Poliţiştii constănţeni, în acţiune!

În ziua de 27.03.2012, între orele 13.00 – 15.00, lucrătorii de ordine publică din cadrul Secţiilor de Poliţie 1, 2, 3, 4 şi 5 au organizat şi executat o acţiune pe linia valorificării bunurilor provenite din furt la centrele de colectare a materialelor feroase şi neferoase situate pe raza de competenţă a Secţiei 5 Poliţie. Cu ocazia acţiunii la care au participat şi doi studenţi ai profilului de Poliţie Locală, au fost controlate 30 centre de colectare, au fost legitimate 42 de persoane şi constatătă o infracţiune Exemplu : La data de 27 martie, o echipa de poliţişti, formată dintr-un lucrător din cadrul Secţiei 5 şi unul din cadrul Secţiei 1, a efectuat un control la o societate comercială, situată în pe strada Vârful cu Dor, din municipiul Constanţa, administrată de către O. Enver, de 62 de ani, din Constanţa, unde au fost identificaţi 13 (treisprezece) acumulatori auto, primiţi în centrul de colectare a deşeurilor feroase fără a fi îndeplinite condiţiile legale. Cercetările sunt continuate de poliţiştii Secţiei 5 sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 9 din legea 241/2005, privind combaterea evaziunii fiscale. Cei 13 acumulatori auto au fost ridicaţi în vederea continuării cercetărilor. În ziua de 27.03.2012, în intervalul orar 17.00–19.00, poliţiştii Secţiei 4 au organizat şi executat o acţiune pe linia respectării prevederilor Legii 61/1991, privind sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liştii publice, ocazie cu care au fost vizate 3 zone de interes operativ, fiind controlate 3 localuri publice, au fost legitimate 7 persoane, constatată o infracţiune şi aplicate 3 sancţiuni contravenţionale, pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991, în valoare de 1500 lei, totoadată 7 persoane fiind conduse la sediul unităţii de poliţie pentru identificare. Tot în ziua de 27.03.2012, între orele 17.00 – 19.00, lucrătorii Formaţiunii Ordine Publică din cadrul Secţiei 4 Poliţie în colaborare cu lucrători din Cadrul G.M.J. Constanţa au organizat şi executat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii prostituţiei şi proxenetismului pe raza de competenţă. Cu ocazia activităţilor au fost vizate 3 locuri de interes operativ, fiind legitimate 7 persoane care au fost conduse la sediul unităţii de poliţie pentru identificare, a fost constatată o infracţiune şi au fost aplicate 3 sancţiuni contravenţionale, pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991, în valoare de 1500 lei Şi lucrătorii Compartimentului Siguranţă Publică din cadrul Secţiei 3 Poliţie, împreună cu lucratorii din cadrul G.M.J. Constanţa, au organizat şi executat în ziua de 27.03.2012, între orele 10.00 - 12.00, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii comertului ilicit cu tutun, ocazie cu care au aplicate 2 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990, în valoare de 2000 lei şi au ridicate în vederea confiscării 9 pachete de ţigări.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CSM Constanța Sabrina Voinea luptă pentru medalia de aur în două finale, la Campionatele Europene feminine de gimnastică artistică de la Rimini

03 May 2024 353

CSM Constanța Baschet Ghetele de joc „fermecate“ ale lui Jorden Duffy au făcut fericit un mic fan. Cadou de preț! (GALERIE FOTO)

02 May 2024 366

Volei CSM Constanța a învins SCM U Craiova și s-a clasat pe locul șapte în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

01 May 2024 725

MAE Nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza

01 May 2024 418

Tenis de masă Echipa feminină a LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța, vicecampioană națională la Under-13 (GALERIE FOTO)

01 May 2024 453

Volei. Miercuri, 1 mai 2024 CSM Constanța, ultimul meci al sezonului, în Sala Sporturilor „Simona Amânar“. Intrare liberă!

01 May 2024 434

Mariana Gâju și echipa Primăriei Cumpăna aduc bucurie și speranță în sufletele celor defavorizați de sărbători (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 746

Baschet CSM Constanța trimite seria cu CSU Sibiu în meciul decisiv (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 688

Licitație importantă la Poliția din Constanța! Sunt vizate autospecialele IPJ (DOCUMENT)

29 Apr 2024 846

Gimnastică aerobică Echipa CS Farul Constanța, câștigătoarea Cupei Cetății Deva (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 741

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 958

Rugbyștii de la Tomitanii Constanța au încheiat en-fanfare sezonul regular. Urmează turneul final

29 Apr 2024 693

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 653

LIVE Text+VIDEO Vergil Chițac își depune candidatura la Primăria Constanța-„Viitorul Constanței stă în proiectele începute” (FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 734

Editorial Predare de ștafetă în Superligă. De la Farul la FCSB

28 Apr 2024 640