Județul Constanța Șofer de 21 de ani, depistat conducând cu 197 km/h pe DN2A într-o zonă în care limita de viteză este de 100 km/h (GALERIE FOTO)

Sursa foto: IPJ ConstanțaLa data de 2 martie a.c., polițiștii Serviciului de Siguranță Rutieră, precum și ai formațiunilor rutiere, au desfășurat o amplă acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, prin depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză.
 
Potrivit IPJ Constanța, acțiunea s-a desfășurat pe raza întregului județ, aparatele de măsurare a vitezei fiind amplasate pe principalele drumuri naționale și județene.
 

„În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 198 de sancțiuni contravenționale, dintre care 113 pentru nerespectarea limitei legale de viteză pe tronsonul de drum respectiv.
 
Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 134.000 de lei.
 
Totodată, au fost reținute în vederea suspendării 23 de permise de conducere, dintre care 16 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, trei pentru neacordare de prioritate pietonilor, trei pentru circulație pe contrasens și unul pentru conducere sub influența alcoolului“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Constanța.

 
De asemenea, au fost retrase șase certificate de înmatriculare.
 
Exemple:
 
La data de 2 martie a.c., în jurul orei 14.55, polițiștii au identificat un bărbat, de 21 de ani, care a condus un autoturism, pe D.N. 2A, aparatul radar înregistrând viteza de 197 km/h, pe un tronson de drum unde limita de viteză este de 100 km/h.
 
La data de 2 martie a.c., în jurul orei 20.10, polițiștii au identificat un bărbat, de 32 de ani, care a condus un autoturism, pe D.N. 2A, aparatul radar înregistrând viteza de 137 km/h, pe un tronson de drum unde limita de viteză este de 50 km/h.
 

Astfel de acțiuni vor continua în perioada următoare, scopul acestora fiind acela de a asigura siguranța tutror participanților la trafic.

Citește și: 


Șofer băut, prins la volan de polițiștii din Constanța, conducând cu viteză


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiuni ale polițiștilor în Constanța și Stațiunea Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

24 Apr 2024 496

Surpriză în timpul unui control al polițiștilor IPJ Constanța! Ce au constatat la verificarea unui autoturism oprit în trafic

21 Apr 2024 523

Razie de amploare a polițiștilor și jandarmilor în județul Constanța! Sute de sancțiuni, aplicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 512

Acțiunea Blocada! 446 de permise de conducere, reținute în ultimele 24 de ore! Cele mai multe pentru depășirea vitezei

20 Apr 2024 452

Razie în muncipiul Constanța. S-au întocmit dosare penale

14 Apr 2024 776

Acțiune a polițiștilor în județul Constanța! Sute de amenzi, în valoare de peste 271.000 de lei, aplicate (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 566

Razie de amploare a polițiștilor rutieri în județul Constanța! Au fost aplicate mai mulțe amenzi (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 560

Transportatorii de marfă, în atenția polițiștilor IPJ Constanța, Mai multe amenzi, aplicate în timpul unei acțiuni de control

12 Apr 2024 451

Acțiune a polițiștilor în municipiul Constanța. Au fost aplicate amenzi

11 Apr 2024 514

Razie a polițiștilor în Murfatlar și Năvodari, județul Constanța. S-au aplicat amenzi

10 Apr 2024 466

Razie a polițiștilor în mai multe cartiere din municipiul Constanța

10 Apr 2024 496

Șofer drogat depistat în trafic pe DN 22, în satul Tariverde, județul Constanța

10 Apr 2024 484

Acțiuni de control ale polițiștilor în Constanța, Murfatlar și Năvodari. au fost aplicate amenzi

09 Apr 2024 498

Razie de amploare a polițiștilor în județul Constanța! Sute de persoane legitimate prin intermediul aplicației eDac

06 Apr 2024 593

Razie a polițiștilor în municipiul Constanța. Constatări

04 Apr 2024 744