Razie de amploare a polițiștilor și jandarmilor în județul Constanța! Sute de sancțiuni, aplicate (GALERIE FOTO)

sursa galeriei foto: IPJ ConstanțaÎn acest sfârșit de săptămână, polițiștii au desfășurat acțiuni cu forțe mărite pe raza întregului județ, scopul acestora fiind acela de a asigura menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, desfășurarea unui trafic rutier în siguranță și prevenirea traficului și consumului de substanțe interzise.
 
Potrivit IPJ Constnața, în această perioadă, aproximativ 650 de polițiști din structurile de ordine publică, rutieră, transporturi, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiun Speciale au desfășurat peste 130 de acțiuni în localitățile urbane și rurale.
 
Au fost legitimate, prin aplicația eDAC, peste 900 de persoane, au fost testați cu aparatul etilotest aproximativ 300 de conducători auto și au fost verificate aproximativ 650 de vehicule.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 603 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 332.000.

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 52 de premise de conducere, au fost retrase 20 de certificate de îmnatriculare și au fost constatate 14 infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Exemple:

La data de 20 aprilie a.c., în jurul orei 16.55, polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari au identificat un bărbat, de 22 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul Mamaia Nord, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

„Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Constanța.


La data de 20 aprilie a.c., în jurul orei 19.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia au identificat un bărbat, de 24 de ani, care a condus un moped, pe strada Medgidiei din comuna Cuza Vodă, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.


Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a constatat că mopedul nu este înregistrat.

În ambele cazuri a fost întocmit dosar de cercetare penală.

La acțiuni au participat și jandarmi.

Citește și: 

Doi copii din Cernavodă au fugit de acasă pentru a se plimba singuri din municipiul Constanța! Mama minorilor, sancționată de polițiști
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Controale ale polițiștilor rutieri pe raza județului Constanța. S-au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale

30 Apr 2024 479

Acțiune de amploare a polițiștilor IPJ Constanța de Florii! amenzi de peste 300.000 de lei, aplicate (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 412

Razie cu radare a polițiștilor în județul Constanța! Au fost aplicate mai multe amenzi (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 425

Acțiuni ale polițiștilor în Constanța și Stațiunea Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

24 Apr 2024 577

Surpriză în timpul unui control al polițiștilor IPJ Constanța! Ce au constatat la verificarea unui autoturism oprit în trafic

21 Apr 2024 549

Razie în muncipiul Constanța. S-au întocmit dosare penale

14 Apr 2024 809

Acțiune a polițiștilor în județul Constanța! Sute de amenzi, în valoare de peste 271.000 de lei, aplicate (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 590

Razie de amploare a polițiștilor rutieri în județul Constanța! Au fost aplicate mai mulțe amenzi (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 576

Transportatorii de marfă, în atenția polițiștilor IPJ Constanța, Mai multe amenzi, aplicate în timpul unei acțiuni de control

12 Apr 2024 469

Acțiune a polițiștilor în municipiul Constanța. Au fost aplicate amenzi

11 Apr 2024 531

Razie a polițiștilor în Murfatlar și Năvodari, județul Constanța. S-au aplicat amenzi

10 Apr 2024 480

Razie a polițiștilor în mai multe cartiere din municipiul Constanța

10 Apr 2024 515

Șofer drogat depistat în trafic pe DN 22, în satul Tariverde, județul Constanța

10 Apr 2024 504

Acțiuni de control ale polițiștilor în Constanța, Murfatlar și Năvodari. au fost aplicate amenzi

09 Apr 2024 518

Razie de amploare a polițiștilor în județul Constanța! Sute de persoane legitimate prin intermediul aplicației eDac

06 Apr 2024 611