Motivarea instanţei în condamnarea lui Adrian Năstase Inculpatul a acţionat în cel mai pur stil mafiot

Judecătorii instanţei supreme au ţinut cont de pregătirea profesională a lui Adrian Năstase şi de activităţile sale anterioare care au avut efecte benefice pentru statul român numai în privinţa sancţiunii aplicate pentru infracţiunea de şantaj, pentru care i-a aplicat fostului premier o pedeapsă de trei ani de închisoare în dosarul Zambaccian, transmite Agerpres.
 
"În privinţa circumstanţelor personale, în cazul inculpatului Năstase instanţa de recurs va reţine ca având un caracter atenuant pregătirea sa profesională şi acea parte a activităţii sale anterioare care a avut efecte benefice pentru statul român, (...) însă numai în privinţa sancţiunii aplicate pentru infracţiunea de şantaj. În cazul infracţiunii de corupţie, chiar dacă va reţine incidenţa aceleiaşi circumstanţe atenuante judiciare, urmează a constata că aceasta vine în concurs cu caracterul continuat al infracţiunii, ce reprezintă o cauză de agravare a pedepsei", se arată în motivarea magistraţilor.
 
Pe de altă parte, judecătorii susţin că, în egală măsură, conduita procesuală nesinceră, dublată de încercarea sa permanentă de a se prezenta ca o victimă a justiţiei şi de a da o conotaţie politică oricărui demers judiciar îndreptat împotriva sa, demonstrează că Adrian Năstase nu a înţeles nici până acum importanţa valorii sociale lezate prin conduita sa infracţională şi nici modul în care funcţionează statul de drept, preferând să caute vinovăţii dincolo de propria sa persoană.
 
"Inculpatul Năstase nu a avut nicio reţinere de a acţiona în cel mai pur stil mafiot, încercând să impună tăcerea persoanei care 'l-a trădat' (aşa cum însuşi inculpatul s-a exprimat) prin dezvăluiri viitoare compromiţătoare pentru aceasta, ce aveau însă să fie făcute nu de către inculpat, ci de o persoană care, spre deosebire de partea vătămată Păun Ioan, a ales să-i fie credincioasă până la capăt (inculpata Jianu Irina Paula)", se mai arată în motivarea Completului de 5 judecători al ÎCCJ.
 
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe 6 ianuarie pe fostul premier Adrian Năstase la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în dosarul Zambaccian.
 
Adrian Năstase a primit patru ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată şi trei ani de închisoare pentru şantaj, precum şi cinci ani interzicerea unor drepturi civile după executarea pedepsei. Cele două pedepse au fost contopite, urmând ca Adrian Năstase să execute pedeapsa cea mai grea, de patru ani de închisoare.
 
Pe 24 iunie, Curtea de Apel Bucureţti a decis ca la cei patru ani de închisoare primiţi de fostul premier în dosarele Zambaccian şi Trofeul calităţii să se adauge şase luni ca spor de pedeapsă, astfel încât acesta va executa în final patru ani şi şase luni de închisoare.
 
Sursa: Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Adrian Năstase își retrage lucrările împrumutate pentru expoziţia „Victor Brauner. Între oniric şi ocult”

26 Jan 2024 643

Falimentul City Insurance SA, amânat pentru la anul!

20 Dec 2023 1111

CS Medgidia Adrian Moldoveanu, clasat pe locul trei la ultima etapă de Cupă Națională XCO (GALERIE FOTO)

30 Sep 2023 1183

Creditorii City Insurance SA, convocați în Adunare Generală! Cel mai mare faliment din istoria recentă a României

31 Aug 2023 1302

CS Medgidia Ciclistul Adrian Moldoveanu, pe podium la Tulcea (GALERIE FOTO)

04 Jul 2023 1445

Amfiteatru Events SRL, în insolvență! Ninel Dănilă, asociat unic, ar putea fi tras la răspundere

24 May 2023 1512

City Insurance, liderul asigurărilor din România, în faliment! Dosarul, amânat pentru la anul, în mai

24 Nov 2022 2954

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 22 noiembrie 2022  

23 Nov 2022 1618

Decizie definitivă a CEDO în procesul intentat de soții Adrian și Daniela Năstase statului român

29 Sep 2022 2427

Tribunalul Constanța explică de ce radiază firma care deține ferma Nazarcea, administrată de Arhiepiscopia Tomisului!

20 Sep 2022 2476

Fiul milionarului Constantin Corolevschi și fiul lui Adrian Năstase, noi pași pentru o investiție în județul Constanța

19 Sep 2022 4767

CS Medgidia Rutierul Adrian Moldoveanu, pe podium la „Porumbacu MTB Race“

13 Sep 2022 1501

Procesul durează de 19 ani Falimentul fermei Nazarcea, administrată de Arhiepiscopia Tomisului, aproape de final (DOCUMENT)

27 Apr 2022 3446

Este oficial! City Insurance SA, liderul asigurărilor generale din România, a intrat în faliment! (DOCUMENT)

14 Feb 2022 2714

Oficial! Adrian Năstase, fostul premier al României, a fost reabilitat

07 Dec 2021 1711