Pescuitul cu năvodul în perimetrul RBDD a fost amânat

Într-un comunicat de presă primit de la Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) se arată că în baza atribuţiilor şi prevederilor legale în vigoare s-a stabilit, prin Decizie a Guvernatorului ARBDD, interzicerea utilizării năvodului în perimetrul RBDD până la data de 1 octombrie 2015.
 
Astfel în Ordinul nr. 307/152 din 4 februarie 2015 ce priveşte stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie a resurselor acvatice vii prevede la art.8 faptul că „Se interzice folosirea năvoadelor în deltă şi în lunca inundabilă a Dunării în perioada 1 aprilie - 31 august inclusiv şi în complexul Razim - Sinoe şi în celelalte lacuri litorale, în perioada 1 aprilie - 30 septembrie inclusiv”.
 
Însă din cauza condiţiilor meteorologice din ultima perioadă, care au determinat scăderea nivelului apei în complexele lacustre din RBDD, s-a considerat că utilizarea acestor unelte în activitatea de pescuit comercial ar putea avea un impact negativ asupra biodiversităţii.
 
Această decizie de amânare a fost luată ca urmare a consultărilor avute în cadrul Şedinţei Comisiei Interne de Analiză a ARBDD şi a punctului de vedere emis de Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ARBDD Dacă doriți să vizitați Delta Dunării, respectați legislația

01 May 2024 342

Licitații Tulcea ARBDD, contract de peste 260.000 de lei cu Institutul Național de Cercetare Dezvoltare „Delta Dunării“ (DOCUMENT)

29 Apr 2024 390

ARBDD Programul Național Săptămâna Verde 2023-2024, la final

26 Apr 2024 517

ARBDD Ziua Pământului celebrată de copii la Sulina, județul Tulcea

23 Apr 2024 344

Au început pregătirile pentru noul sezon turistic în Delta Dunării (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 394

ARBDD Liniile electrice fac noi victime printre pelicanii creți, în județul Tulcea

17 Apr 2024 461

Prohibiţia pescuitului se extinde şi în apele de frontieră cu Ucraina şi Bulgaria

15 Apr 2024 831

ARBDD Final de campanie de lansare a icrelor embrionate de șalău pe Lacul Razim – 2024

10 Apr 2024 424

ARBDD 1 aprilie - Ziua Internațională a Păsărilor (VIDEO)

01 Apr 2024 623

ARBDD. Ce trebuie să știe pescarii despre pescuitul scrumbiei

28 Mar 2024 875

ARBDD A demarat acțiunea anuală de lansare de icre embrionate de șalău! (VIDEO)

26 Mar 2024 552

Ora pământului 2024, celebrată și de ARBDD, în Tulcea

23 Mar 2024 639

Ziua Mondială a Apei, marcată la Tulcea (FOTO)

22 Mar 2024 716

ARBDD. De astăzi, șalăul și bibanul sunt în prohibiție!

20 Mar 2024 723

ARBDD Întâlnire cu fermierii din zona brațului Chilia privind desfășurarea activităților agricole și creșterea animalelor în Delta Dunării

15 Mar 2024 478