Șofer drogat depistat în trafic pe DN 22, în satul Tariverde, județul Constanța

Foto: IPJ ConstantaLa data de 9 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari – Secția 2 Poliție Rurală Cogealac au desfășurat o acțiune pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică.
 
Potrivit IPJ Constanța, în cadrul activităților derulate au fost legitimate, prin aplicația eDAC, 28 de persoane și au fost verificate 24 de vehicule.
 

„În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 5.000 de lei.
 
De asemenea, a fost reținut în vederea suspendării un permis de conducere și au fost retrase un certificat de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
 
Totodată, a fost constatată o infracțiune la regimul circulației rutiere“ - au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

 
Astfel, la data de 9 aprilie a.c., în jurul orei 17.00, polițiștii au identificat un bărbat, de 19 ani, care a condus un autoturism, pe D.N. 22, în satul Tariverde.
 

„În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
 
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
 
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Constanța.

Citește și: 

Șofer prins la volan, în prag de comă alcoolică

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Șofer prins băut și drogat la volan. Constatări

29 Apr 2024 290

Știri Constanța Conducător auto sub influența substanțelor interzise, depistat în trafic pe DN 38, în comuna Amzacea

28 Apr 2024 537

Știri Constanța Autoturism oprit pe o stradă din Hârșova! Ce a descoperit Poliția?

25 Apr 2024 546

Un șofer a reclamat la poliție că a fost implicat într-o tamponare pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Incredibil ce au constatat polițiștii

21 Apr 2024 810

Razie de amploare a polițiștilor și jandarmilor în județul Constanța! Sute de sancțiuni, aplicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 523

Știri Constanța Un șofer fără permis și sub influența substanțelor interzise a intrat cu mașina îm gardul unei case la Nisipari (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 545

Știri Constanța Șofer sub influența substanțelor interzise, depistat în trafic pe DN 3, în orașul Murfatlar

12 Apr 2024 538

Accident în lanț la Năvodari! Trei autoturisme, implicate. Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

11 Apr 2024 842

Accident rutier la Cumpăna, județul Constanța! Implicat, un șofer beat, drogat și fără permis

11 Apr 2024 671

Constanța Șofer sub influența substanțelor interzise, depistat în trafic pe DN39 în apropierea comunei Agigea

11 Apr 2024 735

Minor depistat conducând un cvadriciclu neînmatriculat pe strada Siretului din Medgidia

06 Apr 2024 554

Județul Constanța Șofer beat, urmărit în trafic în localitatea Mihai Viteazu

06 Apr 2024 896

Pericol în trafic pe strada Poporului din Constanța! Șofer la un pas de comă alcoolică, oprit de polițiști

04 Apr 2024 2382

Știri Constanța Accident rutier cu victimă în Murfatlar. Unul din șoferi a părăsit locul accidentului

30 Mar 2024 821

Șofer beat și drogat depistat în trafic în satul Ciobănița, județul Constanța

29 Mar 2024 464