Percheziţii domiciliare în ConstanţaPoliţiştii au căutat motorină

Poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Constanţa, în urma unei acţiuni organizate pe linia prevenirii şi combaterii sustragerilor de produse petroliere din vagoanele de marfă CF, i-au depistat pe V. Bogdan de 23 ani, B. Alexandru de 38 ani şi Z. Gabriel de 25 ani, toţi din Constanţa, în timp ce sustrăgeau 60 litri produs petrolier (cu miros specific de motorină) din vagoanele unui tren de marfă, care circula pe relaţia CF Cap Midia-Palas, în cauză fiind întocmit dosar de urmărire penală.  În urma cercetărilor efectuate, au fost probate şi alte furturi de combustibil din trenurile de marfă, comise de către cei trei suspecţi, motiv pentru care au fost solicitate Judecătoriei Constanţa autorizaţii de percheziţii, în urma cărora, la domiciliile acestora, a fost identificată cantitatea totală de aproximativ 500 litri produs petrolier (cu miros specific de motorină), ce a  fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. Faţă de cei trei învinuiţi a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 ore pe bază de ordonanţă şi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa cu propunere de arestare preventivă, propunere însuşită de unitatea de parchet, care la data de 6 septembrie i-a prezentat pe suspecţi Judecătoriei Constanţa, instanţă ce a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă, pentru o perioadă de 29 zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Captură record de 3.000.000 de euro a polițiștilor din Constanța! Percheziții la Constanța și Năvodari! (FOTO)

11 Feb 2024 1488

Percheziții la o persoană bănuită de înșelăciune prin vrăjitorie. Suspecta, reținută pentru 24 de ore

09 Jun 2022 952

DIICOT Rețea destructurată! Membrii obligau copii să cerşească, să vândă flori şoferilor din Bucureşti sau să le spele parbrizele

19 May 2022 1142

Percheziții la persoane bănuite de infracțiuni în domeniul vaccinării împotriva covid-19, uz de fals, delapidare, proxenetism și tâlhărie

17 Feb 2022 1397

Percheziții la persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc. Ce au găsit polițiștii

29 Sep 2017 2357

DNA ridică documente de la Ministerul Educației

15 Mar 2016 1972

Incredibil! Pecheziţii în două cavouri din Slatina, după banii lui Darius Vâlcov

27 Mar 2015 2424

Percheziţii DIICOT la Galaţi Presupuşi contrabandişti de ţigări, săltaţi de mascaţi

26 Mar 2015 2170

Percheziţii DIICOT la membrii unei grupări infracţionale specializată în infracţiuni de evaziune fiscală

25 Mar 2015 2310

Percheziţii în mai multe localităţi la persoane bănuite de deţinere ilegală de arme

29 Oct 2014 2051

Percheziţii DIICOT la Constanţa într-un dosar de trafic de droguri Studenţi ai Universităţii de Petrol şi Gaze Ploieşti, încătuşaţi

21 Jun 2014 2404

Percheziţii DNA la sediul unei universităţi din Alba

19 Jun 2014 1924

Persoane suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani Percheziţii în Constanţa la sediile unor societăţi comerciale

18 Jun 2014 2456

Sunt vizate persoane bănuite de furturi din locuinţe Percheziţii la Mangalia

10 Jun 2014 1744

UPDATE - Descinderi ale procurorilor DNA Percheziţii la APIA. Sunt vizaţi mai mulţi şefi din instituţie

04 Jun 2014 2838