Stiri calde

Ministrul Carmen Dan „În majoritatea unităţilor din Poliţie se folosesc teste psihologice fără licenţă“

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat marţi că a aflat "cu stupefacţie" că în majoritatea unităţilor din Poliţie se folosesc teste psihologice fără licenţă şi a cerut demisia tuturor celor responsabili în cazul poliţistului care a agresat doi minori, informează Agerpres.ro. 
 

"Am aflat cu stupefacţie că în majoritatea unităţilor din Poliţia Română se folosesc teste psihologice fără licenţă. Deja aveam în transparenţă un proiect de ministru de modificare care reglementează această activitate, pentru că la finalul anului trecut, anterior acestui nefericit eveniment, ne-am gândit că avem nevoie de câteva modificări, în condiţiile în care anul acesta urmează să încadrăm în minister aproape 7.000 de oameni. Am transmis un avertisment foarte clar şi structurilor de protecţie internă şi de integritate să accentueze verificările pe care le fac pe linie de personal", a spus Carmen Dan.

 
În acest context, ministrul a spus că a solicitat deja chestorului Cătălin Ioniţă, cel care îl va înlocui pe fostul şef al IGPR Bogdan Despescu, să verifice fişele de cunoaştere pe care instituţiile din minister trebuie să le aibă, inclusiv la nivelul IGPR.
 
Totodată, Carmen Dan a avansat ideea ca şi şeful Serviciului Omoruri "să facă un pas în spate".
 

"Aştept din partea Serviciului Omoruri să extindă cercetările faţă de toate situaţiile în care există indicii că au fost săvârşite de poliţistul agresor şi care nu au fost finalizate. Cred că o informare corectă a opiniei publice referitor la stadiul anchetei trebuie să aibă loc după audierea de astăzi, pentru a nu ne limita doar la transmiterea unor informaţii în mod selectiv către mass media pe surse. Spun că aştept din partea Serviciului Omoruri, pentru că aştept ca şeful acestui serviciu să facă un pas în spate, aşa cum aştept să facă un pas în spate şi şeful de la Control intern al Brigăzii Rutiere, aşa cum aştept ca toţi cei care vor mai fi evidenţiaţi a fi responsabili în cursul anchetei şi verificărilor care se vor face să se pregătească să plece", a afirmat Dan.

 
Ea a îndemnat angajaţii MAI de la Resurse Umane să aibă curajul de a sesiza cazurile de devieri comportamentale şi de a lua măsuri ferme faţă de cei cercetaţi pentru diverse violenţe, care au probleme cu consumul de alcool sau au comportamente sociale care nu pot fi tolerate unor oameni care reprezintă autoritatea statului.
 
Sursa: Agerpres.ro. 
Sursa foto: Facebook/Carmen Dan

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministrul afacerilor interne, întrevedere cu procurorul general interimar al SUA. Ce subiecte au fost analizate

10 Nov 2018 266

Direcţia Generală Anticorupţie din MAI - însemn heraldic. Ce semnifică ramurile de lauri, spada şi coroana deschisă

02 Nov 2018 813

Ziua Arhivelor Naționale. Se împlinesc 187 de ani de la înființare. Ce a declarat ministrul Carmen Dan

31 Oct 2018 264

Carmen Dan, întrevedere cu comisarul european pentru Uniunea securității, Julian King. Care au fost temele de discuție

22 Oct 2018 292

Carmen Dan "Fenomenul radicalizării, în atenţia României în contextul preluării preşedinţiei Consiliului UE "

12 Oct 2018 292

Carmen Dan "Securitatea tinerilor noştri este securitatea viitorului nostru"

11 Oct 2018 222

Fosta soţie a lui Dan Adamescu reținută pentru evaziune fiscală. Ce au stabilit anchetatorii. Valoarea prejudiciului este de zeci de milioane de lei

10 Oct 2018 463

Ministrul Carmen Dan, despre referendum - "Tot ceea ce intră în responsabilitatea MAI a fost gestionat foarte bine"

07 Oct 2018 470

Viorica Dăncilă, inspecţie în zonele cu risc de inundaţii - „Acordăm importanță prevenirii efectelor inundațiilor"

05 Oct 2018 413

Carmen Dan, declaraţii în cadrul ședinței Comisiei Tehnice Centrale pentru coordonarea activităților de organizare a Referendumului

04 Oct 2018 309

Ministrul Carmen Dan a declarat că toate secţiile de votare de la referendumul din 6-7 octombrie se vor afla sub protecţia angajaţilor MAI

03 Oct 2018 265

Cei mai noi studenți ai Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” au depus Jurământul Militar

28 Sep 2018 338

Editorial Tit ar vrea să ne „gazeze“ şi pe Facebook!

27 Sep 2018 830

Stelian Ion - „USR va folosi toate pârghiile constituţionale pentru a împiedica instalarea unui haos în sistemul judiciar din România!“

27 Sep 2018 739

Ministrul afacerilor interne, la prima ședință a Comisiei Tehnice Centrale pentru pregătirea referendumului pentru revizuirea Constituției

26 Sep 2018 279

Senatorul Liviu Brailoiu vrea sa reglementeze reţelele de socializare. Acesta susține că au existat 140.000 de conturi de Facebook fără identitate reală

25 Sep 2018 366

Fostul secretar de stat în MApN, Mircea Duşa, învestit în funcţia de prefect al judeţului Mureş

25 Sep 2018 372

Ce spune ministrul Carmen Dan despre punerea sub acuzare a unor şefi din Jandarmerie după protestul din 10 august

24 Sep 2018 382

Liviu Dragnea, întânire la sediul PSD cu premierul şi alţi miniştrii

13 Sep 2018 532

Moțiunea opoziției împotriva ministrului Carmen Dan, a picat

12 Sep 2018 619

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 3 septembrie 2018

05 Sep 2018 563

Carmen Dan şi Speranţa Clişeru, audiate marţi de Comisia de apărare din Senat

04 Sep 2018 317

Am întrebat-o dacă ne spionează Ruptură în PSD. Scandal la Neptun. Gabriela Firea cere demiterea ministrului de Interne. Firea l-a criticat şi pe Dragnea

01 Sep 2018 3337

UPDATE Liderii PSD se reunesc în şedinţa Comitetului Executiv Naţional, la Neptun. Se cere demisia ministrului Carmen Dan

01 Sep 2018 938

USR solicită declasificarea raportului privind protestul din 10 august

21 Aug 2018 605

Carmen Dan, noi explicaţii despre violenţele din 10 august "Prezint scuzele mele tuturor celor care au avut de suferit"

19 Aug 2018 590

Victor Ponta - "Liviu Dragnea a numit în funcţii numai oameni din judeţul său, obedienţi şi săraci intelectual"

19 Aug 2018 671

Ministrul Afacerilor Interne contrazis de Parchetul Militar Bucureşti. Niciun procuror nu a coordonat acțiunea jandarmilor din Piața Victoriei

14 Aug 2018 596

Reacția ministrului Carmen Dan după protestele din 10 august. Cine a coordonat intervenția jandarmilor din Piața Victoriei

14 Aug 2018 563

Ludovic Orban - "Vom depune o sesizare penală la PICCJ împotriva ministrului Carmen Dan şi a prefectul Capitalei"

13 Aug 2018 339

Urmările protestului din 10 august. Denunț penal pe numele ministrului Carmen Dan și a prefectului Capitalei

13 Aug 2018 410

UPDATE4. Protest la Constanţa. Pancarta cea mai tare “Venim ca să vă arătăm ce ştim. M##PSD” (galerie foto + video)

11 Aug 2018 5322

Ministrul Carmen Dan - "Jandarmeria a aplicat legea. Klaus Iohannis a reacţionat prematur"

11 Aug 2018 1064

Reacţia ministrului Carmen Dan, după violenţele dintre protestatari şi jandarmi

11 Aug 2018 1020

Președintele Klaus Iohannis, acuzat că se află în campanie electorală. Ce a declarat ministrul Carmen Dan despre criticile aduse Guvernului de șeful statului

04 Aug 2018 475

Este poliţistul în timpul serviciului? Uite ce ordin a dat ministrul de Interne Carmen Dan

26 Jul 2018 8071

IGPR Noi numiri în funcții, la Inspectoratele de Poliție din țară

17 Jul 2018 1057

Ziua Ministerul Afacerilor Interne, sărbătorită printr-un ceremonial militar-religios. Pompieri, jandarmi și polițiști au primit Emblema de onoare

16 Jul 2018 2552

Ceremonia de absolvire a Promoției 2018 ”Centenarul Marii Uniri”, la Academia de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” (video)

14 Jul 2018 3132

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 2 iulie 2018

09 Jul 2018 661

UPDATE Ministrul Carmen Dan, în doliu. Soțul acesteia a decedat!

03 Jul 2018 3816

Ministerul Afacerilor Interne a făcut public Ordinul privind activităţile de prevenire a corupţiei pentru promovarea integrităţii

01 Jul 2018 1467

Comandamentul de inundații, convocat la Ministerul Afacerilor Interne. Se intervine de 72 de ore fără oprire

30 Jun 2018 654

Noul inspector general al IGPR, chestor general Ioan Buda a fost învestit în funcție. Ce funcție va ocupa fostul șef al Poliției Române, chestor Cătălin Ioniță

28 Jun 2018 1508

Ioan Albu renunță la funcția de prefect al Constanței (document)

27 Jun 2018 1054

Numire importantă la vârful IGPR, făcută de prim-ministrul Viorica Dăncilă (document)

26 Jun 2018 4697

Mașini noi, pentru Poliția Română! Cum va arăta parcul auto al MAI

20 Jun 2018 841

Al treilea om din ierarhia Ministerului Afacerilor Interne a solicitat eliberarea din funcţie. Despre cine este vorba

12 Jun 2018 2859

MAI Creşte valabilitatea paşapoartelor electronice

11 Jun 2018 1089

Trei polițiști, un pompier și un polițist de frontieră care au refuzat să se lase mituiți, recompensați cu placheta de onoare a DGA (galerie foto)

30 May 2018 1454