Stiri calde

Ministrul Eugen Teodorovici susține că o ordonanţă de urgenţă privind insolvenţa ar putea fi discutată joi în şedinţa de Guvern

O ordonanţă de urgenţă privind insolvenţa ar putea fi discutată joi în şedinţa de Guvern, scopul acesteia fiind acela de a face mai grea intrarea în această procedură a companiilor, în special a celor care au practica de intra şi a ieşi din insolvenţă, a declarat, la Digi 24, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici conform Agerpres.ro
 

"Au fost modificări legislative de mulţi ani făcute, din păcate un cadru legislativ care a permis situaţii ce trebuie oprite. Avem 63 de miliarde de lei în această zonă, firme în insolvenţă, faliment sau reorganizare. Avem cam 28.000 de firme în situaţia asta. Cam o mie şi ceva au plan de reorganizare. 6.000 şi ceva sunt în observaţie de ani de zile. Împreună, marea lor parte acumulează încă datorii peste acel moment de intrare în insolvenţă, peste angajamentul de asumare de plată şi de necontinuare a creşterii datoriilor faţă de bugetul de stat. Este un comportament incorect faţă de mediul de afaceri corect. Este un ajutor de stat mascat pe care statul îl permite cu bună ştiinţă de foarte multe ori (...) Atunci, dacă e o parte de legislaţie neacoperită, asta este intenţia noastră de mâine: să avem acel cadru în baza căruia statul sau orice creditor la masa credală să poată să ceară falimentul atunci când lucrurile continuă în felul acesta. (...) Este o propunere ca atunci când se doreşte intrarea în insolvenţă firmele să nu poată să o facă aşa...", a spus Teodorovici.

 
Acesta a subliniat că sunt şi firme care au intrat în insolvenţă din motive obiective, în cazul acestora existând propunerea de tăiere de datorii, şi a precizat că sunt măsuri foarte bune pentru piaţă, motiv pentru care au şi primit avizul Consiliului Economic şi Social.
 

"Din păcate, sunt firme care cu motive obiective la bază au intrat în insolvenţă. Şi atunci am propus în această ordonanţă chiar şi tăierea unor astfel de datorii pentru companii care fără această măsură nu pot continua. Sunt măsuri foarte bune pentru piaţă. Chiar de asta avizul de azi de la CES a fost unul favorabil. Acesta este un plafon pentru a face mai grea intrarea în insolvenţă a companiilor şi în special pentru că există o practică din partea unor companii de a intra şi de a ieşi din insolvenţă", a explicat ministrul Finanţelor.

 
Întrebat de se s-a optat pentru varianta de ordonanţă de urgenţă, Teodorovici a răspuns că o astfel de modificare legislativă poate să aducă până la final de an surse de bani suplimentare.
 

"Dacă noi curăţăm această zonă care creează probleme în mediul de afaceri, mediul de afaceri în sine va avea de câştigat. Obiectivul este de a relansa în economia din România companiile mari, chiar şi de stat, care azi sunt ţinute pe linia de plutire", a explicat şeful MFP.

Sursa foto: Facebook/Eigen Teodorovici

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Viorica Dăncilă, discuţii cu președintele BERD despre dezvoltarea și modernizarea spitalelor din România și proiecte de infrastructură

17 Sep 2018 213

Biroul Executiv al PNL a decis depunerea a două moţiuni simple

17 Sep 2018 269

Ministrul Eugen Teodorovici, explicaţii despre accesul diferenţiat la serviciile de sănătate

15 Sep 2018 608

Liviu Dragnea, întânire la sediul PSD cu premierul şi alţi miniştrii

13 Sep 2018 452

ANAF nu şi-a atins planul propus cu privire la încasarea TVA. Ce decizie va lua ministrul Finanțelor în cazul în care nu se va atinge ținta propusă

12 Sep 2018 240

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului cu privire la rectificarea bugetului de stat, publicată în Monitorul Oficial

07 Sep 2018 209

Ministrul Tudorel Toader, anunț despre candidații la funcția de procuror șef al DNA. Ce a menționat despre întâlnirea cu șeful statului

05 Sep 2018 446

Miniștrii Eugen Teodorovici și Tudorel Toader vor onora invitația la consultări transmisă de Palatul Cotroceni

05 Sep 2018 217

Liviu Dragnea, prezent la sediul Guvernului, alături de premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Eugen Teodorovici. Au loc discuții după suspendarea ședinței CSAT

04 Sep 2018 417

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici „Orice întârziere a rectificării bugetare poate să creeze efecte negative la nivelul economiei“

04 Sep 2018 592

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici susține că Guvernul are obligaţia de a cere şi nu de a aştepta un aviz al CSAT

04 Sep 2018 422

Ministrul Eugen Teodorovici susține că avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) pe proiectul privind rectificarea bugetară este consultativ

03 Sep 2018 219

Modificări la Codul Fiscal! Două directive europene transpuse în lege. Proiectul se află în transparenţă decizională

03 Sep 2018 447

Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, despre evaziunea din Portul Constanţa

30 Aug 2018 2711

Eugen Teodorovici - "Spitalul Regional de la Constanţa va fi gata până în anul 2023"

29 Aug 2018 364

Guvernul a alocat o sumă suplimentară de bani pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Cum a explicat ministrul Eugen Teodorovici

07 Aug 2018 350

Proiectele "Podul de peste Dunăre" și "Drumul expres Constanța-Tulcea-Brăila", discutate la Tulcea

25 Jul 2018 3608

Corpul de control, trimis la Ministerul de Finanțe și la ANAF pentru verificări în cazul banilor ce trebuie recuperați de la Klaus Iohannis

25 Jul 2018 395

Promisiuni legate de spitalul regional Bani pentru aparatură şi modernizare, pentru Spitalul Judeţean. Eugen Teodorovici şi Sorina Pintea, în vizită la Constanţa

21 Jul 2018 724

Ministerul Sănătății a alocat 12 milioane de lei Spitalului Județean Constanța. Ce a declarat ministrul Sănătății, aflat în vizită la Constanța (galerie foto)

20 Jul 2018 624

Secția de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie din cadrul Ambulatoriului Integrat Eforie Sud a fost inaugurată. Doi miniștri, prezenți la eveniment

20 Jul 2018 685

Ministrul Sănătății și ministrul Finanțelor, în vizită de lucru la Constanța. Ce se află în programul demnitarilor

19 Jul 2018 565

Vești bune pentru români. Anunțul făcut de ministrul Finanțelor. Ce decizie a fost luată

11 Jul 2018 2398

Ministrul Finanțelor Klaus Iohannis ar trebui să achite ''imediat'' suma de aproximativ 1,2 milioane lei, rezultată din chiria pentru imobilul pierduit în instanță

06 Jul 2018 324

ANAF va recupera suma încasată drept chirie, în urma unui imobil pe care președintele Klaus Iohannis l-a pierdut în instanță

05 Jul 2018 696

Teodorovici dă asigurări că Spitalul Regional Constanţa se va construi

30 Jun 2018 2488

A fost deschis Consulatul Onorific al Republicii Estonia la Constanța. Câteva informaţii despre Republica Estonia

17 Jun 2018 1146

Inaugurarea consulatului onorific al Estoniei la Constanța! (imagini de la eveniment)

17 Jun 2018 786

Liderul PSD, Liviu Dragnea și premierul Viorica Dăncilă, așteptați la școala politică de vară a TSD de la Neptun

15 Jun 2018 583

ANAF. Peste 11.000 de persoane, pe lista datornicilor

07 Jun 2018 829

Ce a declarat ministrul Finanțelor despre modificările aduse Codului Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală

06 Jun 2018 770

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici a făcut un anunț referitor la Pilonul II de pensii. Ce a declarat acesta

04 Jun 2018 601

Deputaţii vor dezbate astăzi moţiunea simplă prin care PNL cere demisia ministrului Finanţelor

04 Jun 2018 317

Eugen Teodorovici, anunț de ultimă oră - ”Se măresc pensiile cu 10% de la 1 iulie"

24 May 2018 1520

Ministrul Eugen Teodorovici a prezentat situația la zi a fondurilor europene (document)

23 May 2018 538

Declarații importante. Ce a spus ministrul Eugen Teodorovici despre Pilonul II de pensii

22 May 2018 925

Eugen Teodorovici şi Sorina Pintea vin la Constanţa. Spitalul regional, repus pe firmament de PSD. O hotărâre privind soarta Casei Soarelui, adoptată de urgenţă

22 May 2018 1292

Doi miniştri şi un secretar de stat ajung mâine la Constanța. Cine sunt aceștia

14 May 2018 1598

Oficial despre întâlnirea dintre premierul Viorica Dăncilă și guvernatorul BNR Mugur Isărescu. Cine a mai participat la discuții

03 May 2018 407

Primul ministru Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Ce subiecte au fost analizate

03 May 2018 476

Preşedintele Klaus Iohannis, întâlnire vineri cu premierul în urma confictului dintre BNR şi Guvern

27 Apr 2018 386

Eugen Teodorovici va veghea ”din umbră” activitatea ANAF de pe litoral în minivacanța de 1 Mai

25 Apr 2018 591

Declaraţia Unică va avea putere de titlu executoriu. Explicațiile ministrului Finanțelor

24 Apr 2018 796

Premierul Viorica Dăncilă - ”Vom răspunde cu soluții corecte problemelor pe care le întâmpinați în salarizarea personalului medical”

23 Apr 2018 721

Lovitură pentru românii din străinătate. Sunt vizați banii câștigați departe de țară

15 Apr 2018 1000

Decizie publicată în Monitorul Oficial Cine îşi va primi salariile înainte de Paşte. Lista completă a instituţiilor publice

04 Apr 2018 7766

Informație confirmată de ministrul Eugen Teodorovici. Constănțeanul Ionuț Mișa propus de premierul Viorica Dăncilă pentru funcția de șef al ANAF

28 Mar 2018 792

Decizii drastice luate la ANAF. Șefi din cadrul Fiscului demiși din funcție. Fostul ministru al Finanțelor, Ionuț Mișa ar urma să preia conducerea ANAF

28 Mar 2018 1180

Eugen Teodorovici, despre Declarația unică - ”Formularul va fi disponibil online începând cu data de 16 mai”

27 Mar 2018 479

Surse. Ionuț Mișa, noul șef al ANAF

27 Mar 2018 930