Petrom şi Exxon au început forajul la mare adâncime în Marea Neagră

Grupul petrolier Petrom împreună cu ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited (EEPRL), o filială a companiei Exxon Mobil, au început forajul de explorare la sonda Domino -1, prima sondă de explorare în ape de mare adâncime din sectorul românesc al Mării Negre, informează Petrom, într-un comunicat remis luni Agerpres.

 

Sonda Domino-1 este situată în blocul Neptun, la 170 kilometri de ţărm, în ape cu adâncimea de aproximativ 1.000 de metri şi va fi forată cu tehnologie de ultimă generaţie. Forajul va fi executat de către vasul ultramodern de clasă mondială Deepwater Champion, care a sosit recent în apele româneşti după finalizarea programului de foraj offshore din Turcia. Se estimează că operaţiunile de foraj vor dura aproximativ 90 de zile.

'Suntem încântaţi de colaborarea cu Petrom în acest proiect - o colaborare care are la bază experienţa ExxonMobil, unul dintre liderii mondiali în explorarea în ape de mare adâncime şi vasta experienţă a companiei Petrom în România. Apreciem eforturile depuse de autorităţile române pentru a sprijini progresul lucrărilor de explorare în Marea Neagră', a afirmat Ian A. Fischer, director general al EEPRL.

Forajul de explorare, în special în astfel de zone neexplorate din Marea Neagră, poate conduce sau nu la o descoperire. Dacă se va confirma o descoperire comercială, dezvoltarea ulterioară a perimetrului Neptun va avea un impact industrial, social şi economic pozitiv semnificativ asupra României, consideră reprezentanţii Petrom.

"Împreună cu partenerul nostru ExxonMobil, dezvoltăm un proiect unic pentru România. Explorarea în ape de mare adâncime implică riscuri investiţionale mari şi necesită investiţii de mai multe sute de milioane de dolari, dar un eventual succes ar schimba fundamental perspectivele sectorului energetic românesc", a declarat Johann Pleininger, membru al directoratului Petrom, responsabil cu activitatea de Explorare şi Producţie.

Perimetrul Neptun are o suprafaţă de aproximativ 9.900 kilometri pătraţi în ape cu o adâncime ce variază între 50 şi 1.700 metri. În noiembrie 2008, ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited şi Petrom au semnat un acord prin care ExxonMobil a achiziţionat o participaţie de 50% în zona de mare adâncime a perimetrului Neptun.

De la acel moment, cele două companii au lucrat îndeaproape pentru achiziţia de date seismice 3D şi pentru evaluarea potenţialului de hidrocarburi în perimetrul Neptun.

În perioada 2009-2010 Petrom şi ExxonMobil au achiziţionat date pentru peste 3.000 kilometri pătraţi din cadrul perimetrului Neptun, cu ajutorul tehnologiei seismice 3D de ultimă generaţie - în cadrul celui mai mare program seismic desfăşurat vreodată în România.

Deepwater Champion a fost construit în Coreea de Sud şi a fost proiectat special pentru un acces facil în şi din Marea Neagră. Vasul are o turlă dublă de foraj şi poate efectua simultan o varietate de operaţiuni, înregistrând o eficienţă crescută. Construit cu cocă dublă, vasul este autopropulsat şi capabil să îşi menţină poziţia în larg în condiţii de valuri de 9 metri şi la o viteză a vântului de 60 noduri (70 mile/h).

ExxonMobil, cea mai mare companie listată public de petrol şi gaze naturale din lume, utilizează tehnologii noi şi inovative în scopul satisfacerii cererii tot mai mari de energie la nivel mondial. ExxonMobil are o vastă experienţă în explorarea în ape de mare adâncime. Din 7.800 de sonde puse în funcţiune de ExxonMobil în ultimii zece ani, peste 250 de sonde au fost forate în ape a căror adâncime depăşeşte 750 de metri.

 http://www.realitatea.net/petrom-si-exxon-au-inceput-forajul-la-mare-adancime-in-marea-neagra_902309.html



Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Explorând drumul independenței. Perspectiva asupra plecării studenților de acasă

24 Apr 2024 354

Tratament pentru cancerul de sân, la cele mai înalte standarde, disponibil la Constanța

18 Apr 2024 662

Fostul senator Gigi Chiru, din Constanța, declarații după achitarea definitivă – „S-a făcut dreptate!“

12 Apr 2024 566

ZIUA LIVE Politica faptelor vs. Constanța proiectelor!

09 Apr 2024 623

#citeșteDobrogea Colonelul Anton Barbieri, un comandant italian pentru flota statului român

19 Mar 2024 2558

Armonia Hospital Constanța Cursul Lamaze, esențial pentru viitoarele mămici

11 Mar 2024 608

Iată de ce a fost delegat Mihai Stanciu procuror șef al DNA Constanța! (DOCUMENT)

08 Mar 2024 3762

Ce oferă experiența la cazinouri online?

28 Feb 2024 449

Descoperă Noul Mitsubishi ASX la Exclusiv Auto Constanța. Discount Minim Garantat de 2.380 € și Ecotichet de 1.000 €

25 Jan 2024 654

Farul Constanța l-a transferat și pe Cristian Ganea (VIDEO)

15 Jan 2024 1126

Prima zi de Crăciun marcată într-un mod inedit la Constanța! Un bărbat a făcut baie în mare (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Dec 2023 2146

In memoriam Aida Abagief, soprana de renume internațional „adoptată” de Constanța

30 Oct 2023 1330

Vina de a fi fericit Din ce motive poate apărea

22 Oct 2023 746

Costinești Imagini unice de la epava navei „Evangelia“! Un vicecampion mondial, Cristian Tranulea, în „expediție“ (GALERIE FOTO)

16 Sep 2023 3666

ISU Dobrogea Constanța „Eduard, o vizită la «eroii lui, pompierii»” (GALERIE FOTO)

02 Aug 2023 1039