Nu ai anvelope de iarnă? Vei plăti amenzi mai mari

Şoferii care vor fi surprinşi de Poliţia Rutieră fără anvelope de iarnă în acest sezon, riscă să plătească amenzi mai mari cu 4,5% faţă de anul trecut. Amenda este cuprinsă între 630 şi 1.400 de lei. Majorarea este determinată de creşterea salariului minim pe economie de la 670 la 700 de lei.

„Această obligaţie a intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 2011, dar din acel moment, ea intervine ori de câte ori drumul este acoperit cu zăpadă, polei sau gheaţă. Deci nu există o dată concretă legată de dotarea autovehiculelor cu astfel de anvelope. Valoarea unui punct amendă este de 10% din salariul brut pe economie, stabilit prin hot de Guvern. Întrucât această valoare a ajuns la 70 de lei şi amenzile pentru încălcarea normelor rutiere s-au mărit”, a declarat comisarul Paul Toma, de la Bridaga de Poliție Rutieră.

Aproape 1.500 de şoferi au fost amendaţi de Poliţia Rutieră, în perioada 1 noiembrie 2011-15 aprilie 2012, pentru lipsa de anvelope de iarnă pe drumuri cu zăpadă, fiind reţinute tot atâtea certificate de înmatriculare, potrivit datelor furnizate pentru Gândul de şeful Poliţiei Rutiere.

Citeste AICI


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța În noaptea de 1 Mai, Poliția Rutieră a dat amenzi însumate de 10.000 de lei (FOTO)

02 May 2024 408

Știri Constanța Atenție, șoferi! Marcaje trasate la intersecțiile din municipiu pentru a spori siguranța bicicliștilor (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 965

Județul Constanța Atenție, șoferi! Accident rutier pe DN 22, între localitățile Tariverde și Mihai Viteazul (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 1727

IPJ Constanța În nici 24 de ore, accidente cu șoferi băuți sau drogați

16 Apr 2024 517

Aproximativ 1000 de șoferi au rămas fără permis în ultimele 24 de ore

14 Apr 2024 460

Știri Constanța azi Se circulă cu dificultate în zona Portul Constanța, spre Poarta 1 (FOTO)

31 Mar 2024 939

Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști, în județul Constanța. Șoferi băuți depistați

31 Mar 2024 451

Conducători auto fără permis de conducere, depistați în trafic în județul Constanța

26 Mar 2024 900

Știri Constanța azi Atenție, șoferi! Blocaj în trafic pe bulevardele 1 Decembrie 1918 și Alexandra Lăpușneanu (GALERIE FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1302

Conducerea periculoasă la Constanța O fetiță de 7 ani, rănită într-un eveniment rutier în Chirnogeni. Unul din șoferii implicați, reținut

07 Mar 2024 932

Modificări importante în Codul Rutier! Proiectul, adoptat tacit de Senat! Amplasarea radarelor, semnalată conducătorilor auto

05 Mar 2024 737

Județul Constanța Șofer de 21 de ani, depistat conducând cu 197 km/h pe DN2A într-o zonă în care limita de viteză este de 100 km/h (GALERIE FOTO)

03 Mar 2024 1753

Trafic restricționat pentru efectuare de lucrări, pe Autostrada A2

26 Feb 2024 598

Județul Constanța Un tractorist și un sofer sancționați de polițiștii rutieri! Ce au stabilit oamenii legii

20 Feb 2024 866

Zeci de șoferi vitezomani depistați de polițiști în municipiul Constanța în urma unor acțiuni

20 Feb 2024 690