Militarii batalionului 341 Infanterie "Constanţa" vor pleca în Afganistan. Ceremonia de plecare are loc în Piaţa Ovidiu

Militarii Batalionului 341 Infanterie Protecția Forței „Rechinii Albi" vor pleca în Afganistan în cursul săptămânii viitoare. Ceremonia  de plecare a militarilor va avea loc luni, 25 iulie, începând cu ora 10.00, în Piața Ovidiu din Constanța.

 Astfel, după ce au parcurs timp de patru luni un program intens de pregătire, militarii sunt gata să acţioneze în cadrul misiunii NATO „Resolute Support”, pentru asigurarea protecţiei forţei bazei militare din Kandahar şi pentru consilierea forţelor de securitate afgane.
        
Vă reamintim că în anul 2012 i-a fost acordat Batalionului 341 Infanterie denumirea onorifică de „CONSTANȚA”, iar pentru participarea la misiuni internaționale, iar în acest an, batalionul a primit denumirea simbolică de „RECHINII ALBI” - „WHITE SHARKS”.
 
Batalionul 341 Infanterie a executat până în prezent următoarele misiuni externe: „ROFND VIII-X” (2004-2005) în Kosovo, „IRAQI FREEDOM” (2008-2009) în Irak și ISAF (2006, 2011) în Afganistan.

Ca semn al recunoașterii valorii profesionale, dar și ca o provocare, începând cu anul 2000, Batalionul 341 Infanterie „Constanța” a fost nominalizat să reprezinte România în cadrul inițiativei regionale SEEBRIG (South Eastern European Brigade), alături de alte șase state partenere: Albania, Bulgaria, Italia, Grecia, Macedonia și Turcia.

 Pentru profesionalismul dovedit pe timpul participării la numeroase exerciții și misiuni internaționale, Drapelul de Luptă al Batalionului 341 Infanterie „ Constanța” este decorat cu următoarele distincții și medalii: „Emblema de Onoare a Forțelor Terestre”, „Emblema de Onoare a Statului Major General și medalia „Virtutea Militară în grad de Cavaler cu însemne de război”.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Două persoane şi-au pierdut viaţa în explozia produsă într-un autobuz într-un cartier şiit din Kabul, capitala Afganistanului

06 Jan 2024 697

Cutremurele fac ravagii în Afganistan. Monumente istorice sunt grav avariate

13 Oct 2023 846

Eroii nu mor niciodată! Au trecut zece ani de la moartea a doi militari din Forţele Navale căzuţi în Afganistan. Unul era din judeţul Constanţa

22 Sep 2023 1147

Un an de la moartea militarului american Nicholas D. Goshen, în baza NATO de la Kogălniceanu

06 Sep 2023 790

Doi bărbați din Afganistan, bănuiți de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Ce spun polițiștii

01 Sep 2023 694

IGI Tânăr de 18 ani din Afganistan suspectat că a trecut fraudulos fontiera de stat

24 Aug 2023 708

Eroii nu mor niciodată! Se împlinesc șapte ani de când doi militari au fost uciși în Afganistan

07 May 2023 1019

Garda de Coastă a descoperit zeci de migranți din Somalia, Irak, Sudan, Siria și Afganistan. Condamnare

25 Apr 2023 948

Eroii nu mor niciodată! Cine este eroul pe care îl pomenim azi, căzut la datorie în Afganistan

03 Apr 2023 1662

Mort în Afganistan. Cine este eroul Armatei Române pe care îl pomenim astăzi

30 Mar 2023 1058

Căzut la datorie în Afganistan. Cine este eroul Armatei Române pe care îl pomenim astăzi

26 Feb 2023 1079

VIDEO. Constanța. 80 de persoane, salvate de la o moarte sigură! Cum s-a evitat producerea unei tragedii maritime! Condamnări cu executare

05 Dec 2022 4303

In memoriam A murit la trei zile după atacul asupra TAB-ului în care se afla. A fost decorat cu Ordinul „Virtutea Militară" în grad de Cavaler, cu însemn de război.

14 Nov 2022 1617

Ziua Comemorării şi Ziua Veteranilor din Teatrele de Operaţii, celebrate la Liceul Teoretic „George Călinescu”

13 Nov 2022 1617

Militarul american decedat în baza NATO de la Kogălniceanu ar fi împlinit 41 de ani

27 Oct 2022 6640