151 de ani de la înființarea Școlii Flotilei Lansarea monografiei „Cadeții Marinei Române (1880-1960)“ de Marian Moșneagu


În avanpremieră la sărbătorirea a 151 de ani de la înființarea la Galați, la 17 noiembrie 1872, a Școlii Flotilei, prima structură de învățământ a Marinei Române, comandorul (r) dr. Marian Moșneagu a pregătit o lucrare de excepție. Este vorba despre „Cadeții Marinei Române (1880-1960)”, etapa „danubiană” a învățământului gimnazial și liceal de marină.
Când m-am decis să reconstitui și să aprofundez parcursul, destul de sinuos de altfel, al instituției denumită inițial Școala Copiilor de Marină, nu am anticipat cât de grandios a putut fi potențialul tezaurului uman înmatriculat ori mai degrabă încartiruit”, de-a lungul a mai bine de jumătate de deceniu, în celebra cazarmă a Țiglinei – ne-a declarat autorul.
Este instituția de care însuși regele Carol I avea să se intereseze personal, duminică, 26 septembrie 1882, pe timpul vizitei efectuate în orașul Galați când, după inspecția efectuată la Arsenalul Flotilei și în port, pe bastimentele “Grivița”, „România” și bricul „Mircea”, Majestatea Sa a fost informat asupra gradului de instruire și progreselor înregistrate de către elevii Școlii Copiilor de Marină.”.
 

 

Un tezaur uman onorant pentru Marina Română

Apărută sub egida Asociației Absolvenților Liceului Militar de Marină “Alexandru Ioan Cuza”, la Editura Centrul Tehnic-Editorial al Armatei, actuala Monografiecompletează capitalul spiritual al actualului Colegiu Național Militar “Alexandru Ioan Cuza”, atașând testimoniilor deja cunoscute un incontestabil tezaur uman, care așteaptă să fie asumat, îmbogățit și revalidat de generațiile prezente și viitoare.
Acest demers m-a condus la multipleconcluzii de ordin sociologic, care mă îndreptățesc să cred că toate aceste investigații au meritat efortul iar rezultatele trebuiau redate posterității, chiar dacă ele necesită să fie reluate și aprofundate.
Cel mai elocvent argument îl reprezintă pleiada de reputați amirali și ofițeri superiori a căror ascensiune a început odată cu escaladarea colinelor Țiglinei și care, prin carierele și performanțele lor profesionale notabile, au contribuit nemijlocit la propășirea Marinei Române și înfăptuirea politicii navale naționale. În această galerie a celor mai valoroși absolvenți îi regăsim pe amiralii Corneliu Cristescu, Emil Dumitrescu, Mihail Gavrilescu, Valentin Gheorghiu, Vergil Grădinaru, Mihail Marinescu, Gheorghe Mărgineanu, Mircea Neacșu, Octav Nedelcu, Nicolae Negru, Constantin Niculescu-Rizea, George Petre, Constantin Pora, Mihail Angelo Theodorescu, Anatolie Zemba dar și pe comandorii Iulian Amariei, Ion Borcilă, Constantin Boțan, Gheorghe Cioenaru, Stelică Dumitru, Ion Duță, Dan Efta, Constantin Focșa, Neculai Fudulu,Dumitru Gașpar, Dan-Teodor Ghimbășanu, Nicolae Kirițescu, Constantin Miclescu, Marcel Mîlcomete, George Munteanu, Emil Oprișan, Marin Pena, Gheorghe Popescu-Boston, Ilarie Rață, Alexandru Rolea, Vasile Toescu, Florea Răgălie, Ion Simion, Ștefan Șlivăț, Alexandru Tiron, sau comandanții de cursă lungă Constantin Buzatu, Mihail Căplescu, Milică Dermengea, Nicolae Ionescu-Johnson, Maximilian Hrubes, Ioan Măcărescu, Ștefan Niță, Ion Nițulescu și mulțialții.
Dar, în egală măsură, în urma acestei prime campanii de „arheologie socială”, i-am descoperit printre iluștrii cadeți gălățeni pe viitorul academician Geo Bogza, actorul Boris Petroff, pictorii Gheorghe I. Anghel și Dumitru Taflan, scriitorul colonel Ion Aramă, profesorii Stelian Cincă, Scarlat Dinescu și comandorul prof.univ.dr. Aurel Pentelescu – personalități distincte care, chiar dacă „au schimbat de drum” imediat după absolvire, au performat în varii domenii.
Am convingerea că informațiile consistente și reconstituirea unor promoții de absolvenți din perioada danubiană a învățământului liceal de marină vor constitui motive de mândrie și un imbold legitim pentru noile generații de cadeți spre a persevera și performa în slujba și în folosul nemijlocit al Forțelor Navale și al Marinei Române, în ansamblul său” – a concluzionat autorul.
 
Lucrarea are 328 de pagini și este însoțită de un Minialbum cu portrete și fotografii reprezentative din activitatea cotidiană a cadeților.
 
Citește și:
#citeșteDobrogea Învăţământul liceal de marină la 142 de ani de la înfiinţare. Planuri de viitor, realizăriși perspective

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lumea marinarilor Din nou spre America. „Mircea”, SUA, Canada

19 Apr 2024 624

Lumea marinarilor Aplauze pe scena Atlanticului. „Mircea”, SUA, botez marinăresc

18 Apr 2024 1034

Lumea marinarilor Inginerul providențial al Marinei Române. Arsenalul Marinei, Ingineria navală, pionieri

12 Apr 2024 575

Lumea marinarilor Destinul fatidic al Cargoului „Mangalia“. Diferend maritim, constrângere, concesie

08 Apr 2024 976

Lumea marinarilor Un amiral sacrificat

26 Mar 2024 641

Lumea marinarilor Un om, o navă, un destin. „Mircea”, comandanți, repere morale

20 Mar 2024 1003

In Memoriam Contraamiralul de flotilă Ispas Eugen

19 Jan 2024 2746

Lumea marinarilor O flotă abandonată, dar nicicând uitată! (GALERIE FOTO)

07 Oct 2023 2211

Lumea marinarilor 7 septembrie 1930 - Intrarea în serviciu a „Distrugătoarelor Regale” (GALERIE FOTO)

07 Sep 2023 1141

Lumea marinarilor Marinari în panteonul Aviației Române. Ași ai aerului și mării

19 Jul 2023 1272

Lumea Marinarilor Sublocotenenții promoției 1923. Școala Navală, Principele Carol, “Mărășești”

03 Jul 2023 1253

Lumea marinarilor Ardeleanul care a adus „Dobrogea” acasă. 100 de ani de la naștere

03 Jul 2023 1501

Comandantul Marinei Militare, victima unui teribil accident de mașină. Amiralul care a relansat Marina Română postbelică

03 Jul 2023 11554

Lumea marinarilor Despre un muzeu al tuturor țărmurilor

29 May 2023 1141

Farul Constanța Hagi și Stere Halep au ridicat cupa campionilor pe ritmurile melodiei „We Are The Champions“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

22 May 2023 2855