Lumea marinarilor Un om, o navă, un destin. „Mircea”, comandanți, repere morale

 
De la apropiata aniversare a navei-școală „Mircea”, la 17 mai a.c.,  vor lipsi doi dintre reputații amirali care au comandat celebrul nostru velier, ambasador peste mări și țări al României și Marinei sale de opt decenii și jumătate.
 
Unul dintre ei ar fi împlinit astăzi 98 de ani...
       
Liderul velierului voievodal
 
Aproape 20 din cei 30 de ani de carieră i-a dedicat exclusiv învățământului de marină și instruirii generațiilor postbelice de cadre ale Marinei Române.
Imediat după absolvirea Şcolii Militare de Ofiţeri de Marină (9 mai 1949), a activat ca ofiţer cu Navigaţia şi Transmisiunile pe navele-şcoală „Libertatea” şi „Mircea” (mai 1949-septembrie 1950), ulterior fiind numit comandant subunităţi elevi, inclusiv comandant de batalion la Şcoala Navală (septembrie 1950-ianuarie 1954).
 



Cu experiența valoroasă dobândită ca ofiţer secund şi comandant al dragoarelor de bază 1 şi 13 din Divizionul 146 Dragoare de Bază (ianuarie 1954-octombrie 1956), respectiv ofiţer în Secţia Pregătire de Luptă din Comandamentul Marinei Militare  (decembrie 1962-august 1963), a revenit în cadrele Şcolii Militare Superioare de Marină, unde în perioada august 1963-decembrie 1964 a fost comandant Batalion elevi.
Pentru aproape un deceniu a fost unul dintre cei mai destoinici comandanți ai navei-şcoală „Mircea” (decembrie 1964-septembrie 1973).


 
În această calitate, de la 12 octombrie 1965 la 18 ianuarie 1966 a comandat și coordonat convoiul format din navele “Mircea”, “Voinicul” - N.S. 116 și „Viteazul” - RM 101 pe timpul deplasării în condiții hidrometeorologice extrem de dificile, de la Mangalia la Hamburg, precum și reparația și modernizarea velierului în șantierul de origine.
Concomitent cu aceste lucrări salutare, a pregătit și comandat echipajul format din cadeți și militari în termen pentru aducerea navei în țară, între 10 octombrie și 7 noiembrie 1966, activitate încununată de succes.
 

 
În perioada 19 iulie și 24 septembrie 1975 a fost comandantul marșului navei-școală „Mircea” care a participat la serbările de la Amsterdam și Londra iar între 4 martie și 30 august 1976 a coordonat prima traversadă a Oceanului Atlantic și participarea la bicentenarul independenței Statelor Unite ale Americii.
Sâmbătă, 20 martie 1976, a fost felicitat de camarazi cu prilejul împlinirii frumoasei vârste de 50 de ani!
 

 
De altfel, cu excepția marșului din anul 1974, în calitate de comandant al navei a participat la toate voiajele de instrucție efectuate de „Mircea” între 15 iulie și 30 august, respectiv 14-22 decembrie 1967, 1-24 iulie 1968, 7-23 iulie 1969, 14 iunie-23 iulie 1971 și 16 iunie-11 iulie, respectiv 27 iulie-3 august 1972 în porturi străine din Marea Neagră, Marea Mediterană și Oceanul Atlantic.
 

 
Cu ocazia vizitei oficiate în țara noastră de șahinșahul Iranului, Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr împreună cu soția sa Farah Pahlavi, pe 30 iunie 1970 a avut privilegiul să le prezinte înalților oaspeți nava, echipajul și parte din tradițiile noastre marinărești pe timpul unei croaziere, la care au mai participat Emil Bodnăraș, vicepreședinte al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România și viceamiralul ing. Grigore Marteș, comandantul Marinei Militare.
 

 
Ulterior a fost comandant al Divizionului 306 Nave-Şcoală (septembrie 1973-august 1978), profesor la Catedra de Navigaţie (august-21 noiembrie 1978), ofiţer în Biroul Pregătire de Luptă şi Planificare (21 noiembrie 1978-30 noiembrie 1979) și şef al Catedrei de Pregătire marinărească şi manevra navei în cadrul Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân” (30 noiembrie 1979-1982).
 

 
Aceasta a fost, pe scurt, cariera remarcabilă prin conduita sobră, prestația ireproșabilă și modelul de probitate profesională oferite de cel care a fost contraamiralul de flotilă Alexandru Hîrjan (20 martie 1926, comuna Borduşani, jud. Ialomiţa - 1 decembrie 2016, Constanța).
Ofițer de elită, distins cu numeroase ordine și medalii, printre care Ordinul „Steaua R.P.R.” clasa a V-a (1959) și Ordinul „Steaua R.S.R.” clasa a IV-a (1966), Emblema de Onoare a Statului Major General (2014) și titlul de Oaspete distins al oraşului Veracruz - Mexic (1976). Și înaintat, în semn de înaltă apreciere și unanimă recunoștință, la gradul de contraamiral de flotilă în retragere, prin Decretul Prezidențial nr. 420 din 22 mai 2014.
 

Multe dintre amintirile sale se regăsesc în studii și articole de specialitate publicate în ziarul “Apărarea Patriei”, „Buletinul Marinei Militare” și revistele „Marea Noastră” și „Marina Română”, printre care „Nava-şcoală «Mircea» şi Marina Română”, „Drum prin Biscaya, noiembrie 1965”, „O regată cu implicaţii majore pentru destinul navei-şcoală «Mircea»”, „O vizită imperială” ș.a.
 

 
Pios și statornic omagiu postum
 
Sobru, cumpătat, tenace, precaut, cu prestanța, tactul și prezența de spirit a unui aristrocrat cârmuitor de peripluri și destine, Alexandru Hîrjan a fost, în egală măsură, autoritar, protocolar și spiritual.
 


 
Rezervat în a angaja discuții sterile, echidistant în relațiile cu camarazii, detașat de vicii și excese de orice natură, a excelat prin atitudinea tranșantă, fermitate și sinceritate.

Apropiat de echipaj, pe care l-a tratat invariabil ca pe o invicibilă familie de oamenii ai mării, s-a impus și a impus subalternilor și cadeților un etalon al liderului naval imbatabil, cu remarcabil nivel de cultură și probitate profesională și reguli care au devenit, peste ani, cutume.
Cu temeritatea unui veritabil conchistador autohton, a identificat, amplificat și perpetuat tradiții originale, care au consacrat istoricul nostru velier drept ambasador itinerant, companion  și campion al eleganței în competiția exclusivistă cu faimoasele galioane ale mărilor și oceanelor.
Și, chiar și atunci când a avut de suportat șicanele unor superiori exaltați de invidie, a ales să se comporte degajat, cu demnitatea și îndârjirea unui ascet, fără să abdice de la statutul de noblețe pe care i l-a conferit spiritul sălășluit pe puntea de comandă și la bordul navei-școală „Mircea”.

Și dacă, nu o dată, seduși de plutirea maiestuoasă a navei peste valuri, reputați cronicari militari precum Ion Aramă, Gheorghe Bejancu, Traian Bucurenciu, Ladislau Tarco sau Nicolae Tăutu i-au metamorfozat profilul său emblematic de lup de mare în personaj literar, este pentru că din arborada inimii Alexandru Hîrjan a fost propulsat, acompaniat de admirația și venerația condeierilor și camarazilor săi, pe verticala unei virtuoase ascensiuni ierarhice, în constelația celebrității: “Atent măsura arhipelagul pe punte, / profilu-i se contura puternic pe hartă, / îmi părea că apele, munții, vânturile, / însemnate cu linii subțiri, / i s-au mutat pe tâmple, pe frunte / și acum i se plecau învinse în priviri. / Târziu când nava a trecut de strâmtoare, / desprins din aura dimineții de vară / ca un stejar crescut între cer și-ntre mare, / el continua Carpații din inima ta, țară.”. („Comandantul navei” de colonel Nicolae Tăutu).
 


 
Între aceste două aniversări, frumoasele noastre aduceri aminte și infinita recunoștință postumă care va transcede necondiționat valurilor vieții fie-vă prinos de consolare, călăuză și far pe Marea Veșniciei, Amirale Hîrjan!
 
Bibliografie:
 

 
Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu
 
Despre Marian Moşneagu
Comandorul (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut la 29 iunie 1961, în comuna suceveană Boroaia, „în pridvorul Bucovinei”, însă în 1976 destinul i-a călăuzit pașii spre Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998), unde a finalizat și studiile aprofundate (1999). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). La numai 40 de ani a devenit cel mai tânăr director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi primul ofițer de marină şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017), „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»” (2019), „Armata Română pe frontul Canalului Dunăre-Marea Neagră” (2020) și „Legendele «Albatrosului»” (2021) și coautor al altor 30 de albume, ghiduri, dicționare, enciclopedii, monografii și culegeri de documente. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1992) și al Comisiei Române de Istorie Militară (1999) și redactor-șef al revistelor „Cap Compas”, „Magazin Nautic” și „Misiunea”.
 
Citește și:
In Memoriam Contraamiralul de flotilă Ispas Eugen