Patroni la Felix Tours International Italianul şi-a înjunghiat iubita din cauza unor datorii (galerie foto + document)

tiron-finocchiaro-facebook.jpgGiuseppe Finocchiaro, italianul care şi-a înjunghiat amanta, apoi a sărit cu copilul în braţe de la etaj, avea probleme financiare.

Se pare că bărbatul contractase, pe firma la care era asociat împreună cu Felicia Tiron, concubina sa, un leasing pe care nu-l putea achita. Este vorba despre un contract pentru nişte autocare, pentru care nu mai putea plăti ratele. Din acest motiv se gândea chiar să vândă apartamentul, fapt cu care femeia nu era de acord. Potrivit Registrului Comerţului, Finocchiaro, născut în Acicastello, Catania, Italia, şi Felicia Tiron sunt asociaţi la SC Felix Tours International SRL, firmă ce are ca obiect principal de activitate „Alte transporturi terestre de călători, pe bază de grafic". Societatea are sediul chiar în apartamentul de la geamul căruia a plonjat italianul, pe bd. Tomis, nr. 283, bl. T 10, sc. B, et. 9, ap. 84. SC Felix Tours International SRL a fost înfinţată în 2006 de cei doi concubini, care deţinea părţi egale din afacere. Business-ul era administrat de Felicia Tiron şi deşinea un punct de lucru în Galaţi. În 2003, aceasta mai pusese bazele societăţii Edilmetal Impex din Galaţi, oraşul său de baştină, alături de Enzo Gamberini şi Marcel Capris. În acest moment, copilul cu care Finocchio a sărit pe geam este în comă, iar femeia a refuzat intervenţia chirurgicală.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Activistu

14 Jan, 2011 08:42

O famile distrusa de actuala GUVERNARE. Eu ma mir cum de se denigreaza adevaru in massmedia. Cica la baza acestui caz sta GELOZIA. In cazu pasarilor moarte cica S-AU IMBATAT CU BORHOT IAR UNELE AU MURIT DE FRIG.

Articole asemanatoare

RAJA Constanța anunță Se oprește apa în zona centrală!

18 Jul 2023 3155

E-Distribuție Dobrogea Se întrerupe curentul în Medgidia, Năvodari, Mereni și Aliman. Iată cine este afectat

18 Jul 2023 1162

Report de peste 3 milioane de euro la Joker şi de peste 1 milion de euro la 6/49, la tragerile de duminică

08 Sep 2019 1897

Asociația Elevilor din Constanța solicită demiterea ministrului Valer-Daniel Breaz pentru dezinformare

08 Sep 2019 2150

Doliu printre camarazii de pe Fregata „Regina Maria“

14 Jul 2019 12932

ANM Cum va fi vremea în aprilie

31 Mar 2019 2207

Atenţie! Poliţia Locală verifică dacă aţi plătit taxa de parcare prin SMS în zonele special amenajate

21 Oct 2018 6303

Avarie RAJA în municipiul Constanţa. Vezi dacă esti afectat!

21 Oct 2018 2581

Update. Este Ziua Imnului Naţional. Restricţii de circulaţie. Ce se întâmplă la Constanţa (galerie foto + video)

29 Jul 2018 3744

Filmul intitulat “Marea Unire- România, la 100 de ani” va putea fi urmărit pe un ecran gigant în Piaţa Ovidiu

27 Jul 2018 2250

A fost dezastru. Cantități de apă pe metrul pătrat în județul Constanța. Unde a fost, ieri, recordul de precipitații

29 Jul 2017 5470

Cutremur în România în această noapte. Distanța epicentru - principalele orașe din sud-estul României

29 Jul 2017 4764

Accident rutier grav la Cernavodă din cauza unui strănut. Un autoturism a intrat într-un microbuz aflat în stație. Două victime. Șoferul este preot (galerie foto+video)

16 Jul 2017 24219

Cutremur în România în această dimineață. Ieri a fost un lanț de alte patru. Zona seismică Vrancea foarte activă

14 Jul 2017 5249

Cutremur semnificativ în România în această noapte. Ce magnitudine a avut și la ce distanță a fost epicentrul față de orașele județului Constanța

13 Jul 2017 16966