Parlamentarii vor să modifice Legea Audiovizualului pentru a putea demite președintele CNA

 
Georgică Severin şi Gigel Ştirbu, preşedinţii Comisiilor de cultură din Parlament, au realizat un proiect de modificare a Legii audiovizualului, astfel încât Parlamentul să poată demite preşedintele CNA, în contextul în care mai mulţi parlamentari au cerut demisia Laurei Georgescu de la şefia CNA, scrie paginademedia.ro.

Acest proiect de modificare a Legii audiovizualului a fost iniţiat de parlamentarul PSD Georgică Severin, preşedintele Comisiei pentru cultură şi media din Senat, şi de parlamentarul PNL Gigel Ştirbu, preşedintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor.

Proiectul a fost depus, ieri, la Biroul Permanent (BP) al Camerei Deputaţilor şi prevede modificarea articolului 20 din actuala Lege a audiovizualului, în sensul în care se introduc mai multe alineate: „Respingerea de către Parlament a raportului anual de activitate (al Consiliului Naţional al Audiovizualului, n.r.) atrage, de drept, demiterea din funcţie a preşedintelui Consiliului”.

În această situaţie, „Parlamentul va numi un nou preşedinte al Consiliului, pentru restul de mandat al fostului preşedinte”, iar „fostul preşedinte demis nu mai poate fi reales în funcţie până la expirarea mandatului”.




Sursa: paginademedia.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Klaus Iohannis a solicitat CNA să emită decizia privind normele şi regulile de reflectare a campaniei pentru referendum

18 May 2019 1531

Amendă uriașă pentru Antena 1 de la CNA. Vizată emisiunea Acces Direct. O societate din Mangalia sancționată cu somație publică

23 Jan 2018 2729

Sancţiuni uriaşe pentru Kanal D de la CNA

21 Feb 2017 2538

CNA a întrerupt programul unei televiziuni şi a aplicat o amendă maximă alteia

02 Feb 2016 2482

CNA a amendat Antena 1, pentru limbajul familiei Guţă

22 Sep 2015 2003

Două piese ale Deliei Matache pot fi interzise de CNA

09 Sep 2015 2852

Preşedintele Iohannis a promulgat actul normativ de modificare a Legii audiovizualului

21 Jul 2015 1835

Articolul care permite demiterea președintelui CNA, aviz favorabil

07 Apr 2015 1378

Decizia nr. 528/2014 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea Preşedintelui României

17 Sep 2014 2652

Sorin Roşca Stănescu vrea să schimbe legea audiovizualului

14 Sep 2014 1982