Ministrul Muncii nu a discutat problema majorării salariului minim cu Klaus Iohannis

Majorarea salariului minim nu s-a aflat printre subiectele de discuție avute vineri la Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis, a declarat, astăzi, ministrul Muncii, Ana Costea, după avizarea bugetului ministerului pentru 2016.
 
„Nu s-a discutat despre majorarea salariului minim. Am spus (în cadrul audierilor din Comisiile reunite pentru buget-finanțe n.r.) că prin majorarea cu 10% care a fost aprobată pentru sectorul bugetar, salariul minim a crescut și a ajuns la 1.155 (lei n.r.) și trebuie o corelare cu salariul minim din sectorul economic, care a rămas la 1.050 lei. Mie îmi pare rău că ați preluat și ați comunicat o chemare de urgență (la Cotroceni n.r.). Nu. Domnul președinte a vrut pur și simplu să ne cunoaștem. A vrut să afle cum m-am acomodat la minister. Deci sunt întâlniri de lucru să știți. Nu s-a discutat nimic legat de competența Guvernului", a afirmat Costea, potrivit Agerpres.
 
Parlamentarii din Comisiile reunite pentru buget-finanțe au aprobat duminică, în unanimitate, bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice pe anul 2016.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

01 May 2024 477

Pe surse Klaus Iohannis se pensionează

30 Apr 2024 494

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată (DOCUMENT)

30 Apr 2024 429

Sondaj de opinie 72% dintre respondenți sunt mulțumiți de legea care prevede închiderea sălilor de jocuri de noroc în localitățile cu sub 15.000 de locuitori

28 Apr 2024 523

Întâlnirea președintelui Iohannis cu vicepreşedintele Republicii Turcia. Ce s-a discutat

27 Apr 2024 416

Președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit la Neptun cu vicepreședintele Turciei, Cevdet Yilmaz

26 Apr 2024 666

Din Coreea de Sud, la Constanța. Klaus Iohannis a aterizat pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu

25 Apr 2024 1170

MAEDin Agenda de lucru a MAE 24 aprilie 2024, vă semnalăm

24 Apr 2024 221

Prima reacție a președintelui Klaus Iohannis după decizia Coaliției de retrage sprijinul pentru candidatul comun pentru Primăria Capitalei (VIDEO)

23 Apr 2024 486

MAEDin Agenda de lucru a MAE 23 aprilie 2024, vă semnalăm

23 Apr 2024 293

Klaus Iohannis, mesaj de Pesah „În această perioadă dificilă, este nevoie de înţelepciune şi curaj în faţa violenţei şi a urii“

22 Apr 2024 751

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de legea care prevede închiderea sălilor de jocuri de noroc în localitățile cu sub 15.000 de locuitori?

21 Apr 2024 977

Președintele României, Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European

18 Apr 2024 515

Șeful jandarmilor din Constanța, trecut în rezervă. Decretul, semnat de Klaus Iohannis

16 Apr 2024 11552

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

16 Apr 2024 491