Iohannis despre Codul fiscal „Nu știu cum s-a strecurat aprecierea că ar revoluționa finanțele României”

 
Președintele Klaus Iohannis a declarat astăzi că în noul Cod fiscal s-a strecurat aprecierea că ar revoluționa finanțele României, subliniind că nu ar trebui să existe preocupare doar pentru scăderea taxelor, ci și pentru maniera în care se realizează aceasta, informează Agerpres.

„Nu știu cum s-a strecurat aprecierea că acest Cod fiscal ar revoluționa finanțele României prin simpla reducere a unor impozite. Cred că nu ar trebui să ne preocupe doar scăderea taxelor, ci și maniera în care se face aceasta. O asemenea schimbare este utilă, însă fără să pună în pericol anumite beneficii, cum ar fi sustenabilitatea finanțelor publice, care a fost consolidată, cu eforturi serioase, în ultima perioadă. În plus, aflați totuși în prag de an electoral, trebuie să înțelegem distanța dintre tentația politică și realitatea economică", a afirmat șeful statului la BNR, cu prilejul lansării emisiunii numismatice "150 de ani de la nașterea Regelui Ferdinand", arătând că în aceste zile analizează Codul fiscal pentru a decide asupra oportunității promulgării actului normativ.

Iohannis a adăugat că istoria recentă arată că "nu ne mai putem permite experimente economice sau politici publice cu jumătate de măsură, mai ales când acestea atentează la situația noastră de libertate și prosperitate pe termen lung".

„Tocmai de aceea devine imperativ să renunțăm cel puțin la câteva iluzii, în primul rând iluzia că prosperitatea se poate construi pe deficite bugetare și datorie publică rostogolită continuu de la un an la altul, apoi iluzia că politicile economice și fiscale pot compensa absența reformelor reale, iluzia că odată ce prosperitatea a fost obținută nu se va mai pierde, ceea ce este greșit. De aici și nevoia de o nouă abordare, una bazată pe responsabilitate și principii sănătoase", a completat șeful statului.



Sursa: Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

01 May 2024 452

Pe surse Klaus Iohannis se pensionează

30 Apr 2024 485

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată (DOCUMENT)

30 Apr 2024 423

Sondaj de opinie 72% dintre respondenți sunt mulțumiți de legea care prevede închiderea sălilor de jocuri de noroc în localitățile cu sub 15.000 de locuitori

28 Apr 2024 515

Întâlnirea președintelui Iohannis cu vicepreşedintele Republicii Turcia. Ce s-a discutat

27 Apr 2024 412

Președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit la Neptun cu vicepreședintele Turciei, Cevdet Yilmaz

26 Apr 2024 662

Din Coreea de Sud, la Constanța. Klaus Iohannis a aterizat pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu

25 Apr 2024 1167

MAEDin Agenda de lucru a MAE 24 aprilie 2024, vă semnalăm

24 Apr 2024 220

Prima reacție a președintelui Klaus Iohannis după decizia Coaliției de retrage sprijinul pentru candidatul comun pentru Primăria Capitalei (VIDEO)

23 Apr 2024 481

MAEDin Agenda de lucru a MAE 23 aprilie 2024, vă semnalăm

23 Apr 2024 291

Klaus Iohannis, mesaj de Pesah „În această perioadă dificilă, este nevoie de înţelepciune şi curaj în faţa violenţei şi a urii“

22 Apr 2024 718

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de legea care prevede închiderea sălilor de jocuri de noroc în localitățile cu sub 15.000 de locuitori?

21 Apr 2024 972

Președintele României, Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European

18 Apr 2024 513

Șeful jandarmilor din Constanța, trecut în rezervă. Decretul, semnat de Klaus Iohannis

16 Apr 2024 11541

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

16 Apr 2024 489