîțu Stoian a fost cu doar câteva zile înainte să moară (VIDEO)

07 Nov 2021 2744

Știați că….? O celebră cântăreață a murit la această dată. Jazzmanul Johnny Răducanu o considera Ella Fitzgerald a României

27 Sep 2021 1460

Lumea marinarilor O voce în corul îngerilor. In Memoriam, Livia Letca, „Albatrosul”

10 Sep 2021 6679

Mărioara Tănase, cunoscuta interpretă de muzică populară și romanțe, ne-a părăsit la doar 29 de ani

27 Jul 2021 3511

Doliu în muzica populară! A murit soția lui Nicolae Botgros, solista Lidia Bejenaru

26 Jul 2021 2313

14 iunie 1909 - Se năștea cântărețul de muzică populară Dan Moisescu. Un festival din județul Constanța îi poartă numele

14 Jun 2021 2138

Cântăreţul de muzică populară, Nicolae Sabău, s-a stins din viață

30 Dec 2020 3497

Doliu în muzica populară. Îndrăgita interpretă a cântat la Orchestra „Brâuleţul” din Constanţa

20 Dec 2020 3565

Știați că….O renumită cântăreață din România s-a născut la această dată

25 Sep 2020 2258

Tânăra decedată în accidentul de la Dărmănești este o cunoscută interpretă de muzică populară

14 Sep 2020 2643