O aeronavă Tarom cu destinaţia Bruxelles întoarsă din rulaj din cauza unei probleme la un sistem electric

Conform unui comunicat al companiei aeriene, după verificările efectuate de echipa tehnică s-a decis înlocuirea aeronavei cu un alt avion Tarom. EC261/2004 şi şi-au continuat călătoria cu o altă aeronavă Tarom, care a decolat la ora 18.06 local, cu o întârziere de o oră şi 30 de minute faţă de ora planificată. Aeronava, de tip Boeing 737-800, care a avut probleme va intra într-o procedură de control amănunţit înainte de a fi reprogramată la zbor. Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române Tarom îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi este membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010. Compania deserveşte 57 de destinaţii în sezonul de vară 2011, operând către ţări din Europa, Africa de Nord şi Orientul Mijlociu. În anul 2010, compania Tarom a transportat 2.191.317 pasageri, cu 23,66% mai mult decat în 2009. Pentru Tarom luna august 2010 a fost cea mai bună lună din ultimul deceniu din punct de vedere al numărului depasageri transportaţi: s-au înregistrat 234.066 pasageri. Gradul de încărcare al curselor Tarom înregistrat în 2010 a fost de 62%, cu 6 puncte mai mult decât în 2009. Pentru anul 2011, Tarom estimează peste 2,4 milioane pasageri şi un grad de încărcare de peste 64%

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Incident aviatic pe Aeroportul Heatrow din Londra! Două avioane de pasageri, implicate

06 Apr 2024 905

O aeronavă TAROM Bucureşti - Chişinău a revenit la sol, după ce a fost lovită de fulger

25 Mar 2024 676

MApNForțele Aeriene Române transportă ajutoare umanitare către Regatul Hașemit al Iordaniei

14 Mar 2024 446

MApNMisiune umanitară a Forțelor Aeriene Române

13 Mar 2024 377

„Ziua fatidică de 2 martie 2022 are încă ecouri în inima oricărui militar“ - Se împlinesc doi ani de la prăbușirea unui avion și a unui elicopter în județul Constanța

02 Mar 2024 1015

MApN Primul zbor al unui pilot român, în cadrul Centrului European de Instruire F-16

18 Jan 2024 647

Imagini șocante! Avion cu peste 300 de pasageri la bord, în flăcări pe un aeroport din Tokyo (VIDEO)

02 Jan 2024 1632

Zborurile directe între România şi Statele Unite se vor relua anul viitor. Când va fi prima cursă

25 Dec 2023 1289

Guvernul României Proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 8 decembrie 2023

08 Dec 2023 691

MApN Pacient diagnosticat cu arsuri, transportat în Germania

07 Dec 2023 741

MApN Misiune umanitară a Forțelor Aeriene Române

07 Dec 2023 454

România ar putea cumpăra avion prezidențial după scandalul deplasărilor lui Iohannis. Anunțul lui Ciolacu

25 Nov 2023 1077

MApN face precizări privind repatrierea românilor evacuaţi din Gaza!

11 Nov 2023 723

MApN Intrarea în serviciul Forțelor Aeriene Române a unei aeronave C-130H2 Hercules

29 Sep 2023 520

O aeronavă militară de transport a intrat, cu titlu gratuit, în serviciul Forțelor Aeriene Române (FOTO)

29 Sep 2023 776