Surpriză în timpul unui control al polițiștilor IPJ Constanța! Ce au constatat la verificarea unui autoturism oprit în trafic

Foto: IPJ ConstanțaLa data de 20 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari au desfășurat o razie pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere și a traficului și consumului de substanțe interzise.
 
Potrivit IPJ Constanța, au fost legitimate prin aplicația eDAC 123 de persoane și au fost verificate 105 vehicule.

Ca urmare a activităților desfășurate, au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 11.000 de lei.

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării două permise de conducere, au fost retrase patru certificate de înmatriculare și au fost constatate trei infracțiuni.

Astfel, la data de 20 aprilie a.c., în jurul orei 19.30, polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari – Secția 2 Poliție Rurală Cogealac au identificat un bărbat, de 19 ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul Năvodari.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

„Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Constanța.

Pe locul din dreapta al autoturismului a fost identificat un bărbat, de 20 de ani.

Cu ocazia efectuării controlului corporal, asupra acestuia au fost descoperite un grinder și trei pachete de foițe pentru confecționarea țigărilor artizanale.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală, fiind sesizați polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, potrivit competenței.

Citește și: 

Razie de amploare a polițiștilor și jandarmilor în județul Constanța! Sute de sancțiuni, aplicate (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Controale ale polițiștilor rutieri pe raza județului Constanța. S-au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale

30 Apr 2024 474

Acțiune de amploare a polițiștilor IPJ Constanța de Florii! amenzi de peste 300.000 de lei, aplicate (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 411

Razie cu radare a polițiștilor în județul Constanța! Au fost aplicate mai multe amenzi (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 423

Acțiuni ale polițiștilor în Constanța și Stațiunea Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

24 Apr 2024 567

Razie de amploare a polițiștilor și jandarmilor în județul Constanța! Sute de sancțiuni, aplicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 533

Razie în muncipiul Constanța. S-au întocmit dosare penale

14 Apr 2024 808

Acțiune a polițiștilor în județul Constanța! Sute de amenzi, în valoare de peste 271.000 de lei, aplicate (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 590

Razie de amploare a polițiștilor rutieri în județul Constanța! Au fost aplicate mai mulțe amenzi (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 576

Transportatorii de marfă, în atenția polițiștilor IPJ Constanța, Mai multe amenzi, aplicate în timpul unei acțiuni de control

12 Apr 2024 469

Acțiune a polițiștilor în municipiul Constanța. Au fost aplicate amenzi

11 Apr 2024 531

Razie a polițiștilor în Murfatlar și Năvodari, județul Constanța. S-au aplicat amenzi

10 Apr 2024 479

Razie a polițiștilor în mai multe cartiere din municipiul Constanța

10 Apr 2024 515

Șofer drogat depistat în trafic pe DN 22, în satul Tariverde, județul Constanța

10 Apr 2024 502

Acțiuni de control ale polițiștilor în Constanța, Murfatlar și Năvodari. au fost aplicate amenzi

09 Apr 2024 517

Razie de amploare a polițiștilor în județul Constanța! Sute de persoane legitimate prin intermediul aplicației eDac

06 Apr 2024 610