Una dintre cele mai agresive patimi ale zilelor noastre este
desfrânarea. Este greu să luptăm cu vicleşugurile acestei patimi, mai
ales că le găsim pretutindeni. La începutul anilor '90, s-a produs o
invazie necontrolată a pornografiei, devenită bun de consum. Din păcate,
cei mai expuşi sunt adolescenţii şi tinerii. Lupta este una grea şi de
durată. Sfânta Maria Egipteanca ne arată că eliberarea deplină poate
dura o perioadă direct proporţională cu robia noastră faţă de ea sau
chiar o viaţă întreagă.
În urmă cu un mileniu şi jumătate, o femeie de moravuri uşoare a
renunţat la o viaţă plină de plăceri pentru singurătatea şi sălbăticia
pustiei. Timp de 47 de ani s-a luptat pentru cei 17 ani petrecuţi în
desfrânări de tot felul. Astfel, cea mai mare păcătoasă, Maria
Egipteanca - căci despre ea este vorba -, a primit în dar sfinţenia,
devenind cel mai concludent exemplu de pocăinţă. Astăzi, societatea
contemporană a devenit atât de pervertită, încât modelul Sfintei Maria
Egipteanca trece neobservat. Trăim într-o epocă a libertăţilor de tot
felul, a ridicării patimilor la rang de virtute.
'Patimile par a fi cultivate cu multă intensitate, până la paroxism,
încât părinţii duhovniceşti de altădată au avut perfectă dreptate
spunând că patimile călăresc lumea aceasta, în timp ce virtuţile
creştine sunt luate în derâdere şi adesea uitate', spune pr. prof. dr.
Ioan C. Teşu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă 'Dumitru Stăniloae'
din Iaşi. Dar cea mai agresivă dintre patimi, mai susţine părintele,
este patima desfrânării, şi citează pe Sfântul Ioan Casian care,
denunţându-i viclenia şi gravitatea, spunea că această patimă atacă
neamul omenesc din primele momente ale tinereţii (din primele clipe în
care se deşteaptă pofta şi plăcerea) şi este biruită de foarte puţini
până la moarte. Printre aceştia se numără şi Sfânta Maria Egipteanca,
care şi-a dat seama de amploarea decăderii şi s-a pocăit plângând şi
rugându-se departe de lume şi de ispite, în pustiul Iordanului.
Este greu să luptăm cu momelile acestei patimi astăzi poate mai mult ca
oricând, mai ales că le găsim pretutindeni. 'Analiştii 'spiritului
vremii' vorbesc despre eliberarea sexuală a femeii, despre emanciparea
şi democratizarea relaţiilor sexuale, despre o nouă 'dezordine
amoroasă', ceea ce trădează o lume erotizată, o lume aflată în căutarea
şi cultivarea plăcerilor, de cele mai multe ori inferioare şi trupeşti',
nuanţează pr. Ioan C. Teşu.
Limita de jos a vulgarităţii
Mesajul sexual atât de prezent şi tolerat de contemporani a explodat la
începutul anilor â90 în România, susţine Mirel Bănică, cercetător
ştiinţific la Academia Română. 'S-a produs o invazie profundă, abundentă
şi complet necontrolată a pornografiei de natură occidentală, în sensul
că ea iese din subteran şi devine bun de consum. Şi cred că această
lipsă de control care s-a produs atunci este specifică nu atât României,
cât tuturor ţărilor comuniste. Pornografie şi imagini cu tentă sexuală
există şi în Occident, numai că ele sunt mult mai bine filtrate în ceea
ce priveşte publicarea şi difuzarea lor, sunt concentrate în anumite
locuri ştiute ca fiind locuri de viciu.' Acesta vorbeşte şi despre o
'vălmăşie a imaginilor', şi aduce ca exemplu tarabele unde găsim cărţi
de bucate lângă reviste dedicate sexualităţii umane.
O altă ruptură s-a produs la orizontul anilor 2000, odată cu
democratizarea internetului. 'Nu ştiu cum se face, dar întotdeauna
pornografia a mers cu avansul tehnologic, pentru că sunt foarte mulţi
bani în această industrie şi întotdeauna a fost interesată de cele mai
noi cuceriri ale tehnicii pentru a-şi difuza mesajul; acesta este un
paradox al lumii moderne. Internetul s-a democratizat, nu mai este doar
un instrument de lucru pentru cercetători şi oameni de ştiinţă, ci el a
pătruns în casele tuturor. Fiind o mare democraţie şi o mare grădină
deschisă, unde găseşti orice, dar trebuie să ştii să culegi, internetul
este un mare purtător al imaginilor de genul acestora. Internetul este
un instrument pur vizual, şi cel care îşi ţine ochiul curat îşi ţine şi
sufletul curat. Sunt aici ispite care erau greu de bănuit în urmă cu mai
puţin de 10 ani, iar Biserica are un cuvânt greu de spus. Cred că e o
patimă modernă de care nu ne putem lipsi, pe de o parte, dar care este
un mare pericol, pe de altă parte. E foarte greu să discerni grâul de
neghină în acest caz', mai spune Mirel Bănică.
În România presiunea imaginilor sexuale sau cu tentă sexuală este mai
mare decât în Occident, pentru că ele nu sunt filtrate, şi nu doar în
publicitate, ci şi în televiziuni. 'Lipseşte parcă un anumit minim de
bun-simţ, pentru că în acea disperată şi nebunească goană după rating,
cum spun ei, ceea ce vinde cel mai bine, tot corpul, tot sexualitatea
este. Şi s-a intrat într-un soi de spirală infernală în care toată lumea
pierde, pentru că s-a ajuns la limita cea mai de jos a vulgarităţii. Un
teolog cred că ar spune că e o patimă. Oamenii s-au obişnuit cu genul
acesta de imagini, spre exemplu numai dimineaţa, în metrou sau autobuz
întâlnim acea masă de oameni care citeşte cu pasiune tabloidele - ziare
care nu spun nimic de fapt. Pentru mine este foarte clar că acolo este
un fenomen de dependenţă clară. Aşa cum unii îşi beau cafeaua de
dimineaţă, alţii îşi iau porţia de scandal, de imagini deşănţate la
limita limitei pornografiei, îmi pare rău să spun - şi nu sunt un
pudibond. Lucrul acesta dă o foarte mare dependenţă din care se poate
ieşi foarte greu', crede cercetătorul ştiinţific.
'Păcatul alterează psihicul şi spiritul adesea ireversibil'
Şi aşa se deschide o imensă cutie a Pandorei. Cei mai expuşi sunt
adolescenţii şi tinerii. 'Genul acesta de imagini şi de informaţii de
natură sexuală a devenit monedă de schimb în curtea şcolii, în sălile de
clasă. Deci, se consumă', conchide Mirel Bănică. Psihologul clinician
Mihaela Sahlean este de aceeaşi părere: 'Generaţia tânără de astăzi, din
păcate, este asaltată, inundată de enorm de mulţi stimuli cu conotaţie
sexuală, mai mult sau mai puţin expliciţi, şi aş face aici trimitere în
special la internet şi la mass-media. Pentru dependentul sexual aceşti
stimuli sexuali sunt asemenea alcoolului pentru alcoolici, asemenea
drogului pentru dependenţii de drog'. Odată activaţi aceşti stimuli, se
ajunge la consumul de filme pentru adulţi, de pornografie care 'practic
îi intoxică treptat, le întăreşte dependenţa, ajungând sclavii unor
dorinţe păcătoase, unor dorinţe murdare care le alterează psihicul şi
spiritul adesea ireversibil', mai spune psihologul, care explică că
dependenţii au autocontrolul foarte diminuat. 'Un alt aspect negativ,
ambalat din păcate farmaceutic de această dată, este acea promisiune a
performanţei sexuale prin pastile, pilule, tablete. Putem estima
moralitatea unei societăţi prin consumul de pastile ce promit
performanţe sexuale, cât şi prin consumul de contraceptive. Adică
momentul intim dintre bărbat şi femeie nu mai este privit ca mijloc de
procreare, ci, din păcate, devine scop în sine, cu alte cuvinte, devine
prioritate. Astfel, putem întâlni hipersexualitatea în toate formele ei:
nimfomania, donjuanismul, care ajung modele, din păcate, promovate şi
apreciate într-o societate în declin', susţine lect. univ. dr. Mihaela
Sahlean, care spune că 'nevoia sexuală este fiziologică, pe când
dependenţa sexuală implică o tulburare în plan comportamental.
Preocupările sexuale exagerate determină o îndepărtare de la
normalitatea comportamentală. Dependenţa sexuală este o sexualitate
compulsivă, asupra căreia nu mai există control'.
De la această toleranţă a mesajului sexual, care s-a transformat în
dependenţă, s-a ajuns ca 'în relaţiile dintre parteneri - fie că este
vorba de o prietenie, fie că este vorba de familie sau căsnicie - să fie
căutată adesea plăcerea personală, fizică, juisarea trupească,
ignorându-se adevăratele calităţi ale 'sufletului pereche'. Mare parte
dintre tinerii de astăzi, atunci când se implică într-o relaţie, pun
preţ nu atât pe valorile comune, pe moralitatea sau calităţile
spirituale ale celuilalt, ci sunt 'fermecaţi' de aspectul fizic, de
înfăţişare, de ţinuta care se vrea tot mai provocatoare, de stilul tot
mai libertin, toate acestea considerate a fi expresii ale lipsei de
prejudecăţi, forme de dezinhibare', spune pr. prof. dr. Ioan C. Teşu.
Desfrânatul nu mai vede în celălalt un 'cineva', o persoană care s-a
implicat în această relaţie din dorinţa de a-şi completa anumite doruri
nealinate şi de a-şi împlini anumite trebuinţe nu atât trupeşti, cât mai
ales spirituale - nevoia de comunicare şi dialog, de completare şi
comuniune -, ci un 'ceva' având calităţile unui obiect. Iar dacă
subiectul sau persoana trebuie cucerită, obiectul pur şi simplu trebuie
posedat'.
Relaţia conjugală are binecuvântarea Bisericii
Părintele vorbeşte şi despre lupta cu această patimă şi despre
discernământul credinţei noastre ortodoxe în privinţa poftei şi a
plăcerii trupeşti. 'Afectele' nevinovate, care au pătruns după căderea
protopărinţilor în păcat, cât timp sunt satisfăcute 'în mod natural şi
normal, ajută la înduhovnicirea trupului, la sublimarea facultăţilor lui
şi conduc întreaga fiinţă umană către desăvârşire. Atunci când,
dimpotrivă, sunt satisfăcute în mod păcătos şi pătimaş, ca expresii ale
iubirii de sine, ele sunt piedici în calea împlinirii umane şi a
mântuirii. Biserica Ortodoxă nu recomandă distrugerea sau suprimarea
lor, ci sublimarea sau pnevmatizarea acestora, orientarea lor într-o
direcţie spirituală, care să conducă la înduhovnicirea întregii fiinţe
şi vieţi umane'. 'Aşadar, plăcerea procurată de relaţia trupească sau
conjugală dintre bărbat şi femeie nu este considerată odioasă sau
păcătoasă atât timp cât ea respectă sensul şi finalitatea pe care
Dumnezeu i-a dat-o: aceea de manifestare, chiar şi la acest etaj -
trupesc -, a iubirii plenare dintre cei doi şi conducând spre darul
naşterii de prunci. Însă lipsa disciplinei în împlinirea ei îi aduce
fiinţei umane multe frustrări şi neîmpliniri, pentru că, pe de o parte,
putem observa că oamenii, din acest punct de vedere, se împart în unii
care luptă să îşi controleze şi să îşi spiritualizeze aceste facultăţi,
în timp ce alţii trăiesc în robia grea a unui trup rebel, iar pe de altă
parte, împlinirea acestei funcţii, satisfacerea acestui afect, poate
deveni izvorul unor mari împliniri trupeşti şi sufleteşti din viaţa
omului sau, în mod contrar, sursa unor frustrări, dezechilibre şi grave
neîmpliniri.'
Lupta împotriva ei este una grea şi de durată. Sfânta Maria Egipteanca
ne arată că eliberarea deplină poate dura o perioadă direct
proporţională cu robia noastră faţă de ea sau chiar o viaţă întreagă,
pentru că rămâne amintirea ei păcătoasă. Soluţiile propuse de pr. Ioan
C. Teşu sunt fie ascetice, adresate trupului: cumpătarea la mâncare,
băutură şi somn, adică înfrânarea sau postul trupesc; paza simţurilor,
în special văzul, auzul, pipăitul şi mirosul, dar şi a gândurilor şi a
minţii, prin trezvie; supravegherea comportamentului, a îmbrăcămintei, a
gesturilor şi a cuvintelor noastre, dar şi a celor prin care 'vine
ispita'. Dintre mijloacele duhovniceşti de luptă împotriva ei recomandă:
discernământul spiritual; respingerea amintirilor şi a fanteziilor de
această natură; evitarea tuturor ocaziilor care ar putea declanşa
patima; sfătuirea duhovnicească, alături de un părinte spiritual
încercat şi mărturisirea sinceră a păcatelor şi a gândurilor şovăielnice
înaintea sa; rugăciunea stăruitoare de cerere a ajutorului lui
Dumnezeu; lectura duhovnicească; meditarea asupra frumuseţilor familiei
şi a căsniciei creştine.
Dar şi binecuvântare în familie
'Oprindu-ne asupra acestui din urmă mijloc ascetic de luptă menţionat şi
în mod deosebit în acest an consacrat Sfintei Taine a Cununiei, mai
spune pr. prof. dr. Ioan C. Teşu, aş dori să menţionez faptul că
spiritualitatea ortodoxă dezvoltă cea mai frumoasă şi înaltă învăţătură
despre rostul soţilor, unul în viaţa celuilalt, şi a familiei creştine
în desăvârşirea umană. Învăţătura răsăriteană consideră că Dumnezeu, în
atotştiinţa, atotînţelepciunea şi iubirea Sa infinită, ştie că viaţa
omului este plină de încercări şi ispite şi că scopul acesteia -
mântuirea - este un ideal dificil de ajuns şi, din bunătatea Sa
negrăită, îi oferă omului 'ajutor pe potriva sa'. Astfel, pentru soţul
creştin, soţia sa reprezintă cea mai înaltă şi frumoasă binecuvântare pe
care o poate primi el în viaţa aceasta, pentru ca ea să îi împodobească
existenţa cu trăsăturile legate mai ales de feminitatea sa: delicateţe,
bunătate, tandreţe, blândeţe şi puritate, virtuţi fundamentale în
dobândirea desăvârşirii. În mod similar, pentru femeia creştină, soţul
ei constituie cel mai înalt dar care îl poate ea primi, pentru ca şi el,
la rândul său, să-i împodobească viaţa soţiei sale cu însuşirile legate
mai ales de fermitatea, voinţa, caracterul şi consecvenţa sa. În cadrul
familiei, fiecare dintre ei îi oferă celuilalt ceea ce are mai frumos
şi înalt, nesărăcind cu nimic, ci sporind şi îmbogăţindu-se pe el şi pe
celălalt, într-un dialog sublim al iubirii şi dăruirii. Într-o ultimă
exprimare, putem spune că biruinţa deplină asupra patimii desfrânării
presupune luptă intensă, mărturisire curată şi sinceră şi speranţă în
ajutorul lui Dumnezeu". (Articol publicat în Ziarul Lumina, Ediţia din
data de 10 aprilie 2011)
Sursa:
Basilica.ro
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: