Stiri calde

Noul punct de trecere a frontierei Lipniţa-Kainargea, inaugurat de prim-ministrul României (galerie foto)

Astăzi a avut loc inaugurarea oficială a punctului de trecere a frontierei Lipniţa-Kainargea, deschis în regim de trafic internaţional. La eveniment au fost prezenţi prim-ministrul Guvernului României, Mihai Tudose şi ministrului afacerilor interne, Carmen Dan.

Lucrările de amenajare şi modernizare desfăşurate au avut în vedere ca acesta să întrunească condiţiile pentru a fi deschis în regim de trafic internaţional conform prevederilor Schengen. Astfel, punctul de trecere beneficiază de artere de control pentru fiecare sens, intrare şi ieşire din ţară, cabine de control,  spaţii interioare, echipamente tehnice şi IT. Personalul care îşi desfăşoară activitatea în supravegherea şi controlul trecerii frontierei este asigurat prin redistribuire de la structurile Poliţiei de Frontieră.

Noul punct de frontieră se alatură celor 9 puncte de trecere cu specific rutier deschise traficului internaţional la graniţa României cu Bulgaria, operaţionalizarea lor urmând să asigure creşterea fluenţei traficului de călători între România şi Bulgaria.

Punctul de Trecere a Frontierei Lipnita-Kainardja funcţionează în subordinea Gărzii de Coastă şi este deschis pentru traficul internațional de persoane, precum și pentru traficul internațional de mărfuri, până la limita unei greutăți totale de 3,5 tone, iar programul de funcționare va fi de la ora 08:00 la ora 20:00. Prin acest punct de frontieră nu este permis transportul de materiale periculoase, animale vii şi al produselor supuse controlului fitosanitar.

Deschiderea acestui punct de trecere se înscrie în sfera consolidării relaţiilor bilaterale dintre cele două state, răspunzând deziteratelor acestora de promovare şi susţinere a intereselor comune, fiind  în concordanţă cu prevederile Regulamentului (EC) nr. 399/2016 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2006 privind crearea unui Cod Comunitar asupra regulilor ce stau la baza liberei circulaţii a persoanelor peste frontiere (Codul Frontierelor Schengen).


Noul punct de frontieră constituie o măsură favorabilă pentru dezvoltarea economiei productive şi comerciale, pentru promovarea turismului, pentru facilitarea accesului la infrastructura de transport în zona transfrontalieră, cât şi a mobilităţii bunurilor şi persoanelor.

Sursă foto: Poliţia de Frontieră

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Captură impresionantă la frontieră. Ce au găsit poliţiştii asupra pasagerilor unui autoturism

03 Oct 2018 370

Cetăţeni albanezi reţinuţi la frontieră. Suspecţii depistaţi în zona Ostrov, judeţul Constanţa. Unde intenţionau să ajungă aceştia

30 Sep 2018 494

Mamă şi bebeluş de origine turcă, depistaţi în timp ce încercau să iasă din ţară

03 Sep 2018 753

Județul Constanța. Cetățeni albanezi reținuți la frontiera cu Bulgaria. Au încercat să intre ilegal în România

29 Aug 2018 563

Constanța. Cetățean albanez prins în timp ce încerca să intre ilegal în România. Ce măsuri au luat polițiștii de frontieră

27 Aug 2018 353

Un cetățean iranian, oprit la frontiera cu Bulgaria

22 Aug 2018 350

Constanța. Polițiștii de frontieră pregătiți pentru minivacanța de Sf Maria. Se preconizează o creștere a traficului la frontiera cu Bulgaria.

14 Aug 2018 383

Au spus că sunt în luna de miere! Judeţul Constanţa. Tânăr şi tânără din Liban, depistaţi în apropierea frontierei României cu Bulgaria

15 Jul 2018 3630

Migranți irakieni și iranieni, depistați în zona Mănăstirii Dervent din județul Constanța. Ce au stabilit polițiștii Gărzii de Coastă

10 Jul 2018 1981

Tragedie în Turcia. Un tren de pasageri a deraiat în regiunea Tekirdag. Cel puțin zece persoane au murit

08 Jul 2018 672

Garda de Coastă Constanța. Măsuri importante, în legătură cu punctele de trecere în Bulgaria

05 Jul 2018 711

Descoperire impresionantă la frontieră. Ce au găsit polițiștii de frontieră într-un autocamion înmatriculat în Turcia

12 Jun 2018 880

Trafic aglomerat la punctele de treceru a frontierei din județul Constanța. Mii de persoane au trecut granița în prima zi din minivacanța de 1 iunie

01 Jun 2018 430

Polițiștii de frontieră, pregătiți pentru minivacanța de 1 Mai. Recomandări pentru evitarea aglomerărilor

27 Apr 2018 436

Judeţul Constanţa. Familie din Siria călăuzită de un cetățean turc, depistată de poliţiştii de frontieră

20 Apr 2018 1243

Măsuri de fluidizare a traficului în punctele de frontieră în perioada Sărbătorilor Pascale. Recomandările Gărzii de Coastă

05 Apr 2018 472

Rezultatele proiectului de promovare a patrimoniului cultural, prezentate de CCINA Constanţa şi Asociaţia Municipalităţilor Dunărene din Bulgaria (galerie foto)

01 Feb 2018 1531

Cetățean pakistanez, depistat la frontiera cu Bulgaria. Tănărul a fost condus la audieri

31 Jan 2018 1425

Judeţul Constanţa. Trei cetățeni chinezi, originari din Tibet, au încercat să intre ilegal în România

27 Dec 2017 521

Detectate pe direcţia localităţii Dumbrăveni, judeţul Constanţa Nouă persoane din Siria şi Irak, oprite la frontiera României cu Bulgaria

08 Dec 2017 1371

Probleme privind trasarea frontierei cu Bulgaria şi administraţia din Dobrogea în raportul colonelului Ştefan Fălcoianu, şef al Statului Major (19 octombrie 1878)

05 Dec 2017 1306

Traficanţi bulgari prinşi în timp ce transportau ilegal mai mulţi migranţi

05 Oct 2017 719

Au încercat să treacă graniţa ilegal dar au fost prinşi de poliţiştii din Mangalia

14 Sep 2017 2162

Strategii de marketing şi de promovare a unui produs turistic integrat, la CCINA Constanţa. Parteneriat cu Asociaţia „Dunărea“ din Bulgaria (galerie foto)

08 Sep 2017 1879

LIVE TEXT Eveniment CCINA Constanţa. Proiect de strategie între România şi Bulgaria (galerie foto)

07 Sep 2017 956

Constanța. Două mașini pline cu migranți au trecut ilegal frontiera dintre Bulgaria și România. Polițiștii de frontieră i-au găsit ascunși în pădure lângă Dumbrăveni (galerie foto)

19 Aug 2017 7031

Numărul polițiștilor de frontieră din punctele de trecere din județul Constanța, suplimentat în minivacanța de Sf Maria

12 Aug 2017 926

Microbuzul în care se aflau migranţi, dus la sediul Gărzii de Coastă (video)

04 Aug 2017 944

18 migranți sirieni au trecut ilegal frontiera de stat a României

24 Jul 2017 1021

ConstanțaUn cețățean sirian și unul turc prinși de Poliția de Frontieră după ce au trecut ilegal frontiera din Bulgaria

14 Jul 2017 1571

Constanţa. Cetăţeni irakieni prinşi la scurt timp după ce au trecut ilegal frontiera. Au fost ajutaţi de două călăuze bulgare (galerie foto)

07 Jul 2017 1032

Combaterea evaziunii fiscale în domeniul achizițiilor intracomunitare pe agenda șefilor Fiscului bulgar și român

09 Jun 2017 2026

Incident la Vama Veche. Un şofer beat şi fără permis a trecut ilegal frontiera în Bulgaria. Ce le-a spus poliţiştilor de frontieră

09 Jun 2017 3128

Poliţiştii de frontieră constănţeni au depistat 16 cetăţeni irakieni care au trecut ilegal frontiera la Negru Vodă (galerie foto)

16 May 2017 968

Un bulgar şi o ucraineană, soţ şi soţie, duşi la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Ostrov

25 Apr 2017 3495

Cetăţean turc prins la Vama Veche când voia să intre ilegal în România cu bicicleta

03 Apr 2017 798

Anunţ important pentru şoferii care pleacă în Bulgaria

02 Feb 2017 1402

Garda de Coastă Constanța Circulaţia autovehiculelor se desfăşoară doar prin PTF Vama Veche – Durankulak

11 Jan 2017 1540

Zece cetăţeni irakieni, cu vârste cuprinse între 12 şi 50 de ani, prinşi la Negru Vodă

24 Dec 2016 1684

Ce se întâmplă cu migranţii irachieni, de origine curdă, care au intrat fraudulos ieri seara în România

09 Dec 2016 1036

Şase migranţi irakieni şi patru căluze bulgare, depistaţi de poliţiştii de frontieră constănţeni

28 Nov 2016 1116

Un grup de irakieni care voia să intre ilegal în România, oprit la graniţă

01 Nov 2016 926

Bebeluş ascuns sub o pătură, într-un microbuz

29 Oct 2016 1065

Ministrul Dragoș Tudorache va participa, în Bulgaria, la Conferinţa de lansare a noii Agenţii Frontex

05 Oct 2016 932

11 adulţi şi şase copii, cercetaţi de poliţiştii constănţeni pentru intrare în ţară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat

03 Oct 2016 970

17 sirieni, depistaţi la frontiera României cu Bulgaria, în zona Ostrov

01 Oct 2016 1310

Un nou proiect lansat de CCINA Constanţa Moştenirea culturală romană - LIMES, în parteneriat cu Bulgaria (galerie foto)

09 Sep 2016 980

UPDATE Un turist ucrainean a suferit un infarct la 500 de metri de graniţa României. Medicii constănţeni au declarat decesul

30 Aug 2016 1073

De ce nu putem trece frontiera doar cu o copie de pe buletin? Iată ce acte ne trebuie de fapt

22 Jul 2016 5124

Frontiera din Vama Veche, punct de trecere Românii se întorc acasă din Turcia cu autocarul

17 Jul 2016 1121