Pescuit ilegal în Delta Dunării

Lucrători ai Sectorului P.F. Chilia au prins în flagrant pe  L.M. de 41 ani şi L.V. de 42 ani, ambii domiciliaţi în localitatea Crişan, care pescuiau într-o zonă protejată a Dunării Vechi cu plase tip setcă din aţă interzise de lege.
Cele 4 plase, în lungime totală de 320 metri, au fost ridicate în vederea confiscării, iar cantitatea de peşte găsită în barca celor doi a fost predată spre valorificare unei societăţi comerciale de profil. Oamenii legii au ridicat în vederea confiscării şi barca din fibră de sticlă dotată cu motor marca Mercury, din care pescuiau cei doi, valoarea aproximativă a acestor bunuri fiind de 4.000 lei. Câteva ore mai târziu, poliţiştii de frontieră din cadrul aceluiaşi sector au acţionat şi în zona lacului Merheiul Mare, unde i-au depistat pe P.A. şi P.N. care desfăşurau activităţi de pescuit cu plase tip avă interzise de lege. Cele 30 de plase, în lungime de aproximativ 1.200 metri, au fost ridicate în vederea confiscării, iar cantitatea de 136 kilograme peşte din specii diferite a fost predată spre valorificare unei societăţi comerciale de profil. Cei doi pescari au rămas şi fără barca din fibră de sticlă cu motor marca Honda, valoarea acestor bunuri confiscate fiind de 10.400 lei. În aceeaşi zi, în zona de competenţă a Sectorului P.F. Isaccea, a fost depistat V.S. de 35 ani, domiciliat în oraşul Măcin, care oferea spre comercializare o cantitate de peşte fără a avea documente de provenienţă. Cantitatea de peşte a fost ridicată în vederea confiscării şi predată spre valorificare. Pe numele a patru dintre cetăţenii surprinşi în flagrant pescuind au fost întocmite lucrări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsă a licenţei/autorizaţiei de pescuit comercial, desfăşurarea de activităţi de pescuit în zone de protecţie, precum deţinerea şi folosirea la pescuit a plaselor tip avă de către persoane neautorizate, iar pentru persoana care vindea peşte s-a întocmit dosar penal pentru infracţiunea de deţinere a peştelui fără documente legale. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Accident rutier în parcarea Kaufland, municipiul Constanța. Ambulanța a intervenit

16 Mar 2024 1349

Licitații publice O firmă înființată anul trecut va executa pentru Primăria Constanța, documentația de reabilitare urbană a terenului din zona ICIL din Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 903

Știri Constanța azi Trafic îngreunat în zona ICIL, direcția Casa de Cultură spre gară (FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1620

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 866

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților ar fi de acord cu o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța

25 Feb 2024 902

Sondaj de opinie Ar fi utilă o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța?

18 Feb 2024 935

Colindătorii au luat la pas străzile din municipiul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 2560

Primăria Constanța Încep lucrările de reabilitare în zona Dacia și Trocadero

20 Dec 2023 1033

Pe străzile din Constanța şi-au făcut apariţia primii vestitori ai Crăciunului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Dec 2023 3748

Constanța Atenție șoferi! Circulație restricționată în intersecția de la ICIL pentru desfășurarea lucrărilor de asfaltare

16 Nov 2023 873

Știri Constanța Lucrările de modernizare și reabilitare a bulevardului 1 Decembrie 1918 continuă în zona ICIL! Restricții de trafic

15 Nov 2023 1719

Știri Constanța Se lucrează zilele acestea în zona ICIL

10 Nov 2023 751

Incendiu parcare LIDL Constanța Inspirând prin acțiune. Patricia, voluntara de 17 ani, impresionează în prima ei intervenție (FOTO+VIDEO)

01 Nov 2023 2360

Incendiu parcare LIDL Constanța Căruciorul unui bebeluș scos de pompieri dintr-o mașină în flăcări (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 2691

Știri Constanța azi UPDATE. Incendiu auto în parcarea Lidl din zona ICIL! (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 3150