Stiri calde

Nava Şcoală "Mircea" se pregăteşte pentru marşul istoric

Cel mai longeviv ambasador al României pe mările și oceanele lumii, nava școală Mircea, va împlini, peste o lună, venerabila vârstă de 80 de ani de când a intrat în serviciul Marinei Militare Române. Pentru a marca acest eveniment, conducerea Forțelor Navale Române a planificat marșul anual de instrucție de la Constanța până la Hamburg, portul în care a fost construit și de unde a plecat falnicul velier în anul 1939.
  
De atunci, Mircea a reprezentat România, cu onoare și cu cinste, în peste 120 de porturi din Europa, Asia, Africa și America de Nord, la bordul său pregătindu-se peste 70 de generații de marinari militari.
  
Cu o istorie de opt decenii în spate, uneori învolburată, alteori înseninată, Mircea își croiește încrezător drum pe valurile timpului și va destăinui tainele Marinăriei cadeților pe care îi va avea la bord, în timpul marșurilor de instrucție. Anul acesta, nava va pleca din portul Constanța la începutul lunii mai și se va întoarce acasă după trei luni.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța. Antrenamente pe Marea Neagră pentru nava-școală Mircea înainte de a porni în marșul istoric (galerie foto+video)

17 Apr 2019 554

Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ cumpără asigurare pentru Nava-şcoală „Mircea“ şi pentru personal (document)

05 Mar 2019 696

Imaginea zilei. Marinarii de pe nava-școală Mircea au revenit în Portul Constanța. Cum și-a așteptat un bebeluș părintele sosit din marș

20 Sep 2018 625

LIVE.Imagini de la eveniment Întâlnire emoţionantă. Nava-Școală „Mircea” a acostat în Portul Militar Constanţa (galerie foto)

20 Sep 2018 729

Nava-Școală „Mircea” va acosta în Portul Militar Constanţa

19 Sep 2018 651

Imagini impresionante. Nava școală Mircea a tranzitat Canalul Corint, pentru a doua oară în câteva luni (galerie foto-video)

28 Aug 2018 1438

Nava Școală „Mircea" a plecat în cel de-al doilea marş internaţional de instrucţie de anul acesta (video)

20 Aug 2018 896

Mesajul lui Mihai Fifor, ministrul Apărării Naţionale Nava-Şcoală „Mircea” pleacă mâine într-un nou marş internaţional

19 Aug 2018 1551

Imagini de la eveniment Emoționant! Un tânăr ofițer a cerut-o în căsătorie pe iubita sa, pe puntea Navei-școală Mircea! (galerie foto+video)

05 Jul 2018 8338

LIVE. Imagini de la eveniment. Portul Militar Constanța Nava-Școală „Mircea" s-a întors acasă! (galerie foto+video)

05 Jul 2018 1679

Nava-Școală „Mircea" oferă Forțelor Navale Române încă o generație de marinari militari!

03 Jul 2018 596

Nava-școală Mircea va acosta în Portul Pireu pentru ultima escală din primul marș de instrucție

26 Jun 2018 626

Nava-Școală „Mircea” va acosta în Portul Tivat din Muntenegru

17 Jun 2018 817

Prima parte a marșului de instrucție, realizat de Nava-Școală „Mircea”, a avut loc în portul Bari, din Italia

11 Jun 2018 606

Şi burghez, şi monarhist! (I) Ţarul, Mareşalul şi Lupeasca (galerie foto)

08 Jun 2018 1897