Mii de români au ales să investească în titlurile de stat din cadrul Programului Tezaur

Peste 11.000 de români au ales să investească în titlurile de stat din cadrul Programului Tezaur, informează Ministerul Finanțelor Publice. 

În data de 22 februarie s-a încheiat perioada de subscriere pentru emisiunile de titluri de stat destinate exclusiv populației lansate de cu maturități de 2, 3 și 5 ani, iar suma investită de români a fost de 694.429.573 lei.

Titlurile de stat au putut fi achiziționate atât prin unitățile operative ale Trezoreriei Statului, cât și prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română, situația subscrierii fiind următoarea:

Emisiunea cu maturitate de 2 ani

Emisiunea cu maturitate de 3 ani

Emisiunea cu maturitate de 5 ani

"Le mulțumim celor peste 11.000 români care au avut încredere în Guvernul României și au investit în medie cca 12.700 de euro (60.460 de lei) în titluri de stat. Fiecare dintre ei va beneficia de cele mai bune dobânzi de pe piață de 4%, 4,5%, respectiv 5% cât și de venituri neimpozabile. Vom continua să îndeplinim toate promisiunile din Programul de Guvernare și vom depune toate eforturile pentru a le asigura românilor un nivel de trai de comparabil cu standardele europene." a precizat Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice.

Emisiunea cu maturitate de 2 ani are o dobândă anuală de 4%, emisiunea cu o maturitate de 3 ani are o dobândă anuală de 4,5%, iar emisiunea cu o maturitate de 5 ani are o dobândă anuală de 5%.

Titlurile au putut fi cumpărate de către persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, iar veniturile obținute sunt neimpozabile.

Având în vedere interesul crescut al populației față de această metodă de economisire, emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua și în lunile următoare.


prin trezorerii: 256.786.956 lei (număr de investitori 5.503);
prin Poșta Română: 31.088.458 lei (număr de investitori 1.007).

prin trezorerii: 115.998.468 lei (număr de investitori 1.975);
prin Poșta Română: 11.981.445 lei (număr de investitori 416).

prin trezorerii: 262.753.637 lei (număr de investitori 1.964);
prin Poșta Română: 15.820.609 lei (număr de investitori 389).

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Exponatul săptămânii , la Muzeul de Artă Populară Constanța - „Ștergar cu cuci”

25 Mar 2024 444

Tabloul „Caii lui Sân Toader” la Muzeul de Artă Populară Constanța

23 Mar 2024 531

Parlamentul European solicită Federației Ruse să returneze României tezaurul național

14 Mar 2024 531

A murit Petre Măsală, cel mai în vârstă călușar din țară și deținător al titlului de Tezaur Uman Viu

17 Feb 2024 920

Piesă din patrimoniul Muzeului de Artă Populară Constanța, expusă cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române

24 Jan 2024 671

Ministerul Finanţelor anunţă ultima ediţie TEZAUR din 2023. Dobânzile sunt neimpozabile

13 Nov 2023 925

Garda de Coastă Tezaur numismatic descoperit la Negru Vodă, în bagajul unor cetăţeni bulgari (Galerie FOTO)

24 Oct 2023 878

O nouă ediție Tezaur Dobânzi neimpozabile de până la 7,25% pe an la titlurile de stat

17 Oct 2023 845

Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Limbii Române. „Prin intermediul limbii, creăm punți între generații, regiuni și comunități“

31 Aug 2023 730

Conferință cu tema „De ce este tezaurul Arhiepiscopiei Tomisului cel mai valoros tezaur scriptural al României?”, în sala Magna a Palatului Arhiepiscopal

04 Mar 2023 1151

Muzeul de Artă Populară Constanţa îşi întâmpină vizitatorii cu o nouă expoziţie! (GALERIE FOTO)

18 Feb 2023 1218

Pocalul getic din argint, descoperit în cadrul mormântului cu tezaur de la Agighiol, la expoziția internațională „Ritual and Memory- The Ancient Balkans and Beyond”

12 Feb 2023 1203

Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur și în luna februarie. Anunțul Ministerului Finanțelor

02 Feb 2023 920

Exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța. Când a fost clasată piesa în categoria Tezaur (FOTO)

21 Jan 2023 1568

Exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța. Piesa a fost clasată în categoria Tezaur (FOTO)

14 Jan 2023 1281